Primarul comunei Prundu Bârgăului, unde ar unde ar trebui să fie construit un campus școlar rural, continuă investiția doar dacă ultima licitație nu va fi contestată: Eu sunt vinovat că au scos ghidul de finanțare așa târziu?

149 de vizualizări
Consorțiu școlar rural Valea Bârgăului – Bistrița- Năsăud / Foto: Doru Crisan, Facebook
Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, unde ar trebui să fie construit unul dintre cele trei campusuri școlare rurale, a declarat că tot ce a ținut de primărie este gata și dacă câștigătorul licitației nu este contestat s-ar încadra să termine proiectul până pe 31 iunie 2026, conform Bistriteanul.ro. „Am cheltuit foarte mulți bani anii aceștia să pregătesc proiectul. Eu sunt vinovat că au scos ghidul de finanțare așa târziu? Se știe că pregătirea proiectelor durează”, a spus acesta.

Doru Crișan a declarat că ar trebui să dea drumul la lucrări în maxim două luni de zile. Termenul de finalizare a investiției este de 8 luni, astfel că s-ar încadra să termine proiectul până la mijlocul anului viitor.

Însă, dacă se contestă rezultatul licitației, Doru Crișan a spus că intenționează să renunțe la proiect, întrucât nu se mai încadrează în termenul de 31 iunie 2026.

„Vă dați seama că dacă eu dau câștigătorul licitației în câteva zile, el mă va da în judecată pentru că nu voi putea să respect contractul pentru care a participat la licitație dacă nu mai am finanțare. Eu voi da la rândul meu Statul Român în judecată. Am cheltuit foarte mulți bani anii aceștia să pregătesc proiectul. Eu sunt vinovat că au scos ghidul de finanțare așa târziu? Se știe că pregătirea proiectelor durează… Într-un an de zile, eu am făcut tot ce trebuie, cu autorizații, SF și licitație”, a precizat Doru Crișan, pentru Bistrițeanul.ro.

Informații despre „Consorțiul școlar rural Valea Bârgăului” 

Pe 7 octombrie fost semnat contractul de finanțare la Ministerul Educației. Semnarea contractului pentru campusul Prundu Bârgăului (Bistrița-Năsăud).

În ianuarie 2025, primăria Prundu Bârgăului a scos la licitație realizarea documentațiilor și a lucrărilor de construcție la viitorul Consorțiu Școlar Rural Valea Bârgăului, o investiție estimată la 37,1 mil. Lei, după ce ANAP a identificat multiple erori în caietul de sarcini la prima licitație.

Patru asocieri de firme au depus oferte la a doua licitație (luni, 24 ianuarie) pentru lucrările de construcție a viitorului Consorțiu Școlar Rural Valea Bârgăului, conform bistritabusiness.ro.

Investiția în campusurile școlare rurale a fost singura propusă pentru eliminarea din PNRR de către Ministerul Educației, deși ministrul Daniel David a anunțat intenția de a pilota în ele măsuri pentru ca elevii de la sate să aibă „aceeași șansă” ca cei din urban, potrivit unui document de lucru consultat de Edupedu.ro pe 13 martie.

Ministerul Educației și Cercetării „va identifica rapid soluții alternative de finanțare”, dacă cele trei campusuri școlare rurale de aproape 30 milioane euro nu vor fi finalizate până pe 30 iunie 2026, adică nu vor putea accesa finanțarea PNRR, a transmis ministerul la solicitarea Edupedu.ro, pe 21 martie.

„Proiectul „Consorțiu școlar rural Valea Bârgăului” are o structură complexă, integrată, propunând dezvoltarea unui campus scolar rural modern în jurul Liceul Teoretic „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului. 

Această unitate de învățământ are în componență structuri pe toate nivelurile de învățământ preuniversitar (de la preșcolar până la nivel liceal și școală profesională), constituind astfel un punct important de educație și dezvoltare pentru întreaga microregiune (compusă din comunele Tiha Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Prundu Bârgăului și Josenii Bârgăului). De altfel, este și singurul liceu de pe Valea Bârgăului, astfel că o parte însemnată a elevilor din comunele limitrofe sunt școlarizați în cadrul acestuia.

