Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: Dau declarație în scris că nu voi candida din nou

774 de vizualizări
Ioan-Aurel Pop / Foto: Alex Tudor – Agerpres Foto
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a declarat astăzi că nu a făcut „nicio mașinațiune” pentru obținerea unui nou mandat. „Eu dau declarație în scris că nu voi candida din nou. Mi-am făcut cele două mandate și a fost prea mult pentru mine chiar și așa”, a declarat Ioan Aurel Pop pentru Agerpres.

Președintele Academiei a susținut că „nu am făcut nicio mașinațiune ca să candidez din nou. Am introdus, dimpotrivă, limită de vârstă de 75 de ani. Cu această limită nimeni nu poate candida mai mult decât de două ori. Dar eu dau declarație în scris că nu voi candida din nou. Mi-am făcut cele două mandate și a fost prea mult pentru mine chiar și așa… Cei care nu vor modificarea legii vor să saboteze unirea celor două academii”, transmite Agerpres.

Ioan Aurel Pop acuză că ce cei care se împotrivesc modificării Legii Academiei ar viza „sabotarea unirii” Academiei Române cu Academia Republicii Moldova.

Reacția acestuia vine după ce senatorul USR Ștefan Pălărie a denunțat, în urmă cu două zile, o inițiativă legislativă intrată intempestiv în procedura de legiferare la Senat, în procedură de urgență, privind modificarea Legii Academiei Române.

Potrivit senatorului, acest proiect este „un adevărat puci”, întrucât conține cel puțin trei prevederi „absolut abuzive”.

Una din prevederi se referă la mandatul președintelui Academiei Române, care în acest moment este de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată. Potrivit inițiatorilor, mandatul de președinte ar deveni de 5 ani, dar fără nicio prevedere prinvind limitarea numărului de mandate, relatează G4Media.ro.

Într-un Op ed pentru Edupedu.ro, Ștefan Pălărie a atras atenția că a descoperit o lege „cu «dedicație» […] pentru funcționarea Academiei Române”, pe care „unii parlamentari încercau să o treacă, în procedură de urgență, adică rapid, în doar 48 de ore”. Pălărie anunță că a stoptat pentru moment în Senat procedura, pentru că a descoperit că patrimoniul Academiei României, „conform propunerii, ar putea fi mutat din pix către o Fundație”.

„Un raport de audit financiar al Curții de Conturi pentru anul 2024, din 2 decembrie 2025, așadar de acum doar câteva săptămâni, arată foarte clar faptul că din conducerea Academiei Române s-au luat decizii care încalcă legea. Așa spune, repet, chiar Curtea de Conturi. Academia Română a transmis în administrația «Fundației Patrimoniu», pe bază de protocol, bunuri imobile, altele decât cele de natura terenurilor agricole și silvice, care sunt prevăzute în lege, contrar prevederii legii numărul 752 din 2001, privind organizarea și funcționarea Academiei Române și a Statutului Academiei Române”, avertizează Pălărie.

Liderul de grup al senatorilor USR avertizează că „în momentul de față pentru noi, USR, faptul că se anulează limita de mandate ale președintelui Academiei Române deja devine ceva doar secundar. Cel mai grav este că se discută despre posibilitatea de a lua și arunca domeniul public în administrare privată doar pe baza unei fițuici. Asta este cea mai mare și cea mai gravă situație propusă de această lege”.

La rândul său, senatorul PSD Robert Cazanciuc, unul dintre inițiatorii propunerii legislative de modificare a Legii de organizare și funcționare a Academiei Româneconsideră că proiectul de act normativ stabilește un cadru legal prin care această instituție trebuie ‘să își poată face menirea’, relatează Agerpres.

Patrimoniul Academiei Române este un patrimoniu privat. Inițiativa vizează o mai bună gestionare a acestui patrimoniu al Academiei Române. Dacă cineva a abuzat de anumite lucruri, răspunderea este cu siguranță individuală. Asta nu înseamnă că nu trebuie să avem un cadru legal care să permită Academiei Române o mai bună administrare a propriului patrimoniu. Despre asta este vorba. De un cadru legal în care Academia Română să poată administra mai bine propriul patrimoniu”, a susținut Cazanciuc, miercuri, la Senat.

Referitor la prevederea potrivit căreia numărul de mandate ale președintelui Academiei Române nu mai este limitat, senatorul PSD a afirmat: „Președintele rămâne un mandat, două, trei, dacă membrii Academiei Române îl aleg. E pur și simplu un cadru care să permită din nou Academiei Române să aibă proiecte pe termen mult mai lung. Nu noi, în Parlament, vom decide dacă cineva va rămâne sau nu un mandat, două sau trei, ci membrii Academiei Române, care au deplină libertate să aleagă pe cine consideră demn, adecvat pentru a conduce Academia Română“.

Amintim că Academia Română și Academia de Științe a Moldovei au emis, pe 30 decembrie 2025, o declarație comună, semnată de președinții celor două foruri, Ioan-Aurel Pop și Ion Tighineanu, în care se reafirmă rolul fundamental al instituțiilor academice în consolidarea identității naționale.

Citește și:
Op Ed Ștefan Pălărie: Cine și de ce încearcă să dea un „lege-cadou” pentru Academia Română?
Proiect controversat pentru modificarea Legii Academiei: tun imobiliar și un nou mandat pentru președintele Ion Aurel Pop, deși nu mai are dreptul


1 comment
  1. Da, mai, știm că nu e pt tine.
    Doar se netezește calea pentru următorul uns pe viață în funcție de partidul mult iubit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor din anul școlar 2024-2025 au fost publicate de Ministerul Educației. Etapele județene se țin în premieră și în timpul săptămânii / Elevii de clasele primare, excluși de la olimpiade în 2025

Calendarele olimpiadelor și concursurilor naționale în anul școlar 2024-2025, precum și ale olimpiadelor internaționale, au fost publicate joi de Ministerul Educației. Documentele pot fi consultate și descărcate din articol. Pe baza acestor…
Vezi articolul

Încrederea profesorilor în promisiunile guvernanților că vor majora salariile la 1 ianuarie 2024 este sub 50%, conform unui sondaj World Vision în rândul a 800 de cadre didactice / 39% dintre respondenți spun că situația lor financiară este acceptabilă, iar 29%, că e modestă / Stima de sine și motivația au crescut după grevă

Aproape o treime (29%) dintre profesori descriu situația lor financiară ca fiind „modestă” sau “precară”, în timp ce doar 32% o consideră „bună” sau foarte bună”, arată un sondaj realizat…
Vezi articolul

Procedura de adaptare a examenelor pentru elevii cu tulburări de auz, văz, învățare și din spectrul autist a fost aprobată de minister

Ministerul Educației anunță că a aprobat procedura cerută de asociațiile pentru dreturile copiilor, prin care sunt asigurate la examenele naționale condițiile adaptate pentru elevii cu deficiențe de vedere/deficienţe de auz/tulburare de spectru…
Vezi articolul

Profesoara Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației: Iulia Cociuba a dat o lecție uriașă de curaj profesorilor ei, aceia care reclamă un statut profesional respectat în societate, dar care nu au, adesea, curajul să lupte împotriva mediocrității și a intereselor de masă

„Am spus-o de multe ori, nu avem o cultură a copilului”, scrie profesoara Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației, într-o reacție pentru portalul totuldespremame.ro la discursul îndrăzneț…
Vezi articolul