Prezența în politică și administrație a unor persoane care au obținut titluri academice prin fraudă e un „risc major de securitate regională”, afirmă două organizații studențești din Iași și Basarabia / Ele amenință cu proteste dacă proiectele de legi ale educației, care „urmăresc amnistierea plagiatorilor”, ajung în Parlament

238 de vizualizări
Protest al Ligii Studenților Iași / Foto: LS Iasi
„Frauda academică este una dintre cele mai mari amenințări la adresa siguranței regionale și a flancului estic al NATO, având în vedere că permite promovarea în politică și în administrația publică a unor persoane șantajabile, fără competențe reale sau fără cunoștințe și experiență reală în domeniile de activitate pentru care au fost numite sau votate”, consideră Liga Studenților din Iași și Liga Studenților din Basarabia, într-un comunicat de presă transmis vineri Edupedu.ro.

Acestea amenință că vor organiza proteste „în situația în care vor fi trimise în Parlament proiectele noilor legi ale educației, care urmăresc amnistierea plagiatorilor și promovarea unei culturi a fraudei academice”. În mesajul lor, ale apreciază că „prezența în politică și în administrația publică a persoanelor care și-au obținut titluri academice prin fraudă” reprezintă un „risc major de securitate regională”.

LS Iași spune că pe 24 ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor, a organizat o manifestație în fața Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, împotriva oricărei „ingerințe a factorului politic de natură să aducă atingere libertății academice și normelor de etică în cercetare”.

Potrivit LS Iași: „Mesajele „Unirea a fost făcută de studenți / Nu de plagiatori și incompetenți”, respectiv „Universitățile sunt reazămul națiunii, nu adăpostul politrucilor și al minciunii!” au fost transmise și premierului Nicolae Ciucă – acuzat de plagiat și președintelui PSD Marcel Ciolacu, precum și tuturor parlamentarilor care au urcat pe scenă la manifestările oficiale închinate Unirii Principatelor care au avut loc în Piața Unirii din Iași”.

În comunicatul de vineri, cele două organizații abordează și chestiunea eticii universitare în Republica Moldova și Rusia, arătând, între altele:

  • „Politica actuală a Guvernului de la București împiedică reforma în învățământul din Republica Moldova după principiile Legii Educației Naționale nr. 1/2011 și după reformele reale ale miniștrilor Mircea Miclea și Daniel Petru Funeriu, care au urmărit eliminarea fraudei din educație. Miza politicienilor plagiatori de la București este să nu se închidă „portița” prin care ei își „umflă” CV-urile: publicarea de articole plagiate care se bazează pe traduceri din publicații științifice în limba rusă, inaccesibile publicului din România.”
  • „În Rusia cultura plagiatul este larg răspândită, iar plagierea unei teze academice în vederea avansării în politică a devenit cutumă. O inițiativă anti-plagiat, Dissernet, a descoperit peste 10.000 de cazuri de plagiat în teze de dizertație sau de doctorat susținute în perioada 2013-2020 la universitățile din Federația Rusă. Chiar președintele Vladimir Putin a plagiat în teza sa de masterat.”
  • „Această cultură a plagiatului și a lipsei de rigoare academică specifică spațiului ex-sovietic a ținut învățământul superior din Republica Moldova în urmă”.

Comunicatul celor două organizații trece în revistă cazurile de plagiat ce au implicat membri ai guvernului – premierul Nicolae Ciucă (teza de doctorat), ministrul de Interne Lucian Bode (teza de doctorat), fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu (material de curs). Iar președintele Ligii Studenților, Toma Tataru, este citat în concluzie:

  • „(…) România pierde din imagine și putere diplomatică prin transformarea fraudei academice în lege, care nu face decât să încetățenească practicile recurente din politica rusă de care frații noștri basarabeni fug de peste 200 de ani. Orice discurs despre reunire și reunificare națională este demagogic și mincinos, atât timp cât vine de la persoane care nu au cel puțin un trecut academic curat (…)”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SNSPA: 1,5 milioane de euro alocați de Comisia Europeană pentru proiecte de creștere a mobilității internaționale a studenților, profesorilor și personalului universității, în următorul an

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) va dispune, în anul universitar 2022-2023, de 1,5 milioane de euro, bani alocați de Comisia Europeană pentru creșterea gradului de mobilitate internațională…
Vezi articolul

UPDATE Tichete educaționale de 500 de lei în 2023. Părinții pot depune cererile până pe 26 octombrie, prevede proiectul de ordonanță de urgență adoptat de Guvern / Școala a început de o lună pentru 410.000 de copii beneficiari fără sprijinul pentru rechizite

Cererile pentru tichetele educaționale de 500 de lei pe suport electronic vor putea fi depuse la școli de părinții încadrați la acest tip de sprijin până pe 26 octombrie, adică…
Vezi articolul