Primarul PSD din Târgu Jiu, Marcel Romanescu a spus că „poate jura pe Biblie” că nu știa că la licitația pentru achiziționarea de mobilier școlar va participa firma prietenului fiicei sale, scrie Pandurul.ro. Amintim, firma vizată de percheziții ale Parchetului European pentru posibile fraude cu bani din PNRR este deținută de prietenul fiicei primarului Marcel Romanescu.
Primarul orașului Târgu Jiu, Marcel Romanescu a spus că poate jura pe Biblie că prietenul fiicei sale, Alexandru Nedelcu, care deține firma care a dotat școlile cu mobilier, nu i-a spus că va participa la licitație.
„Ce e urât în faptul că fata mea nu are voie să aibă o viață privată? (…) Este o coincidență nu numai că pot jura pe Biblie, eu pot jura oricând că nu am știut că el se prezintă la o licitație publică. Niciodată. Pe orice dispozitiv care ar putea să înregistreze trăirile mele… Alex nu se ocupă de așa ceva. Nu mi-a spus că se prezintă la licitație, am fost surprins. Știu că nimeni nu poate să accepte ideea asta”, a declarat Marcel Romanescu.
Amintim, firma care a livrat mobilier în unităţile şcolare din oraş şi a fost vizată de percheziţiile Parchetului European de săptămâna trecută – este deţinută de prietenul fiicei primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu (PSD), potrivit unor surse judiciare coroborate cu surse locale şi confirmate de primarul Romanescu, scrie G4Media.
Firma din Târgu Jiu – cea care a livrat mobilier în unităţile şcolare din oraş şi a fost vizată de percheziţiile Parchetului European de săptămâna trecută – este deţinută de prietenul fiicei primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu (PSD), potrivit unor surse judiciare coroborate cu surse locale şi confirmate de primarul Romanescu.
Joi, 4 decembrie, Parchetul European a făcut percheziţii la Primăria Târgu Jiu şi la firma de unde procurorii au ridicat mai multe contracte şi documente. Potrivit unor surse judiciare, descinderile au avut loc într-un dosar in rem (în care nu sunt formulate acuzaţii faţă de persoane) care vizează posibile fraude cu fonduri europene. E vorba de achiziții de mobilier şi echipamente făcute în școlile din oraş cu fonduri europene prin PNRR.
Sunt suspiciuni că mobilierul nu ar fi ajuns la timp în unitățile școlare. Directorii de şcoli ar fi semnat recepția, deşi mobilierul ar fi venit abia peste câteva luni. În plus, contractele au fost atribuite prin cumpărare directă, iar firmele câştigătoare aparțin unor apropiați ai primarului din Târgu Jiu, potrivit surselor judiciare.
O altă neregulă ar consta în faptul că, deşi firmele livratoare aveau obligaţia să transporte mobilierul în unităţile şcolare, acesta ar fi fost transportat de angajaţii primăriei sau de către compania care aparţine primăriei din Târgu Jiu, conform unor surse locale.