Primarul Brașovului a fost exmatriculat din Facultatea de Automatică în 2009, însă și-a trecut studiile în CV până când prodecanul facultății a declarat public că acesta nu le-a finalizat

2.042 de vizualizări
Primarul Brașovului, Allen Coliban (USR), a fost exmatriculat din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica din București încă din 2009, însă și-a trecut în CV că a „terminat” această facultate. Abia după ce prodecanul Facultății de Automatică a declarat public că Allen Coliban a fost exmatriculat, acesta și-a editat CV-ul și a eliminat mențiunea că a terminat aceste studii, scrie G4Media.ro.

”Domnul Allen Coliban a început în anul 1998 studiile, le-a întrerupt de mai multe ori, iar în anul 2009, în anul 5 de facultate, a fost, în final, exmatriculat cu decizia UPB nr. 177 din 19.03.2009, din cauza faptului că nu a promovat un număr de discipline în final. El, după 2005, nu a mai cerut să refacă. UBP îi incurajează pe studenţi şi nu îi exmatriculează imediat, pentru că se porneşte de la ideea că poate totuşi se întorc la studii. Doar că, în cazul domnului Coliban, din 2005 până în 2009 nu a mai dat vreun semn”, a declarat prodecanul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica din București, Ciprian Dobre, pentru „Adevărul”.

”Am editat descrierea din CV, astfel încât să fie clară partea legată de licență și regret că nu am clarificat-o mai devreme. Da, am renunțat la a-mi da licența în 2005, după ce terminasem anul 5 de facultate. Cu mintea de acum poate că aș lua o altă decizie, dar la 20 și ceva de ani și în contextul de atunci a fost decizia cu care am fost împăcat”, a afirmat Coliban pe site-ul său colibanprimar.ro.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată în dosarul în care a mințit în privința studiilor superioare atunci când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european al SNSPA

Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost trimis în judecată, marți, pentru fapte de corupție, conform portalului instanțelor. Este vorba de dosarul în care Alexandru Cumpănașu este acuzat de procurorii…
Vezi articolul

Cazul acuzațiilor de plagiat aduse ministrului Justiției: Comisia de Etică a Universității din Craiova va discuta într-o ședință extraordinară, pe 16 ianuarie, oportunitatea analizei în cazul tezei de doctorat a lui Radu Marinescu

Cazul acuzațiilor de plagiat masiv aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, într-o anchetă publicată luni de jurnalista Emilia Șercan va fi discutat de Comisia de Etică a Universității din Craiova, unde…
Vezi articolul

DOCUMENT Solicitările studenților ANOSR pentru viitorul președinte: Să respecte asumările care derivă din apartenența României la UE și NATO, să folosească educația ca principal instrument diplomatic în dezvoltarea politicii externe a statului, să elaboreze un plan de țară cu dezvoltarea învățământului superior ca prioritate

Federația studenților ANOSR lansează un set de propuneri și priorități pentru candidații la funcția de președinte al României. Solicitările sunt „de natură să îmbunătățească sistemul de învățământ superior din România…
Vezi articolul