Un recent raport al Parlamentului European cu privire la libertatea academică „nu produce un șoc spectaculos”, dar vorbește despre „despre ceva mai periculos: despre o eroziune lentă, despre o uzură care nu face mult zgomot, dar care, în timp, modifică structura de rezistență a sistemului” universitar, scrie, într-un mesaj publicat pe Facebook, europarlamentarul social democrat (PSD) Vasile Dîncu. Acesta face trimitere la rolul autocenzurii în acest proces, fenomen pe care îl consideră „cea mai eficientă formă de limitare a libertății academice”:
Vasile Dîncu comentează pe această temă în contextul unei dezbateri din cadrul Comisiei Speciale Scutul European pentru Democrație”, în cadrul căreia a fost prezentat un raport, ”Academic Freedom Monitor 2025”.
Acest Raport al Parlamentului European referitor la libertatea academică este realizat anual și se bazează pe un indice al libertății academice, actualizat la fiecare ediție. Ultima ediție, la care face trimitere Vasile Dîncu, menționează că, față de situația raportată acum 10 ani, România înregistrează unele scăderi în indicele general al libertății academice, în libertatea de cercetare și predare în libertatea de diseminare, în ceea ce privește autonomia instituțională și integritatea de campus, precum și în ceea ce privește expresia culturală și academică, dar că aceste scăderi sunt statistic nesemnificative. Potrivit raportului, „România se plasează în top 20-30% al țărilor din lume cu privire la respectul pentru libertate academică”.
Pe de altă parte, însă, Vasile Dîncu apreciază că „eroziunea lentă” este un fenomen ”mai periculos” decât „colapsuri bruște” în domeniu:
- „Raportul prezentat, Academic Freedom Monitor 2025 nu produce un șoc spectaculos; nu vorbește despre colapsuri bruște, ci despre ceva mai periculos: despre o eroziune lentă, despre o uzură care nu face mult zgomot, dar care, în timp, modifică structura de rezistență a sistemului, pentru că libertatea academică nu dispare printr-un gest radical, ci se îngustează treptat, prin presiuni politice difuze, prin constrângeri financiare, prin climat social ostil, prin frică și autocenzură.
- Este poate cel mai important lucru pe care trebuie să îl înțelegem: nu avem o criză, avem un proces, un proces în care universitățile rămân, formal, libere, dar devin, în practică, mai prudente; în care cercetarea continuă, dar se orientează mai des spre zone sigure, în care profesorii vorbesc, dar aleg mai atent ce să nu spună.”
El afirmă că „transformarea este alimentată de presiuni politice, sociale, economice și, „din ce în ce mai vizibil”, de presiunea geopolitică.
Iar europarlamentarul notează rolul autocenzurii în acest proces:
- „Autocenzura este poate cea mai subtilă și, în același timp, cea mai eficientă formă de limitare a libertății academice, pentru că nu vine din interdicție, ci din anticiparea ei, nu din constrângere directă, ci dintr-un calcul interior care spune că unele teme devin prea costisitoare, unele idei prea riscante, unele concluzii prea expuse; ea apare atunci când cercetătorul începe să își ajusteze întrebările înainte de a le formula, să își tempereze ipotezele înainte de a le testa, să evite anumite subiecte nu pentru că nu sunt relevante, ci pentru că pot genera reacții politice, sociale sau instituționale greu de gestionat, iar în acest fel, fără zgomot și fără conflict vizibil, câmpul cunoașterii se îngustează treptat, devenind mai sigur, dar și mai sărac, mai previzibil, dar și mai puțin util pentru societate; raportul arată că acest fenomen este alimentat de polarizare, de presiuni publice și de climatul de contestare a expertizei, ceea ce face ca autocenzura să nu mai fie o reacție individuală izolată, ci un comportament adaptativ care se răspândește în comunitatea academică, afectând nu doar libertatea de exprimare, ci însăși capacitatea sistemului de a produce cunoaștere critică și independentă.”
Potrivit lui Vasile Dîncu, „devine evident că libertatea academică nu mai poate fi tratată ca o temă sectorială, ea devine un indicator de sănătate democratică, un barometru al capacității noastre de a produce cunoaștere independent și un test al maturității instituționale, pentru că acolo unde cercetarea este constrânsă, unde universitatea devine precaută, unde ideile circulă cu dificultate, acolo democrația începe să piardă din adâncime, chiar dacă la suprafață rămâne intactă.”
Postarea eurodeputatului social democrat Vasile Dîncu, integral:
Costin Ionescu
Mihai Peticilă
Diana Ghimiși
Raluca Pantazi
Laura Cononenco
2 comments
😁
Ca într-un sistem pradă-prădător (a se citi Hertha Muller! romanele, nu notele de urmărire a ei scrise de ofițerii de securitate), autocenzura conviețuiește cu sperietoarea. Cine poate fi sperietoarea: centrala telefonică Lia, grupul interlop de la Craiova, partidele suveraniste care propovăduiesc supunerea țării Rusiei și, de exemplu, cu voia dumneavoastră celebrul Grup de la Cluj. Numai „oameni de stânga”, intelectuali rasați, susținători ai marelui gânditor Adrian Năstase etc. etc. O astfel de școală de gândire se numește în turcește „rahat”. Cu apă rece, de Someș.