Premierul Cîțu – niciun răspuns la 2 luni de când rectorul uneia din marile universități din România i-a cerut schimbări legislative pentru a face funcțională relația universități-mediul economic. Daniel David: Recunosc, cu oarecare surprindere și poate chiar o ușoară dezamăgire, că nu am avut încă o reacție

1.255 de vizualizări
Florin Citu / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Premierul Florin Cîțu nu a trimis niciun răspuns solicitării oficiale transmise acum 2 luni de rectorul Universității Babeș-Bolyai, printr-o scrisoare deschisă, de a schimba legislația astfel încât relația dintre universități și mediul socio-economic să fie întărită. „Din păcate, trebuie să recunosc, cu oarecare surprindere și poate chiar o ușoară dezamăgire, că nu am avut încă o reacție din partea destinatarului”, a declarat Daniel David, rectorul UBB și președintele Consiliului Rectorilor, pentru Edupedu.ro.

Amintim că Daniel David i-a cerut pe 10 februarie 2021 premierului Florin Cîțu „sprijinul pentru o modificare fundamentală de arhitectură și viziune în legislația relevantă pentru relația dintre universități și mediul socio-economic”.

„Într-un limbaj mai simplu: am cerut ca, în condiții legale clare și de control riguros, banii investiți de mediul privat în universități să nu fie tratați ca și cum ar veni de la stat (cu regimul juridic astfel mai birocratizat), ci să poată să fie utilizați flexibil, în funcție de dinamica activităților academice (ex. dacă am nevoie de o substanță mâine, să o pot cumpăra atunci, altfel în cercetare pierd avantaje competitive); în plus, exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală și dezvoltarea de societăți comerciale (ex. spin-off-uri) de către universități ca instituții publice să fie mai clar reglementate, pentru a fi încurajate și valorizate, așa cum se întâmplă în marile universități world-class (n. red. de talie mondială), și pentru a nu genera suspiciuni sau vulnerabilități în relația ‘public-privat-economic’”, a declarat David.  

La 2 luni de la acea scrisoare deschisă către premierul Florin Cîțu, Edupedu.ro a întrebat oficial rectorul Universității Babeș-Bolyai care a fost răspunsul primit din partea șefului Executivului.

Răspunsul integral al președintelui Consiliului Rectorilor, Daniel David, la solicitarea Edupedu.ro:

„Scrisoarea deschisă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) către Prim-ministrul României, domnul Florin Cîțu, a abordat aspecte esențiale ale funcționării universităților în aria academică europeană, la interfața cu mediul economic:

Într-un limbaj mai simplu: am cerut ca, în condiții legale clare și de control riguros, banii investiți de mediul privat în universități să nu fie tratați ca și cum ar veni de la stat (cu regimul juridic astfel mai birocratizat), ci să poată să fie utilizați flexibil, în funcție de dinamica activităților academice (ex. dacă am nevoie de o substanță mâine, să o pot cumpăra atunci, altfel în cercetare pierd avantaje competitive); în plus, exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală și dezvoltarea de societăți comerciale (ex. spin-off-uri) de către universități ca instituții publice să fie mai clar reglementate, pentru a fi încurajate și valorizate, așa cum se întâmplă în marile universități world-class, și pentru a nu genera suspiciuni sau vulnerabilități în relația „public-privat-economic”. 

Rezolvarea acestor aspecte ar putea dinamiza major relația dintre universități și mediul socio-economic (ex. favorizând transferul cognitiv și tehnologic dinspre universități spre economie, încurajarea unor programe duale universități-agenți economici etc.) și ar poziționa mai bine universitățile românești în rankingurile internaționale (favorizând astfel „brain gain-ul”, prin atragerea de studenți și specialiști internaționali, și reducând „brain drain-ul”, oferind tinerilor și specialiștilor în țară medii academice performante recunoscute internațional). Altfel, este ca și cum suntem trimiși la competiție de 110 metri garduri cu niște pietroaie atașate de picioare, iar, la final, suntem întrebați, în mod cinic, de ce am ieșit printre ultimii. 

Din păcate, trebuie să recunosc, cu oarecare surprindere și poate chiar o ușoară dezamăgire, că nu am avut încă o reacție din partea destinatarului. Este drept că problemele ridicate sunt extrem de complexe. De asemenea, este drept că în aceste două luni presiunile sociale au fost majore pentru Prim-ministrul României (ex. bugetul/PNRR/pandemia etc.). Dar, pe de altă parte, problemele sunt fundamentale prin prisma angajamentului guvernamental de a moderniza/dezvolta România și nu așteptam soluții imediate, ci inițial marcarea faptului că problemele sunt înregistrate și vor intra într-o formă sau alta în analiză. Ne-am adresat inițial Primului-ministru, deoarece, pentru rezolvarea problemelor semnalate, este nevoie de regândirea unor paradigme în administrație și legislație, iar acest lucru se poate face în cadrul implementării unui nou program de guvernare. Dar noi vom continua demersul și în alte forme, cu alți actori-parteneri și/sau cu alte instituții, fiind în paralel deschiși și atenți la eventualele mesaje ale Primului-ministru.”

Citește și:
Universitatea Babeș-Bolyai – scrisoare deschisă către premierul Cîțu: E nevoie de schimbări fundamentale pentru relația dintre universități și mediul socio-economic / Cinci soluții propuse


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reguli noi pentru promovarea în Universități: Pentru funcția de profesor universitar, candidații trebuie să dețină atestatul de abilitare / La fiecare urcare în funcție va trebui un nou certificat și aviz medical, certificat de integritate și cazier judiciar

Pentru înscrierea la examenul de promovare în funcţia de profesor universitar este necesară deținerea atestatului de abilitare, conform Metodologiei-cadru privind organizarea şi desfășurarea examenului de promovare în cariera didactică, în…
Vezi articolul

Universitatea “George Emil Palade” din Târgu Mureș își va alege rectorul pe bază de concurs public / Rectorul Azamfirei: “Suntem, cred, unici în peisajul universitar românesc”

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș își va alege rectorul, pentru mandatul 2024-2029, pe baza unui concurs public, potrivit opțiunii majorității participanților la…
Vezi articolul

Candidații la prezidențiale – chemați de Alianța studenților să semneze scrisori de angajament prin care să-și asume „ferm, fără echivoc” includerea priorităților studențești în programele lor politice

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că a transmis tuturor celor 11 candidați înscriși în alegerile prezidențiale o scrisoare de angajament prin care aceștia să-și asume prioritățile…
Vezi articolul

Olimpiada internațională de Matematică pentru Studenți SEEMOUS 2019: Studenții de la Universitatea din București, Politehnica București și Babeș-Bolyai – aur la competiția din Europa de Sud-Est

Șapte studenți din România au obținut medalii de aur la Olimpiada sud-est europeană de matematică 2019 (SEEMOUS 2019). Clasamentul este condus de studenții Dragoș Manea – Universitatea din București, Gyorgy…
Vezi articolul