Prezență la Evaluarea Națională 2025. Peste 6.500 de elevi au lipsit de la proba de limba și literatura română și 3 elevi au fost eliminați din examen

7.014 vizualizări
Foto: © 2mmedia2011 | Dreamstime.com
La prima probă a examenului de Evaluarea Națională 2025 au lipsit luni, 23 iunie, 6.587 de elevi, arată datele transmise de ministerul Educației. Marți este zi liberă pentru elevii care susțin Evaluarea Națională, miercuri are loc proba de matematică. Edupedu.ro a scris că școlile încalcă legislația și lasă tot mai mulți elevi să dispară din sistem înainte de examen. Circa 540 de clase a câte 26 de elevi nu apar înscrise la evaluare, potrivit analizei.

La proba de limbă română au lipsit 6.587 de elevi și 3 au fost eliminați din examen, anunță ministerul Educației și Cercetării. Potrivit instituției din cei 159.229 de elevi înscriși, s-au prezentat 152.639.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, au fost înscriși pentru susținerea acestui examen peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a.

Sunt cu 14.000 mai puțini decât erau înscriși în clasa a VIII-a în urmă cu 3 luni, la simularea de examen, când Ministerul Educației și Cercetării anunța că „sunt așteptați să participe peste 173.000 de elevi de clasa a VIII-a”. Asta înseamnă că 8,1% din această promoție fie nu participă la evaluarea națională, fie nu au terminat clasa a VIII-a, arată o analiză Edupedu.ro.

Calendarul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024-2025:
  • 10-13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
  • 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise (cererile se depun doar între 14:00 și 17:00) și depunerea contestațiilor
  • 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
  • 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale

Foto: © 2mmedia2011 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Baremul de corectare pentru proba de Limba Română de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat. Descarcă subiectele și fișele de evaluare
UPDATE Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2025. La ora 11, proba s-a încheiat. Subiectele primite de elevi la Limba și literatura română
Evaluare Națională 2025. Subiectele și baremul la Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară


2 comments
  1. vreau sa vad evaluarea la matematica pe miercuri mio puteti arata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu, care a părăsit în plin scandal de plagiat conducerea Ministerului Educației, a revenit pe postul de rector al Universității de Agronomie din București “din 3 sau 4 octombrie”, spune cel care i-a ținut locul / “Nicio sesizare” primită încă de USAMV privind acuzațiile de plagiat

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, care și-a dat demisia după jurnalista Emilia Șercan a scris că a plagiat într-un curs de specialitate, a revenit în funcția de rector la…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2024 va fi de 3,3% din PIB – proiect / Alocarea pentru întreg capitolul Învățământ e departe de cei 15% din cheltuielile Bugetului General Consolidat prevăzuți de legile Deca-Iohannis – proiect

Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2024 va fi de 57,4 miliarde de lei, potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru anul viitor. Astfel, raportat la Produsul Intern Brut, procentul care revine Ministerului…
Vezi articolul