Președintele Iohannis: Capacitatea școlilor de a educa online – esențială pentru viitor, chiar dacă e o ruptură față de tradiție

3.603 vizualizări
Ligia Deca citeste mesajul presedintelui Iohannis la Gala Telescoala / Sursa: Facebook – Guvernul Romaniei
“Capacitatea școlilor de a oferi o experiență educațională cât mai completă cu ajutorul mijloacelor online de comunicare va fi o condiție esențială în viitor, chiar dacă reprezintă o ruptură față de tradițiile școlii românești”, a transmis, vineri, președintele Klaus Iohannis, într-un mesaj prezentat în cadrul Galei Teleșcoala, dedicat profesorilor care au participat în școala la distanță și în programul TVR cu același nume.

Potrivit președntelui, “pe viitor, în ciuda obstacolelor puse de virusul SARS-CoV-2, menținerea legăturii dintre elevi și școală rămâne esențială. Această perioadă a vacanței de vară reprezintă o bună ocazie pentru a ne pregăti în perspectiva următorului an școlar și universitar”.

El a arătat că “doar prin asigurarea unei continuități funcționale a actului educațional putem împiedica propagarea pe termen lung a efectelor negative ale actualei pandemii. Nu trebuie să decontăm efectele acestei crize în 2030 sau 2040, ci să ne așezăm, ca societate, pe drumul spre o relansare economică, socială și civică amplă și rapidă”.

Mesajul integral al președintelui, prezentat de consilierul prezidențial Ligia Deca:

“Acest final de an școlar a fost cu totul diferit față de ceea ce ne imaginam la debutul său, reprezentând pentru cei mai mulți dintre noi o provocare neașteptată, dificilă și impredictibilă. Începând cu luna martie, procesul educațional din școlile românești, așa cum îl știam, s-a oprit sub imperiul nevoii de a asigura siguranța elevilor, profesorilor și familiilor acestora în contextul epidemiei de COVID-19. Educația s-a mutat astfel, treptat, în mediul online și nu a fost deloc ușor să ne adaptăm noii paradigme.

Pentru elevi, această perioadă a fost una complexă, trăind experiențe diferite, în funcție de posibilitățile tehnice, de implicarea și flexibilitatea cadrelor didactice, de susținerea și resursele părinților. În cazul elevilor din anii terminali, cei aflați în pragul examenelor naționale, era nevoie de soluții rapide, eficiente, care să asigure un acces cât mai facil la educație. Parcurgerea materiei, recapitularea conținuturilor de examen și menținerea unui ritm de învățare s-au realizat prin metode diverse.

Teleșcoala a fost o astfel de metodă, o soluție de urgență, care a folosit infrastructura deja existentă a televiziunii naționale pentru a veni în ajutorul acestor elevi. Profesori dedicați au pregătit lecții care au fost difuzate prin intermediul unor programe TV, asigurând astfel accesul unei largi majorități a elevilor la procesul educațional. Vă felicit pentru creativitatea și implicarea de care ați dat dovadă, devenind repere pentru elevi și pentru colegii dumneavoastră. În perioade de criză, este important să fim solidari și să nu ne uităm menirea.

Dar aș vrea să vedem și oportunitatea ivită în toată această situație. Un număr mare de profesori cu vocație din întreaga țară au pregătit lecții și au derulat orele online cu elevii lor. Mulți nu s-au limitat la a trimite fișe sau teme, ci și-au ținut orele live, pe diverse platforme de conferință, menținând vie interacțiunea cu elevii lor. Deși nu aveau o formare anterioară pentru predarea online, nici resursele tehnice necesare pentru aceasta, iată că multe cadre didactice au făcut pasul următor, au ieșit din zona de confort și s-au adaptat mediului online.

Contactul permanent între elevi și profesorii lor este important nu doar prin prisma transferului de cunoștințe. Cred că putem fi cu toții de acord că educația nu este doar un proces de livrare a informațiilor, ci este reprezentată de întregul mediu școlar în care elevul este încurajat să descopere lumea. Îi felicit pe acei dascăli care în această perioadă nu și-au uitat menirea și au fost alături de elevii lor!

