UPDATE Tichete educaționale de 500 de lei în 2023. Părinții pot depune cererile până pe 26 octombrie, prevede proiectul de ordonanță de urgență adoptat de Guvern / Școala a început de o lună pentru 410.000 de copii beneficiari fără sprijinul pentru rechizite

67.976 de vizualizări
Foto: © Anna Sadovskaia | Dreamstime.com
Cererile pentru tichetele educaționale de 500 de lei pe suport electronic vor putea fi depuse la școli de părinții încadrați la acest tip de sprijin până pe 26 octombrie, adică în două săptămâni, potrivit proiectului de ordonanță de urgență (OUG) aflat în discuție joi, 12 octombrie, la Guvern, pentru a fi supus aprobării. Modelul de cerere pe care școlile să îl comunice părinților pentru completare va fi aprobat până cel târziu 22 octombrie, dacă ordonanța se aprobă astăzi, conform aceluiași document. 410.000 de potențiali beneficiari au început deja școala de o lună, fără acești bani de rechizite.
  • UPDATE Proiectul de ordonanță de urgență a fost adoptat astăzi de Guvern. Procedurile de acordare a tichetelor ar urma să înceapă după ce forma finală a ordonanței va fi publicată în Monitorul Oficial.

Inițial, în prima variantă a proiectului de ordonanță de urgență pusă în consultare publică pe 9 septembrie de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) care se ocupă de distribuția și alimentarea acestor carduri, termenul de depunere a cererilor era 5 octombrie.

Numărul de elevi care ar urma să primească aceste carduri în anul școlar 2023-2024 a rămas același de la prima variantă a proiectului: 410.000 de copii din medii defavorizate, de nivel preșcolar, primar și gimnazial, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Anul școlar a început deja de o lună, pe 11 septembrie, fără ca elevii care au cel mai mare nevoie de acest sprijin să primească voucherele de 500 de lei și va mai continua astfel încă cel puțin două săptămâni de la termenul limită de 26 octombrie – cel până la care se depun cererile -, până cardurile ajung la beneficiari, dacă actul normativ ar fi aprobat de Guvern în această formă astăzi, joi, 12 octombrie.

În textul proiectului de ordonanță se arată că „sprijinul principal acordat este în valoare de 500 de lei, într-o tranșă unică în fiecare an școlar, începând cu anul școlar 2023-2024”.

Art. 5 – „(1) Măsurile auxiliare care se aplică în cadrul Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați 2023-2027 pot include măsuri de educaţie cu privire la încurajarea frecventării şcolii, asigurarea igienei corporale şi a locuinţei proprii, orientare şcolară şi/sau profesională, sfaturi de gestionare a bugetului, facilitarea accesului la serviciile medicale, recomandări educaţionale şi culturale”, conform documentului, care poate fi descărcat de mai jos din articol.

Condițiile de eligibilitate. Cine poate beneficia de carduri

„a) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar înscrişi în învăţământul de stat care îndeplinesc condiţiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obţinerea sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare;

b) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat primar înscrişi în învăţământul de stat primar care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară;

c) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial înscrişi în învăţământul de stat gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară”, scrie în proiectul de OUG.

Cu alte cuvinte, pragul de venit al membrilor familiei din care face parte elevul beneficiar este același ca și în cazul sprijinului prin rechizite acordat din 2002 încoace la începutul anului școlar tot pe bază de cerere depusă de părinte la școală, program care însă anul acest ar fi întâmpinat probleme potrivit surselor Edupedu.ro: sunt școli din câteva județe care nu ar fi primit informații de la inspectoratele școlare despre calendarul de desfășurare a acestuia în septembrie 2023, astfel încât să acorde rechizitele elevilor încadrați la această formă de ajutor de stat.

  • „Venitul mediu net lunar pe membru de familie se calculează prin însumarea veniturilor realizate în luna iulie a fiecărui an de către persoanele din componența familiei, potrivit cererii (…) și împărțirea rezultatului la numărul acestora”, scrie în proiectul de act normativ.

