Șeful PNL Argeș, urmărit penal de DNA și pentru că și-ar fi folosit influența pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea sau numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid / Surse: Înaltul demnitar ar fi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

1.226 de vizualizări
Foto: Alex Tudor – Agerpres Foto
Adrian Gheorghe Miuțescu, șeful PNL Argeș, este urmărit penal de DNA pentru că ar fi intervenit pentru numirea unui șef la Protecţia Consumatorilor, au anunțat procurorii Anticorupție vineri dimineață, scrie G4Media. În comunicatul procurorilor apare și o mențiune despre cum Miuțescu ar fi intervenit pe lână un înalt demnitar ca să pună inspectori școlari și directori de școli agreați de partid.

„În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș”, potrivit DNA.

Potrivit surselor Edupedu.ro, înaltul demnitar ar fi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Schimbările de inspectori și/sau directori despre care scriu procurorii în comunicat s-ar fi și produs, potrivit acelorași surse. De menționat că în acest moment Sorin Cîmpeanu nu are nicio calitate în acest dosar.

Foto: Adrian Miuțescu / cdep.ro

Adrian Miuțescu este președintele Organizației Județene Argeș a PNL și deputat în Parlamentul României și este urmărit penal de DNA sub aspectul săvârșirii a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art. 13 din Legea 78/2000).

Gelu Tofan, președinte al Organizației Pitești a PNL și viceprimar al municipiului Pitești este și el urmărit penal sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art. 13 din Legea 78/2000).

Cristian Mitrofan, vicepreședintele Organizației Județene a PNL este urmărit penal sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art. 13 din Legea 78/2000).

Procurorii notează că „în perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu și Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid”.

Peste 1.600 de directori și directori adjuncți de școli au fost schimbați din funcții în luna august, reprezentând 18.5% din totalul posturilor de conducere din sistemul preuniversitar de învățământ, a declarat pe 24 septembrie 2021 chiar ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la solicitarea Edupedu.ro.

„Într-o proporție de 83%, reprezentând 5.253 directori şi de 77,42%, reprezentând 1.848 directori adjuncți, a fost asigurată continuitatea, funcțiile fiind ocupate de persoane care au ocupat funcţia de conducere şi în anul şcolar precedent”, a precizat ministrul.

„Raportat la totalul funcţiilor de conducere (8.716), motivele pentru care nu s-a asigurat continuitatea la nivelul managementului unității de învățământ, pentru exercitarea funcţiilor de director şi director adjunct interimari au fost: pensionare (1,58%), lipsa acordului persoanei pentru a mai fi numită în funcţie (13,37%) și deficienţe de management (3,58%)”, a mai precizat Cîmpeanu.


2 comments
  1. Trebuie sa recunoaștem, exemplul dat de ministrul Educație este extrem de “educational” pentru copiii noștri.
    Dragi copii, lecția de astăzi este un exemplu despre cum, după ce ați ajuns ministru, puteți abuza de funcția obținută, făcând trafic de influenta în interesul vostru și al unui prieten sau coleg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul SNSPA, după scandalul generat de Șoșoacă și Simion: Solicit comisie de anchetă pentru a analiza dacă formaţiunile politice care promovează aceste acţiuni de tip fascist mai pot fi considerate «partide politice democratice»

„Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul României reprezintă o nouă încercare a politicienilor de factură legionară de a captura instituțiile Statului Român”, susține rectorul Școlii Naționale de Studii Politice…
Vezi articolul

Mărturia unei foste consumatoare de droguri, în fața câtorva mii de elevi din Sibiu: De la eleva eminentă, olimpică premiantă, am ajuns să dorm prin scări de bloc, pe cartoane. Am distrus totul în jurul meu / Georgiana Drăgan Moldoveanu este în prezent directoarea unui centru de fete care luptă cu dependența de droguri VIDEO

Directoarea Centrului de fete House de la Teen Challenge Romania, Georgiana Drăgan Moldoveanu, fostă consumatoare de droguri, le-a povestit joi, câtorva mii de elevi din municipiul Sibiu, strânşi în Sala…
Vezi articolul
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027

Recomandări europene în educație: statele UE să adopte strategii pentru competențe digitale, cu susținerea întregii administrații publice, pentru fiecare nivel de învățământ, de la școala primară la formarea continuă

Statele membre ale Uniunii Europene, printre care se numără România, sunt îndemnate de Consiliul UE să adopte strategii naționale sau chiar regionale pentru educație și competențe digitale, prin care să…
Vezi articolul