Premierul Nicolae Ciucă: Studiul economic pentru România al OCDE arată angajamentul ferm al țării noastre privind aderarea la organizație

49 de vizualizări
Foto: gov.ro
Documentul „Studiu economic pentru România”, al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, arată angajamentul ferm al ţării noastre în ceea ce priveşte aderarea la OCDE şi reprezintă o radiografie multidimensională a realităţilor socio-economice ale României, oferind factorilor de decizie o serie de recomandări extrem de utile, în vederea implementării acelor măsuri menite să genereze dezvoltare şi bunăstare pe baze inteligente, sustenabile şi incluzive, a declarat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Premierul a salutat, la evenimentul de lansare a studiului „Economic Survey of Romania”, organizat la Palatul Victoria, sosirea la Bucureşti a secretarului general al OCDE, Mathias Cormann, la două zile după votul din cadrul Consiliului OCDE, care a decis deschiderea discuţiilor de aderare cu România şi a mulţumit acestuia pentru tot efortul depus, scrie Agerpres.

„Cunoaştem rolul esenţial în obţinerea deciziei Consiliului OCDE şi vă mulţumim în numele României şi al meu personal”, a spus Ciucă.

Prim-ministrul a menţionat că România a convocat Comitetul interministerial pentru admiterea în OCDE, care a avizat, în şedinţa din 26 ianuarie, asumarea ataşamentului ţării noastre la principiile, valorile şi standardele organizaţiei, aşa cum sunt întărite şi dezvoltate în cele două documente ale OCDE – „Declaraţia privind viziunea OCDE” şi „Declaraţia ministerială a Consiliului din 2021”.

Şeful Executivului a subliniat că, la acest moment, România a aderat la 6 din cele 8 standarde esenţiale pentru aderare: Declaraţia privind Investiţiile; Principiile Guvernării Corporatiste; Principiile pentru Elaborarea Politicilor Internetului; Recomandarea Bunelor Practici în Statistică; Cadrul Inclusiv al BEPS – Erodarea Bazei şi Schimbarea Profitului; Forumul Global al Transparenţei şi Schimbului de Informaţie.

Premierul a arătat că între proiectele pe care România le dezvoltă deja cu OCDE se află şi „Studiu economic pentru România”, care arată angajamentul ferm al ţării noastre în ceea ce priveşte aderarea la organizaţie.

„Studiul reprezintă o radiografie multidimensională a realităţilor socio-economice ale României şi oferă factorilor de decizie o serie de recomandări extrem de utile, în vederea implementării acelor măsuri menite să genereze dezvoltare şi bunăstare pe baze inteligente, sustenabile şi incluzive. Prima parte este dedicată perspectivelor politice cheie, incluzând o prezentare a situaţiei macroeconomice şi a evoluţiilor pe termen mediu, cu o atenţie specială acordată pandemiei şi implicaţiilor sale pentru economie”, a afirmat Ciucă.

Şeful Executivului a menţionat că studiul include mai multe referinţe la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, aprobat în luna septembrie de Comisia Europeană, specificând că acesta se concentrează în mod corect pe domeniile în care investiţiile sunt urgent necesare, mai notează Agerpres.

„Reformele şi investiţiile incluse în plan vor contribui la dezvoltarea şi modernizarea economiei româneşti în domenii precum: sustenabilitatea finanţelor publice, consolidarea administraţiei publice şi rezilienţa sistemului de sănătate, asigurarea coeziunii sociale şi teritoriale, digitalizarea administraţiei publice, şi altele. De altfel, o serie de recomandări din cadrul studiului îşi găsesc răspunsul în măsurile pe care statul român le-a avut în vedere în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a completat Ciucă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Maraton de vaccinare împotriva COVID-19 pentru copii, în perioada 31 mai – 1 iunie. Valeriu Gheorghiță: De Ziua Internațională a Copilului vrem să organizăm un maraton la nivel național pentru vaccinarea grupei de vârstă 16-18 ani / Dacă vom avea și autorizarea pentru 12-15 ani, avem în plan și pentru ei această activitate

Un maraton de vaccinare împotriva COVID-19 va fi organizat de autorități în perioada 31 mai -1 iunie pentru copiii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, iar dacă până…
Vezi articolul

Cristian Ghinea: USR depune azi sesizare la CNATDCU și la comisia de etică a Universității Babeș Bolyai pentru a verifica teza de doctorat a lui Lucian Bode / „Regulamentul UBB cere ca teza de doctorat să aibă minimum 200 de pagini. Teza domnului Bode are 198 de pagini care includ și legislația de pe site-ul ANRE”, spune Cristian Ghinea

Deputatul Cristian Ghinea a precizat azi că depune sesizarea la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, instituție abilitată să verifice tezele de doctorat. Amintim că, ieri,…
Vezi articolul

„O scânteie poate aprinde ura”. Comunitatea Evreiască avertizează asupra revenirii discursurilor extremiste în politică și face apel la vot: Nu putem concepe România fără apartenența la Uniunea Europeană și NATO, fără parcursul euroatlantic

Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) trage un semnal public de alarmă privind pericolele la adresa democrației, libertății și valorilor fundamentale ale societății românești, în contextul alegerilor prezidențiale. Într-un mesaj…
Vezi articolul