Modelul de Cerere standard se aprobă se aprobă prin ordinul Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, în termen de 10 zile de la data aprobării prezentei ordonanțe de urgență, se arată în document, adică până pe 22 octombrie cel târziu dacă actul este aprobat joi, 12 octombrie, când este pe ordinea de zi a Executivului. Cererile vor putea fi completate de părinți la școală după apariția modelului și vor conține informații despre numărul de membri ai familiei.

Mai departe, pentru verificarea eligibilității și a veniturilor, se vor utiliza date din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și se va folosi Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru transmiterea datelor așa încât să rezulte o listă inițială și, ulterior, una finală de beneficiari, conform precizărilor și pașilor descriși în proiectul de OUG.

FOTO DOCUMENT Ordonanța de urgență pentru SNSED 2023-2027:

FOTO DOCUMENT Nota de fundamentare (NF) la Ordonanța de urgență pentru SNSED 2023-2027:

Informații de context

Pe 26 mai, ministrul de atunci al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a transmis pentru Edupedu.ro că banii pentru cei 55.000 de elevi care nu au primit din septembrie 2022 până în luna mai 2023 tichetele educaționale în valoare de 500 de lei au fost virați.

Alimentarea cardurilor a venit după ce Edupedu.ro a scris pe 26 mai că greva profesorilor a fost invocată de guvernanți ca motiv pentru întârzierea încărcării tichetelor educaționale de 500 de lei, pentru elevi, întârziate mai mult de 8 luni din vina autorităților.

În anul școlar 2022-2023 au fost 405 mii de copii, conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Pentru 160.000 au fost virații banii în perioada septembrie-noiembrie. Primii care au primit banii (tot cu întârziere, după începerea anului școlar) au fost părinții care aveau deja cardurile de anul trecut și care au primit aprobare și anul acesta pentru a primi cei 500 de lei.

190.000 de părinți au primit cei 500 de lei la sfârșitul lunii decembrie, iar restul de 55.000 ar trebui să îi primească în primăvară, potrivit lui Marcel Boloș. Motivul a fost acela că în acest an au fost aprobate mai multe dosare și se atinsese limita de emitere de carduri. Cititorii Edupedu.ro ne-au semnalat că sunt cazuri în care elevii încă nu au primit banii.

În toamna anului trecut, Marcel Boloș, ministru al Fondurilor Europene la acea vreme și actual ministru al Finanțelor în cabinetul Ciolacu, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii vulnerabile.

Acesta spunea vă banii ar putea să fie virați înainte să înceapă anul școlar: „Vom gândi o platformă informatică dedicată pentru voucherele elevilor și vom folosi bazele de date de la ANAF, pentru a verifica venitul mediu pe membru de familie. Listele de beneficiari încercăm să le generăm fără să mai umble după adeverințele de venit. Pur și simplu, inspectoratele școlare au situația copiilor aflați în evidențe, iar de la finanțe să preluăm veniturile pe membru de familie (…)”, spunea Boloș în noiembrie 2022.

De asemenea, acesta a mai declarat atunci că valoarea voucherelor ar putea să crească până la 750 de lei: „Vrem să le introducem inclusiv cumpărarea de carte, să-și poată cumpăra și cărți, poate chiar să creștem valoarea voucherului de la 500 la 750 de lei, să introducem mai multe facilități pentru a sprijini începutul de an școlar, cu hăinuțe, rechizite școlare, ghiozdan, cărți și tot ce le mai trebuie pentru parcursul educațional.”

Foto: © Anna Sadovskaia | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


16 comments
  1. Doar comentați aiurea ăștia “deștepți” de ce.? pentru că în primul rând au salar și este datoria lor să facă 😉.este valabil pentru toată lumea care vrea să facă și care se încadrează.cele de anul trecut nu sunt valabile in fiecare an se fac altele. repede până în data de 27 octombrie.

