Rectorul în exercițiu Daniel David, singurul candidat pentru un nou mandat la conducerea Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

2.151 de vizualizări
Daniel David / Foto: UBB
Daniel David / Foto: UBB
Actualul rector al Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, este singurul candidat în alegerile pentru desemnarea celui care va conduce instituția clujeană de învățământ superior în următorii 5 ani, alegeri care sunt programate pentru data de 8 februarie, potrivit datelor publicate miercuri de UBB.

Daniel David este singurul care a depus dosar de candidatură pentru funcția de rector, în cadrul procedurilor de înscriere finalizate marți seară.

Profesorul David este rector din 2020, candidând în acest moment pentru al doilea mandat. Noua Lege a învățământului superior îi permite să candideze și pentru un al treilea mandat, dacă va fi validat pentru al doilea, însă el a declarat încă din vară, citat în presa locală, înainte ca noua lege să intre în vigoare, că sprijină practica limitării numărului de mandate la două. 

  • El făcea atunci trimitere la Carta UBB (versiunea din 2021, disponibilă pe site-ul universității), pe care declara că nu dorește să o schimbe, care limitează numărul de mandate ale rectorilor la două. La fel se întâmplă și în cazul Universității din București, unde a fost introdusă, însă, în plus mențiunea „indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele”.

Înainte de a deveni rector, Daniel David a fost prorector responsabil cu cercetarea, competitivitate-excelență și publicații științifice în cadrul UBB (din 2016), iar din 2007 a devenit profesor universitar la Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universității, potrivit propriului CV

A făcut parte din Comisia prezidențială pentru educație condusă de Mircea Miclea, care a realizat analiza ce a stat la baza legii educației 1/2011, și a fost consilier al lui Miclea în 2004-2005, în perioada în care acesta a fost ministru al Educației.

Este președintele Asociației Psihologilor din România, precum și profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York și director de cercetare la Albert ellis Institute din New York. A fost director al Școlii Doctorale Psihodiagnostic și Intervenții Psihologice Validate Științific a UBB și director al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie UBB, iar până în 2016 a fost director al Institutului Internațional de Studii Avansate de Psihoterapie și Sănătate Mentală Aplicată. 

Dosarul său de candidat pentru funcția de rector – care poate fi consultat aici – afirmă că „UBB trebuie să se stabilizeze și să se dezvolte în liga «world-class» ca o universitate europeană, care, prin misiunea academică, (1) duce la nivel internațional valorile și cunoașterea națională și europeană și (2) aduce și valorifică la nivel național cele mai bune practici europene și internaționale”.

El propune pentru noul mandat, potrivit dosarului de candidat, între altele:

  • Mai multe programe în limbi de circulație internațională
  • Mai multe programe de tip microcredențiale și „open courses”
  • Demersuri pentru dobândirea de competențe transversale (ex.: module de antreprenoriat)
  • Continuarea programelor inovative de tip IA, medii digitale, științe cognitive
  • Susținerea multiculturalismului
  • Continuarea activității de cercetare în discipline clasice dar și cea transdisciplinară
  • Dezvoltarea școlilor doctorale pe linia Doctoratelor Europene
  • Centre de suport pentru cercetători
  • Transformarea campusurilor duale în care e implicată UBB în „piloni ai conexiunii cu mediul socio-economic”
  • Extinderea atribuțiilor Comisiei de Etică, „astfel încât standardele de etică, definite național și în bunele practici internaționale, să devină un mecanism transversal în UBB”
Citește și:
CALENDAR Începe sezonul pentru alegerea rectorilor în universitățile românești, pentru următorii cinci ani / Anca Buzoianu deschide calea – realeasă pentru un nou mandat la conducerea UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mutarea vacanței de primăvară aproape de liberele de 1 Mai și Paște, Săptămâna verde să fie comasată cu Școala altfel, vacanța mobilă din februarie să devină fixă odată aleasă perioada – printre propunerile mai multor organizații de părinți pentru calendarul anului școlar 2023-2024

Săptămâna verde ar trebui să devină două zile „verzi” din săptămâna Școala altfel, iar organizarea să poată fi făcută în modulele 1-4, nu doar în 4 și 5 cum este…
Vezi articolul

Șeful PNL Argeș, urmărit penal de DNA și pentru că și-ar fi folosit influența pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea sau numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid / Surse: Înaltul demnitar ar fi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

Adrian Gheorghe Miuțescu, șeful PNL Argeș, este urmărit penal de DNA pentru că ar fi intervenit pentru numirea unui șef la Protecţia Consumatorilor, au anunțat procurorii Anticorupție vineri dimineață, scrie…
Vezi articolul

Ministerul Educației cere peste 2,1 miliarde de lei din Fondul de rezervă al guvernului pentru a putea acoperi salariile personalului din învățământ pe o lună și bursele elevilor și studenților pe două luni – proiect de hotărâre de guvern

Ministerul Educației solicită suplimentarea bugetului său pe anul 2023 cu 2,17 miliarde de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția guvernului, pentru a putea acoperi salariile profesorilor pe o…
Vezi articolul

Amendamentul care ar fi blocat retragerea titlului de doctor plagiatorilor dinainte de 2011 a fost retras de deputatul care l-a introdus. Cătălin Manea: A fost interpretat eronat, nu am vizat nimic / Cum a trecut amendamentul de Comisia de Învățământ fără să fie dezbătut și votat

Amendamentul care i-ar fi amnistiat pe plagiatorii cu doctorate, introdus la un proiect de lege despre mediatorii școlari și care a fost scos la lumină de fostul președinte al Consiliului…
Vezi articolul