Pe viitor, în ciuda obstacolelor puse de virusul SARS-CoV-2, menținerea legăturii dintre elevi și școală rămâne esențială. Această perioadă a vacanței de vară reprezintă o bună ocazie pentru a ne pregăti în perspectiva următorului an școlar și universitar. Capacitatea școlilor de a oferi o experiență educațională cât mai completă cu ajutorul mijloacelor online de comunicare va fi o condiție esențială în viitor, chiar dacă reprezintă o ruptură față de tradițiile școlii românești. Doar prin asigurarea unei continuități funcționale a actului educațional putem împiedica propagarea pe termen lung a efectelor negative ale actualei pandemii. Nu trebuie să decontăm efectele acestei crize în 2030 sau 2040, ci să ne așezăm, ca societate, pe drumul spre o relansare economică, socială și civică amplă și rapidă.

Sunt convins că îndrumarea unor cadre didactice dedicate, precum a celor care au contribuit la programul „Teleșcoala” și la organizarea de activități educaționale online, poate fi un punct de plecare pentru o reformare pe termen lung a învățământului românesc. Una în care modalitățile de comunicare dintre elevi și cadre didactice sunt mai flexibile și permit completarea armonioasă a educației din clasă cu module online.

Vă doresc succes pe mai departe în activitățile voastre și vă mulțumesc încă o dată pentru efortul depus pentru asigurarea accesului la educație al elevilor din România!”


4 comments
  1. Toate școlile au capacitatea de a educa online…însă o astfel de educare nu este eficienta.Mai mult,o astfel de activitate urmărește robotizarea…

  2. Tovarasa asa tinuta la Cotroceni degeaba a semnat in 2014 un articol cu alt nimeni, A Curaj, lalaind despre calitatea educatiei. Cum oare de v-ati intalnit? Ceva servicii?

  3. Vai de capul nostru! Cred ca nu il ia nimeni in serios cu învățământul on- line. Sunt atât de multe probleme ca ar fi o catastrofă pentru generațiile viitoare. Practic vor fi cohorte întregi lipsite de dreptul elementar la educație. În plus, scoala îndeplinește foarte multe functii in societate, nu este doar furnizor de informație și de cartoane zise diplome. Si apoi, în ce calitate face domnul președinte vorbire despre? E un fel de mic rege si dispune? Of, of, of, săracă țară saracä!

  4. Dar nu e nicio ruptură față de tradiție: același învățamănt care evită metodele euristice, învățamânt de tip expozitiv- reproductiv, aceeași supeficialitate în predarea acelorași conținuturi valabile de cel puțin 20 de ani încoace, același rol pasiv al elevului care acum e transformat în mod explicit în spectator. E o continuitate perfectă sub falsa aparență a schimbării. Din păcate suntem tot noi, cei vechi, chiar dacă acum ne vedem la televizor sau pe tabletă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației stârnește reacția dură a mai multor asociații de elevi cu o nouă ordonanță de urgență privind transportul școlar. Asociațiile elevilor din mai multe județe: “O batjocură”, gratuitatea e înlocuită cu decontul

Ministerul Educației a publicat, săptămâna aceasta, un nou proiect de ordonanță de urgență privind regulile pentru transportul gratuit în cazul elevilor care nu învață în localitatea de domiciliu. Proiectul a…
Vezi articolul

OFICIAL Peste 1.600 de directori de școli au fost schimbați cu persoane numite „în interesul învățământului”, prin decizii ale inspectoratelor școlare. Doar pentru 300 dintre ei motivul schimbării a fost „deficiențe de management”

Peste 1.600 de directori și directori adjuncți de școli au fost schimbați din funcții în luna august, reprezentând 18.5% din totalul posturilor de conducere din sistemul preuniversitar de învățământ, potrivit…
Vezi articolul