Profesorii care primesc prima de carieră didactică de 1.500 de lei pentru anul școlar 2025-2026, dar nu își mai continuă activitatea în învățământ în 2026-2027, nu vor putea păstra pe card sumele necheltuite: acestea vor fi retrase la finalul acestui an școlar/universitar. Profesorii care rămân în sistem pot utiliza banii până la 31 august 2027, în preuniversitar, respectiv până la 30 septembrie 2027, în universitar, potrivit unei informări Pluxee.
Problema profesorilor care ies la pensie de la 1 septembrie 2026 a fost semnalată de sindicatul SIPA Muntenia, care a cerut Ministerului Educației și MIPE alimentarea cardurilor tuturor profesorilor eligibili, astfel încât aceștia să nu piardă prima.
Aproape 109.000 de carduri pentru prima de carieră didactică, alimentate cu 1.500 de lei, pana pe 14 august, conform MIPE – Cum se activează cardul pentru primirea banilor
MIPE atrage atenția că banii nu pot fi virați automat tuturor beneficiarilor, ci numai celor care au parcurs procedura de activare a măsurii.
Minimum 975 de lei trebuie cheltuiți pentru cursuri de formare
„Suma utilizată pentru participarea la cursuri de pregătire profesională este eligibilă numai dacă pentru acestea sunt utilizați minimum 975 lei din valoarea nominală de 1.500 lei a Primei de carieră didactică”, conform informării.
Restul banilor pot fi utilizați pentru cărți de specialitate, alte categorii de cheltuieli asimilate acestora și alte cheltuieli necesare desfășurării actului educațional, dacă au legătură directă cu activitatea didactică.
- Prima de carieră didactică 2026: calendarul termenelor și regulile pentru profesori. Este ultima primă acordată prin actuala schemă, iar minimum 975 de lei trebuie folosiți pentru cursuri
Activarea măsurii pentru primirea banilor și activarea noului card pentru plăți sunt două operațiuni diferite
După ce măsura a fost activată și cei 1.500 de lei au fost virați, profesorii care au primit carduri noi mai au de făcut un pas pentru a le putea utiliza.
Potrivit informării Pluxee, prima plată cu un card nou trebuie făcută fizic la POS, la un comerciant partener, prin introducerea cardului și tastarea codului PIN primit separat.
După această primă tranzacție, cardul poate fi utilizat pentru plăți contactless sub 100 de lei și pentru plăți online în rețeaua de parteneri.
Informații importante privind utilizarea cardului pentru Prima de carieră didactică – Pluxee
✖ Lista finală a locațiilor partenere va fi disponibilă în momentul încărcării cardurilor și o veți putea accesa din aplicația Pluxee sau de pe www.pluxee.ro, în pagina de produs destinată cardului Prima de carieră didactică. Cardul este valabil pentru plăți numai în unitățile comerciale partenere (furnizori de formare acreditați de Ministerul Educației și Cercetării) și alte unități care comercializează materiale didactice, menționate în această listă.
✖ Pentru anul școlar/universitar 2025-2026, Prima de carieră didactică are o valoare de 1.500 lei. Beneficiarii finali ai acesteia care își continuă activitatea și în anul școlar/universitar 2026-2027 pot utiliza suma acordată până la finalul anului școlar/universitar 2026-2027, respectiv până la 31 august 2027 pentru anul școlar și până la 30 septembrie 2027 pentru anul universitar.
✖ În situația în care nu vă mai desfășurați activitatea în sistemul de învățământ în anul școlar/universitar 2026-2027, sumele rămase neutilizate din Prima de carieră didactică acordată pentru anul școlar/universitar 2025-2026 vor fi retrase la finalul anului școlar/universitar 2025-2026.
✖ Prima de carieră didactică va putea fi utilizată astfel:
▸ minimum 65% din suma disponibilă trebuie alocată participării la cursuri de formare profesională avizate sau acreditate de Ministerul Educației și Cercetării;
▸ restul banilor pot fi folosiți pentru cărți de specialitate, alte categorii de cheltuieli asimilate acestora, precum și alte cheltuieli necesare derulării actului educațional, în legătură directă cu activitatea didactică.
Suma utilizată pentru participarea la cursuri de pregătire profesională este eligibilă numai dacă pentru acestea sunt utilizați minimum 975 lei din valoarea nominală de 1.500 lei a Primei de carieră didactică.
✖ Pentru a putea utiliza cardurile noi, este necesar să efectuați o primă plată la un comerciant partener, introducând cardul în POS și tastând codul PIN primit separat. După această tranzacție, cardul va putea fi folosit și pentru plăți contactless (sub 100 lei), cât și pentru plăți online, în rețeaua de parteneri.
✖ Pentru verificarea soldului, modificarea codului PIN sau alte informații utile, puteți accesa aplicația Pluxee sau vă rugăm să sunați la numărul de telefon din Contact Center: 021 207 27 27.
✖ Prezentul card este nominal și netransmisibil, fiind destinat exclusiv utilizării de către titular. De asemenea, cardul nu permite retrageri de numerar.
✖ Nerespectarea destinației fondurilor, finanțate parțial din fonduri europene, poate atrage sancțiuni conform legislației în vigoare. Sunt efectuate verificări periodice, motiv pentru care vă recomandăm utilizarea responsabilă a sumelor.
✖ În termen de maximum 5 luni de la data utilizării sumei aferente Primei de carieră didactică pentru achiziționarea cursurilor de formare profesională, dar nu mai târziu de 31 martie 2028, certificatul de participare sau absolvire trebuie încărcat online în aplicația informatică STS:
https://edu-vouchers.stscloud.ro/didactic
✖ Conform prevederilor legale, aveți obligația completării Declarației Anexă la Ordinul pentru aprobarea Procedurii specifice de implementare a măsurii de susținere a activității didactice, emisă pe suport electronic, pentru anul școlar/universitar 2025-2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 622/28.07.2026.
Ce trebuie să știe profesorii – Informații pe scurt
- Valoarea primei: 1.500 de lei – minimum 975 de lei trebuie cheltuiți pentru cursuri de formare, restul pentru cărți, abonamente la platforme educaționale, materiale didactice și bilete la muzee și teatru.
- Cardurile vor fi alimentate pana pe 31 august 2026 – preuniversitar, 30 septembrie – universitar.
- Poți folosi banii până la 31 august 2027 dacă rămâi în sistemul de învățământ.
- Dacă ieși din sistem înainte de anul școlar 2026-2027, sumele rămase neutilizate se retrag.
- Dacă folosești banii pentru formare, trebuie să încarci certificatul în maximum 5 luni, dar nu mai târziu de 31 martie 2028.
- Verificarea faptului că ești încă angajat în sistem se face automat, prin STS și REGES-ONLINE.
Procedura pentru prima de carieră didactică 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 28 iulie: profesorii trebuie să cheltuiască minimum 975 de lei pentru cursuri de formare și să încarce certificatul de absolvire în aplicația STS
- OFICIAL Lista cheltuielilor eligibile pentru prima de carieră didactică 2026 / Profesorii pot cumpăra cărți, abonamente la platforme educaționale, materiale didactice și bilete la muzee și teatru
- BREAKING Lista cursurilor pentru prima de carieră didactică 2026, pentru învățământul preuniversitar și superior, actualizată de ministerul Educației
Foto: © Nuttapong Punna | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.