Fosta judecătoare și fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Andrea Chiș a anunțat, într-o postare publicată pe Facebook, că a demisionat de la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca și că își va înceta colaborarea din semestrul al doilea. Potrivit calendarului anului universitar 2025-2026 al UBB, Semestrul al II-lea încele pe 23 februarie. În mesaj, Andrea Chiș susține că una dintre cauzele problemelor din sistemul judiciar pornește de la educația oferită în facultățile de drept și cere introducerea eticii profesiilor juridice în curricula universitară.
- Andrea Chiș este cunoscută și după apariția în documentarul Recorder „Justiție capturată”, investigație care descrie mecanisme de influență și control în interiorul sistemului judiciar și rolul unor grupuri de putere în deciziile-cheie ale instituțiilor din domeniu. În acest context, Chiș s-a poziționat în spațiul public ca o voce critică față de cultura conformismului și lipsa curajului instituțional, subliniind că problemele din sistem nu se pot explica doar prin disfuncții interne ale instanțelor, ci și prin felul în care sunt formați viitorii magistrați și profesioniști ai dreptului.
„Săptămâna aceasta mi-am depus demisia la resurse umane, urmând să încetez colaborarea cu facultatea începând din semestrul al doilea”, a scris Andrea Chiș. Ea arată că motivarea depusă la UBB este „faptul că Facultatea de Drept a UBB Cluj Napoca nu mai oferă cadrul necesar evoluției mele profesionale și manifestării valorilor mele profesionale și personale”.
În postare, Chiș afirmă că decizia de a pleca din mediul universitar vine „din același motiv” pentru care, cu aproape trei ani în urmă, a plecat din sistemul judiciar. „Am văzut ceea ce știam demult, că, din nou, sunt într-un loc în care nu mai pot evolua și nu-mi mai pot manifesta valorile, nici pe cele profesionale, nici pe cele personale”, notează ea.
Dincolo de anunțul demisiei, Andrea Chiș leagă starea actuală a justiției de modul în care sunt formați viitorii juriști, afirmând că responsabilitatea „provine și începe” din educația oferită în facultățile de drept și continuată de institutele de formare și perfecționare ale profesiilor juridice. „Starea actuală a sistemului judiciar, responsabilitatea provine și începe de la educația oferită de facultățile de drept (și continuată de institutele de formare și perfecționare ale diferitelor profesii juridice). E timpul să ne punem întrebarea dacă, în prezent, cultivăm CURAJUL sau frica, LIBERTATEA sau conformismul, ADEVĂRUL sau minciuna”, a scris ea.
Cadrul didactic solicită introducerea eticii profesiilor juridice în programele de studiu de la facultățile de drept. „E timpul să introducem etica profesiilor juridice în curricula tuturor facultăților de drept. Vă las să verificați unde există și unde nu”, a afirmat Chiș.
În mesajul de pe Facebook, Chiș sugerează că plecarea sa din Facultatea de Drept UBB trebuie citită și în cheie de cultură organizațională, indicând că a repostat un dialog dintr-un proiect personal despre culturile organizaționale și despre felul în care profesioniștii pot evalua dacă se află „în locul potrivit” pentru valorile lor.
Până la publicarea acestui articol, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca sau Facultatea de Drept a UBB nu au reacșionat public privind demisia Andreei Chiș și acuzațiile referitoare la climatul profesional invocat de aceasta. Edupedu.ro a solicitat un punct de vedere instituției, iar când îl vom primi, îl vom publica.
În mesajul său, Chiș descrie anul 2025 drept „anul sfârșiturilor și, deopotrivă, al începuturilor” și afirmă că demisia reprezintă o decizie luată pentru a-și putea manifesta valorile în contexte profesionale și personale. „Să avem un An Nou în care să ne putem manifesta valorile în cât mai multe contexte profesionale și personale deopotrivă!”, a scris ea.
Publicăm mesajul integral al cadrului didactic:
„Anul 2025 a fost un an lung și greu, un an în care valorile mi-au fost puse la grea încercare.
