Președintele Iohannis a numit un interimar la Cercetare, după ce Florin Roman și-a dat demisia suspect de plagiat. Ministrul Energiei va asigura provizoratul

166 de vizualizări
Foto: Captură presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul prin care ministrul Energiei, Virgil Popescu, este desemnat ministru interimar al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a informat Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres. De asemenea, şeful statului a semnat decretul prin care se ia act de demisia lui Florin Roman, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, devine interimar la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării la 22 de zile de la instalarea Guvernului condus de Nicolae Ciucă.

Miercuri, şeful statului a anunţat, la Bruxelles, că va accepta demisia lui Florin Roman şi îl va numi interimar la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării pe Virgil Popescu, ministru al Energiei.

Amintim că premierul Nicolae Ciucă i-a transmis miercuri președintelui Iohannis propunerea ca ministrul Energiei, Virgil Popescu, să asigure interimatul ministerului Cercetării. Florin Roman, a anunțat, miercuri, pe Facebook că și-a dat demisia din Guvern, în urma scandalului privind plagiatul lucrării de master, în urma unei anchete Libertatea.

Edupedu.ro a scris marți, citând surse guvernamentale, că premierul Nicolae Ciucă i-a solicitat demisia de onoare ministrului Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, acuzat de plagiat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, Ligia Deca, scrie pe Facebook că se gândește să facă „vizite fără fast“ în școli: „Ar putea fi luni“ „sau vineri”, „de fapt, ar putea fi orice zi” / Enunțul ambiguu vine după o vizită la Călărași, unde între mai multe activități de partid, Deca a mers și la o școală de vară

Mesaj atipic și ambiguu din partea Ministrului Educației. La finalul săptămânii trecute aceasta a anunțat, pe pagina de Facebook, că se gândește ca, odată ce va începe anul școlar 2023-2024,…
Vezi articolul

Societatea de Științe Matematice și cea de Informatică cer Ministerului Educației să le acorde mai multă autonomie în organizarea olimpiadelor școlare și propun ca elevii să participe la probele de baraj în funcție de vârstă, nu de clasă

Societatea de Științe Matematice din România (SSMR) și Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI) au transmis Ministerului Educației și Cercetării (MEC) un set amplu de propuneri de modificare…
Vezi articolul