Proiect susținut de Asociația SuperTeach

Profesoara care și-a descoperit vocația în mod accidental: Când vorbim despre educație, lucrurile sunt în continuă schimbare. Ce a mers ieri este posibil să nu funcționeze azi

7.432 de vizualizări
Foto: SuperTeach
Mirabela Lojniță are 36 de ani și locuiește în satul Seimenii Mici din comuna Seimeni, județul Constanța. În urmă cu un deceniu, Mirabela debuta în învățământ, iar din 2016 predă biologia la Liceul Teoretic Băneasa din localitatea Băneasa, județul Constanța. Și-a descoperit vocația în mod întâmplător, în perioada în care se afla în concediu maternal. Descoperirea i-a schimbat, însă, viața, și îi place să spună că, dincolo de pasiune și motivație, rolul pe care l-a ales – cel de profesor – îi oferă șansa de a forma oameni și caractere, de a ajuta elevii să se dezvolte, să evolueze și să-și atingă visurile. Și nimic altceva nu o împlinește mai tare ca asta.

A ales o carieră în învățământ, inspirată de interacțiunea avută cu câțiva elevi, la fostul job

A ales să intre în învățământ în 2011, după șase ani în care a lucrat ca responsabil privind protecția mediului într-o companie de construcții. Decizia a venit în perioada în care Mirabela Lojniță se afla în concediu de creștere copil și reflecta deseori asupra pasiunilor ei și a modului în care putea să-și îmbunătățească existența. O experiență de la fostul loc de muncă, când a coordonat un grup de elevi sosiți în practică pe șantier, a făcut-o să conștientizeze conexiunea frumoasă pe care o avusese, în acel moment, cu copiii. Legătură care o copleșise, la momentul respectiv.

“Practic, așa mi-am descoperit vocația. În acel episod avut cu elevii, am reușit să ajung foarte bine la ei, deși informațiile pe care le prezentam erau destul de aride, dar am văzut din ochii lor că mă înțeleseseră, că existase o conexiune între noi, un sentiment care mă copleșise”, subliniază Mirabela.

Astfel, fără să fi urmat un curs de specialitate și doar cu dorința de a dărui și de a-i învăța pe copii lucrurile pe care ea le știa, a ales să se înscrie la un concurs de titularizare pentru un post de profesor de biologie. Primii doi ani a lucrat ca dascăl part-time în localitatea natală, în școala în care ea însăși fusese elevă, în urmă cu mulți ani. Abia în 2016 a reușit să se titularizeze în regim full-time, ocupând singurul post disponibil din județ, în localitatea Băneasa, la 60 km distanță de casă. “A fost o mare bucurie să devin titular, chiar dacă urma să fac naveta către școală, nici nu mai contau cele două ore petrecute zilnic la volan”, mărturisește Mirabela.

Astfel, de peste cinci ani, Mirabela Lojniță predă biologia elevilor Liceului Teoretic Băneasa (jud. Constanța). De la elevi, dascălul își adună atât motivația, cât și inspirația, și tot ei sunt cei care o provoacă în fiecare zi, care îi arată când greșește ori când nu au înțeles pe deplin lecția. Tinerii o determină să-și îmbunătățească tehnicile și metodele folosite în sala de clasă, acolo unde “totul este în continuă schimbare și ce a mers ieri este posibil să nu funcționeze astăzi”.

Mirabela Lojniță alături de elevii săi

Pregătirea elevilor pentru examenul maturității (examenul de bacalaureat), ghidarea lor spre munca în echipă, insuflarea încrederii în sine, a perseverenței în educație și a motivației zilnice spre atingerea țelurilor și idealurilor se numără printre cele mai mari satisfacții pe care povestește că le are ca profesor. De altfel, rolul de dascăl îi dă ocazia să formeze adulții de mâine, să ajute copiii să evolueze, să le urmărească traseul și să-și observe contribuția. Totodată, consideră că învățarea pe tot parcursul vieții ajută profesorii să devină mai receptivi, atât la materia pe care o predau, cât și la elevii lor, să înțeleagă cine sunt ei cu adevărat și să se implice total în ceea ce fac. 

Dacă ar avea puterea să schimbe ceva în învățământul românesc, Mirabela ar introduce, în fiecare unitate școlară, un departament de management al calității în educație, în care ar lucra angajați full-time, specialiști în domeniu. Aceștia din urmă ar colabora îndeaproape cu profesorii în vederea eficientizării actului educațional. 