Dar anul 2025 a fost și anul în care valoarea mea de ADEVĂR a fost trăită la maxim. Am văzut adevărul și am arătat și altora adevărul la cote la care nici nu puteam visa.
În ceea ce privește adevărul meu, am văzut ceea ce știam demult, că, din nou, sunt într-un loc în care nu mai pot evolua și nu-mi mai pot manifesta valorile, nici pe cele profesionale, nici pe cele personale.
Acum aproape trei ani, am plecat din acest motiv din sistemul judiciar.
Azi, din același motiv, părăsesc facultatea de drept. Săptămâna aceasta mi-am depus demisia la resurse umane, urmând să încetez colaborarea cu facultatea începând din semestrul al doilea.
Motivarea este exact aceasta: „faptul că Facultatea de Drept a UBB Cluj Napoca nu mai oferă cadrul necesar evoluției mele profesionale și manifestării valorilor mele profesionale și personale”.
O astfel de motivare poate spune multe unora și puține sau nimic altora, poate chiar celor cărora le este destinată.
Cred că cea mai bună înțelegere a unei astfel de plecări o poate oferi un dialog din cadrul unui proiect drag mie despre culturile organizaționale în care trăim, dialog pe care vă invit să-l urmăriți sau să-l revedeți (unii). Îl repostez aici. Scopul lui era și este să înțelegem dacă, din perspectivă profesională, suntem sau nu în locul potrivit pentru noi.
Aici doresc doar să mai spun că, în ceea ce privește starea actuală a sistemului judiciar, responsabilitatea provine și începe de la educația oferită de facultățile de drept (și continuată de institutele de formare și perfecționare ale diferitelor profesii juridice).
E timpul să ne punem întrebarea dacă, în prezent, cultivăm CURAJUL sau frica, LIBERTATEA sau conformismul, ADEVĂRUL sau minciuna.
E timpul să începem să vorbim constant despre valori sănătoase.
E timpul să introducem etica profesiilor juridice în curricula tuturor facultăților de drept. Vă las să verificați unde există și unde nu.
Pentru mine, anul 2025 a fost anul sfârșiturilor și, deopotrivă, al începuturilor. Sunt recunoscătoare pentru toate lecțiile, pentru tot ce mi-a adus și sunt recunoscătoare tuturor celor care au contribuit la asta (inclusiv prin acțiuni care mi-au produs mult disconfort).
Să avem un An Nou în care să ne putem manifesta valorile în cât mai multe contexte profesionale și personale deopotrivă!”
Andrea (Annamaria) Chiș este lector universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, specializată în drept procesual civil, cu o carieră care îmbină activitatea didactică și cercetarea cu o experiență de aproape trei decenii în magistratură și administrația sistemului judiciar. Predă Drept procesual civil la licență și cursuri de drept procesual civil european și procedură civilă aprofundată la nivel de master, iar în 2024 a fost numită coordonatoare a Centrului de Carieră, Orientare Profesională și Alumni al UBB. Este doctor în drept din 2013, cu calificativul „summa cum laude”, teza sa având ca temă „Publicitatea imobiliară în concepția noului Cod civil”.
În magistratură a fost judecător la Judecătoria Cluj-Napoca, Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj, iar între 2017 și 2023 a fost judecător și membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), perioadă în care a fost și membră a Consiliului Executiv al Rețelei Europene a Consiliilor pentru Justiție (ENCJ). După ieșirea la pensie din magistratură, din 2023 este arbitru și vicepreședinte al Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv. Activitatea sa de cercetare și publicare vizează procedura civilă, rolul judecătorului și funcționarea sistemului judiciar, fiind autoare a volumului „Publicitatea imobiliară în concepția noului Cod civil” (Hamangiu, 2012) și coautoare a „Rolului judecătorului în procesul civil” (Universul Juridic, 2015), precum și a unor studii despre cultura organizațională și folosirea puterii în sistemul judiciar.