Capacitatea în Campusul de la Prundul Bârgăului este de 710 locuri și va curpinde o zonă de HUB educațional cu 14 spații pentru desfășurarea activităților educaționale, un atelier de practică tehnologică, un atelier de robotică, un cabinet de biologie, un laborator de informatică și 4 ateliere pentru activitățile SDS. De asemenea, bucătăria și sala de mese prevăzute în cantina școlară constituie un spațiu multifuncțional didactic în care se desfășoară și activitatea de practică tehnologică pentru clasele învățământului profesional pentru calificarea de bucătar, cuprinsă în Planul de sustenabilitate.

Dacă proiectele nu se vor încadra în termenul de finalizare prevăzut în documentele programatice, respectiv 31 iunie 2026, consecința fiind că nu vor putea accesa finanțarea PNRR, Ministerul Educației și Cercetării va identifica rapid soluții alternative de finanțare”, conform răspunsului ministerului.

Citește și:
Ministerul Educației și Cercetării „va identifica rapid soluții alternative de finanțare”, dacă cele trei campusuri școlare rurale de aproape 30 milioane euro nu vor fi finalizate din fondurile PNRR până în iunie 2026
Daniel David anunță că merge în școli din Satu Mare, Maramureș și Bihor săptămâna viitoare: Vreau să văd mai multe școli din mediu rural, dat fiind faptul că urmează ca în luna mai să aibă loc modificări pentru învățământul din aceste zone
EXCLUSIV Campusurile școlare rurale, singura investiție propusă pentru eliminarea din PNRR de către Ministerul Educației, deși ministrul Daniel David a anunțat intenția de a pilota în ele măsuri pentru ca elevii de la sate să aibă „aceeași șansă” ca cei din urban


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Două profesoare se opun posibilității elevilor de a-și vedea lucrările la examene înainte de contestații pe motiv că nu sunt suficiente cadre didactice la supraveghere și că s-ar aglomera școlile sau inspectoratele cu părinți și elevi / Florian Lixandru, Ministerul Educației: Am dublat timpul pentru depunerea contestațiilor și considerăm că această etapă este una utilă în decizia de a contesta notele

„Dacă luăm în considerare faptul că la aproximativ 6000 de lucrări la nivel județean se depun în jur de 800 de contestații, consider că s-ar aglomera practic inutil inspectoratele școlare…
Vezi articolul
desen copii ucraina

“Ne-am adaptat noi la copii, nu ei la orarul nostru“ – așa au fost primiți trei elevi ucraineni, refugiați din Kiev, la o școală din București / Cred că nu există părinte sau profesor, în comunitatea noastră, care să nu se fi implicat cumva

Copiii noștri i-au așteptat în prima zi cu felicitări scrise de ei în limba ucraineană, iar noi le-am dat timp să se acomodeze, spune Diana Segărceanu, directorul executiv al Avenor…
Vezi articolul

„Oscarurile științei”: Cercetătorii care au creat tehnologiile ce au stat la baza inventării vaccinurilor anti-COVID pe bază de ARN mesager au câștigat majoritatea Premiilor Breakthrough din acest an

Cercetătorii care au creat tehnologiile ce au stat la baza inventării vaccinurilor anti-COVID pe bază de ARN mesager au câștigat majoritatea Premiilor Breakthrough din acest an. Fii parte din schimbare.…
Vezi articolul

Matematica și motivul notelor mici, la subiecte mai simple decât acum 10 ani – Oana Moraru: Ora de matematică trebuie să fie oră de formare a gândirii logice, nu de bifat file de exerciții

„Unul din motivele pentru care gândirea logico-matematică nu se mai dezvoltă suficient la copiii noștri și avem din ce în ce mai mulți elevi cu dificultăți reale la gimnaziu sau…
Vezi articolul

Evaluarea digitală aplicată la Universitatea de Medicină din Iași, prezentată drept o “premieră” în România: teste grilă individualizate, pe tabletă, cu număr de întrebări stabilit în funcție de numărul de ore de curs

Teste grilă date pe tabletă, personalizate și cu număr de întrebări stabilit în funcție de numărul de ore de curs la respectiva disciplină – așa se desfășoară evaluarea digitală la…
Vezi articolul