Pretransfer 2026. Unele inspectorate școlare au publicat astăzi listele cu punctajele obținute de profesori la pretransferul consimțit în unități de învățământ

603 vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare din țară au început să publice luni, 20 aprilie, listele cu punctajele obținute de profesori la pretransferul consimțit în unități de învățământ. Astăzi era termenul limită pentru publicarea punctajelor, potrivit metodologiei. Pe 20 și 21 aprilie se pot depune contestații, iar pe 22 se vor publica punctajele finale.

Inspectoratele școlare din țară au publicat luni, 20 aprilie, listele cu punctajele obținute de profesori la pretransferul consimțit în unități de învățământ.

Luni și marți, 21 aprilie, se pot depune contestații iar până pe 22 aprilie profesorii vor depune la unitățile de învățământ cererea pentru obținerea acordului/acordului de principiu pentru transfer/pretransfer consimțit între unitățile de învățământ. Tot aici intră și modificarea repartizării pe perioada viabilității postului/modificarea încadrării.

Potrivit calendarului oficial, inspecțiile la clasă au loc în perioada 17-22 aprilie.

Calendarul etapelor de pretransfer, potrivit metodologiei-cadru

f) înregistrarea contestațiilor cadrelor didactice înscrise la etapa de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ la punctajele acordate; Perioada: 20-21 aprilie 2026

g) soluționarea contestațiilor la punctajele acordate în consiliul de administrație al inspectoratului școlar, afișarea punctajelor finale pe pagina web a inspectoratului şcolar; Termen: 22 aprilie 2026

h) desfășurarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afișarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului şcolar; Perioada: 17-22 aprilie 2026

i) depunerea, la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, a cererilor, însoțite de documentele precizate în acestea, de către:

  • (i) cadrele didactice care solicită pretransfer la unitățile de învățământ care au publicat posturi didactice/catedre vacante pentru obținerea acordului de principiu pentru pretransfer, precum şi la unităţile de învăţământ la care sunt titulare cadre didactice care au depus cereri de pretransfer, pentru obținerea acordului de principiu pentru pretransfer;
  • (ii) cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă, conform deciziilor de repartizare pe post/catedră şi solicită modificarea repartizării;

Perioada: 15-22 aprilie 2026

j) analiza, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE, a solicitărilor depuse de cadrele didactice și comunicarea hotărârii cadrelor didactice și inspectoratului școlar, cu privire la:

  • (i) emiterea acordului de principiu pentru pretransfer cadrelor didactice cu precizarea locului stabilit în ierarhie, ca urmare a aplicării criteriilor de ierarhizare, respectiv neemiterea acordului de principiu pentru pretransfer cadrelor didactice pentru neîndeplinirea condiţiilor specifice;
  • (ii) emiterea acordului de principiu pentru modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei cu precizarea locului stabilit în ierarhie, ca urmare a aplicării criteriilor de ierarhizare, respectiv neemiterea acordului de principiu pentru modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului pentru neîndeplinirea condiţiilor specifice;

Termen: 23 aprilie 2026

k) depunerea contestațiilor privind acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ/CJRAE/CMBRAE, de către personalul didactic care solicită pretransfer consimțit între unitățile de învățământ, la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate;

l) depunerea contestațiilor privind acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ/CJRAE/CMBRAE, de către cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei care solicită modificarea repartizării, la consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ;

Perioada: 23-24 aprilie 2026

m) soluționarea contestațiilor privind acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ; Termen: 27 aprilie 2026

n) soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:

  • (i) cererilor cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie, rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, conform prevederilor Metodologiei;
  • (ii) cererilor cadrelor didactice rămase cu restrângerea de activitate nesoluţionată, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată;
  • (iii)cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, conform prevederilor Metodologiei;
  • (iv)cererilor de pretransfer şi prin schimb de posturi;
  • (v) cererilor privind modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei şi prin schimb de posturi;
  • (vi) cererilor depuse în etapa de pretransfer de către cadrele didactice titulare sau debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, respectiv aflate în restrângere de activitate, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată, conform prevederilor Metodologiei.

Perioada: 28-29 aprilie 2026

o) înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a cererilor de pretransfer/modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei; Perioada: 29-30 aprilie 2026

p) soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 4 mai 2026

q) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, ținând seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 5-8 mai 2026

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount

Citește și:
Până pe 22 aprilie, profesorii pot să depună la școală cererea pentru obținerea acordului pentru transfer/pretransfer 2026 – descarcă modelul de cerere


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Reforma digitală

Dezbatere online – Reforma digitală a Educației, marți, 8 iunie de la 15.00: Georgi Dimitrov (Comisia Europeană), Ligia Deca, Sorin Cîmpeanu, Ciprian Teleman, Daniel Funeriu, Vasile Dâncu, Dragoș Iliescu, Raluca Negulescu-Balaci, Mihaela Nabăr și Dacian Dolean despre conținuturile educaționale adecvate pentru o digitalizare eficientă

Digitalizarea educației înseamnă conținuturi și competențe: modele de lecții smart, exerciții multimedia, resurse educaționale accesibile oricând copiilor și părinților, pe care profesorii să știe să le folosească. Care este planul…
Vezi articolul

Profesoara Gabriela Olimpia Sabău, despre participarea elevilor din învățământul tehnologic la stagii de pregătire în companii europene: Descoperă ce înseamnă cu adevărat profesia. Am copii care îmi spun: „doamna, n-am fost mai departe de Oradea” / Proiectele Erasmus m-au făcut să rămân în sistemul educațional

Participarea elevilor din învățământul tehnologic la stagii de pregătire practică în companii europene, prin intermediul programelor Erasmus, le oferă posibilitatea „să își îmbunătățească competența profesională într-un alt spațiu de muncă”,…
Vezi articolul