  2. Buna seara . in legatura cu acest card.. ni s.a transmis de la scoala ca pentru a beneficia de card ,ajutor, condiția este sa nu se depășească lunar venit net pe membru de familie 950 lei… acum pe net este precizat altfel , venitul net din luna iulie pe membru de familie sa nu depășească 50% din venitul minim brut pe tara , ar fi 1500 lei ,brut pe membru. Corect ? se specifica ,brut ,nu net . inteleg eu greșit sau scoala da informații greșite? Mulțumesc

  3. Bună seara fericiți ce aceasta diferență între copiii de grădiniță și cei de școală? Am un băiat la grădi și unul la școală primul nu are dreptul dar al doilea da deși este aceeași familie

  4. Bună ziua! Am doi copii în clasele 1-4 și sunt divorțată de tatăl lor. între timp eu m-am recăsătorit, dar nu beneficiez de pensie alimentara pentru cei mici de la fostul. Intrebarea mea este: În condițiile în care cei de la secretariatul scolii nu îmi accepta cererea pentru bursa monoparentala, pe motiv ca sunt recăsătorita ( deși copii sunt în întreținerea mea exclusiva), ma pot adresa undeva mai departe pentru a beneficia de acesti bănuți?

    1. Bună ziua, dacă citiți în ordinul de burse 2023/2024, veți vedea cum definește legiuitorul familia monoparentale, adică strict persoana necasatorita sau divorțată. De asta va respinge secretariatul cererea..

  5. Eu tot nu pot înțelege cum profesorii acceptă să facă mereu munca altora.

    Există DAS in subordinea primăriilor si DGASPC uri in toate județele.

    Toate bursele sociale si alte beneficii pe bază de criterii de asistență socială NU mai trebuie aprobate în școli.

    Efectiv de 4 săptămâni diriginții doar colectează documente, citesc și recitesc legi, proceduri, regulamente și norme legale legate de criteriile de acordare a burselor și ajutoarelor sociale.

    Ajunge! E inadmisibil!

    P.S. Dacă tot vrem să reducem segregarea școlară pe criterii sociale acum ar fi un moment bun ca elevii cu ,,ajutoare sociale ” să nu mai poată fi identificați nici de colegi nici de profesori.

    Acest lucru e posibil doar dacă ele se acordă strict la direcțiile de asistență socială (mai ales că vor avea acces la Patriven).

  6. chiar, de ce prin scoli se dau la elevi toate ajutoare sociale???de la inceputul anului altceva nu facem… burse, ces, transport, rechizite… Nu este normal !!!

  7. Dar nu mai bine se mută asistența socială în școli ? Că de la începutul anului profesorii aduna dosare pt.rechizite, dosare pt. burse de toate felurile, dosare pt.CES, dosare pt. carduri, dosare pentru alocație, dosare pentru, pentru……

  8. Bună ziua, pentru cei care deja au cardurile, se mai făcea acea cerere pana pe 26 octombrie? Sau este valabil doar pentru cei care nu au cardurile?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Lucian Bode a dat în judecată Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai”, în cazul suspiciunilor de plagiat în teza sa de doctorat. Emilia Șercan: Dr. Bode a recurs la aceeași stratagemă juridică folosită și de șeful său de la partid și guvern, alt mare doctor, dr. Ciucă și are aceeași casă de avocatură

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a dat în judecată, pe 5 ianuarie, Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), a dezvăluit jurnalista Emilia Șercan, într-un articol pressone. Casa de avocatură…
Vezi articolul

UPDATE Calificativele pentru sport, muzică și desen: ministerul va înlocui “Admis/Respins” cu “Foarte Bine, Bine, Suficient și Insuficient”, anunță ministrul Cîmpeanu și profesorii de sport, după discuțiile de luni / Condițiile în care ministerul corelează în continuare notele cu bursele de merit

“Reprezentanții Ministerului Educației au concluzionat că numărul de burse de merit acordate elevilor este mult prea mare (…) și au decis introducerea calificativelor la disciplinele pe care le considerau “răspunzătoare”…
Vezi articolul