Primăria Arad a semnat un parteneriat cu 12 operatori economici pentru formarea profesională în sistem dual

141 de vizualizări
Documente obligatorii pentru educatori în anul școlar 2024-2025
Foto: Pexels.com
Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a semnat astăzi primul contract de parteneriat din județ pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, relatează Agerpres. Primăria, Colegiul Economic Arad şi 12 operatori economici din municipiu au devenit astfel parteneri.

Clasele profesionale în sistem dual de la Colegiul Economic Arad vor primi 58 de elevi, care vor face practica la firme și teoria la colegiu, timp de 3 ani. Elevii de la dual beneficiază de o bursă lunară de 200 de lei, garantată de stat, la care se adaugă o bursă oferită de agentul economic, de minimum 200 de lei. Elevii vor începe practica în luna noiembrie, potrivit agenției de presă.

Directorul Colegiului Economic Arad, Monica Băltăreţu, a precizat că cei 58 de elevi ai învăţământului dual vor avea calificări de bucătar, ospătar, cofetar-patiser şi lucrător hotelier.

„Noi am implementat acest sistem la solicitarea agenţilor economici, şi mă refer aici la hoteluri, restaurante, unităţi de alimentaţie publică şi chiar hipermarketuri. Credem că vom asigura forţa de muncă atât de necesară pe piaţa muncii”, a spus Băltăreţu, citată de Agerpres.

Elevii înscriși la învățământul profesional dual vor beneficia și de masă caldă, program susținut de primărie.

„În economia locală, dar şi în cea naţională se resimte, în anumite domenii, un necesar de forţă de muncă. Mă bucur că actualul Colegiu Economic a făcut acest pas spre învăţământul dual. Ne propunem să pregătim generaţii de tineri în meserii căutate, astfel încât în momentul în care au terminat şcoala să aibă un loc de muncă asigurat. La rândul său, agentul economic va fi mulţumit că are cu cine să lucreze. Sunt convins că de anul viitor vor fi şi alte unităţi de învăţământ care vor dori să încheie parteneriate similare”, a declarat primarul Călin Bibarţ, într-o conferinţă de presă în care a avut loc şi semnarea parteneriatului.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 20% din elevii din ciclul primar, din mediul rural, fac învățământ simultan, adică ore cu elevi din alte clase, mai mari sau mai mici, potrivit datelor Ministerului Educației / Peste 100.000 de elevi din toată țara învață în regim simultan, în acest an școlar

Peste 100.000 de elevi învață în regim simultan, în anul școlar 2023-2024, potrivit datelor Ministerului Educației, transmise la solicitarea Edupedu.ro. Concret, este vorba despre 102.153 de elevi de clasele primare…
Vezi articolul

UPDATE „Proteste masive” ale studenților în toate centrele universitare când va începe noul an universitar, dacă măsurile de austeritate nu sunt retrase, anunță Alianța organizațiilor studențești / „ANOSR se alătură revoltei federației sindicatelor” din educație la protestul de luni, 8 septembrie

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță ca va protesta luni, 8 septembrie, începând cu ora 11 în fața Guvernului României, unde sunt programate și manifestațiile ample ale…
Vezi articolul

Sindicatele FSLI cer Guvernului ca profesorii să rămână și ei acasă în perioada de suspendare a cursurilor, nu numai elevii: Aceste persoane pot transmite noul coronavirus

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită Guvernului ca, în perioada suspendării cursurilor școlare, să rămână acasă și cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și nedidactic. „Nu credem că este benefică prezența…
Vezi articolul