“După cursul de mentalitate deschisă de la SuperTeach m-am întors în școală cu o baghetă magică, gata să fac minuni. Azi, elevii vin de plăcere la școală”

Mirabela Lojniță, profesoară de biologie la Liceul Teoretic Băneasa, județul Constanța

Despre organizația SuperTeach și conceptul pe care aceasta îl promovează în cadrul conferințelor și workshop-urilor sale – Mentalitate Deschisă în Educație – Mirabela Lojniță a aflat în 2019, când cerceta aspectele care determină elevii să vină cu plăcere la școală. Căutările au adus-o la conferințele SuperTeach, unde a rezonat imediat cu mulți alți profesori din România, dornici să progreseze și să perfecționeze actul educațional – asemeni ei. 

“La aceste conferințe, colegii profesori și directori ne împărtășeau ce anume funcționa și ce nu în cazul lor, iar elevii ne ofereau feedback real, dar și sugestii personale. Astfel, am aflat despre cursul de Mentalitate Deschisă în Educație, pentru care am aplicat imediat cum am avut ocazia, adică în toamna lui 2019”, punctează Lojniță.

Despre experiența SuperTeach, Mirabela spune că a determinat-o să se autodepășească și să ofere tot ceea ce are mai bun de oferit, atât elevilor ei, cât și liceului în care predă, dar și familiei și comunității din care face parte. A înțeles că schimbarea începe cu ea (n.r. vine de la noi, oamenii) și că trebuie s-o ia zilnic de la capăt și să lupte pentru ceea ce-și dorește să obțină. Să nu se mai concentreze pe corecții, ci pe ascultarea activă, pe înțelegere și comunicare, și să fie mai atentă la impactul pe care îl are asupra celor din jur.

Mirabela Lojniță a fost premiată la Gala SuperTeach 2021

Cursurile SuperTeach au învățat-o să vadă măreția din fiecare elev și să ajute tinerii să-și atingă obiectivele, iar propriile sale obiective (ca profesor) sunt, azi, setate în funcție de obiectivele elevilor ei: “Am învățat că succesul se obține, de fapt, într-o comunitate și nu neapărat de una singură. Învăț zilnic asta, a avea o mentalitate deschisă nu constă, de fapt, într-o stare la care ajungi și rămâi acolo, ci este, mai degrabă, o stare către care tinzi, iar în fiecare dimineață o iei de la capăt.”

Colegilor profesori, atât celor cu experiență, cât și celor aflați la început de carieră, le spune că predau, de fapt, ceea ce sunt, iar îndemnul său către ei este de a reflecta asupra muncii lor și de a se reconecta cu ei înșiși. Potrivit Mirabelei, rolul de profesor este unul dintre cele mai importante din societate, iar cei care aleg acest drum ar trebui să o facă din pasiune și vocație, nu din obligație ori din alte interese.

Mirabela Lojniță, alături de profesorii premiați la Gala SuperTeach 2021

Practicile și teoriile asimilate în cadrul experienței SuperTeach au ajutat-o pe Mirabela să-și construiască un nou mindset și să pună în aplicare, în școală, noi practici de predare și învățare. Au apropiat-o mai mult de elevi și i-au permis să le înțeleagă mai bine nevoile. “M-am întors în școală cu o baghetă magică, gata să fac minuni. Așa am simțit. Astăzi, elevii vin de plăcere la școală”, încheie Mirabela Lojniță.

Despre organizația non-guvernamentală SuperTeach

SuperTeach este un proiect inițiat de antreprenori în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar. Misiunea proiectului SuperTeach este ca profesorii să descopere și să dezvolte măreția din fiecare copil. Acest lucru este realizat prin programul „Mentalitatea Deschisă în Educație”, creat de liderul global în schimbare de mentalitate, Arbinger Institute, USA.

Asociația SuperTeach acționează pe 3 direcții: conferințe (peste 22 de conferințe în marile orașe ale țării, la care s-au adăugat peste 120 de webinarii și 16 conferințe online începând din primăvară 2020), traininguri (aproape 620 de profesori au absolvit gratuit cursul de formare „Mentalitate Deschisă în Educație”, realizat în România de Institutul Dezvoltării Personale) și comunități (dezvoltă comunități locale în 23 județe cu ajutorul celor 51 de facilitatori ai programului MDIE și o Platformă Digitală de conținut educativ pentru toți profesorii interesați să evolueze în spiritul nevoilor societății actuale). 

Celor 4 co-fondatori ai proiectului – Felix Tătaru (inițiator), Dragoș Anastasiu, Cristina Gheorghe și Alexandru Ghiță – li s-au alăturat încă din primul an (2017) și Felix Pătrășcanu, Andy Szekely si Părintele Constantin Necula. SuperTeach este rezultatul parteneriatului dintre Romanian Business Leaders (RBL), Institutul Dezvoltării Personale (IDP) și Grupul Educativa.

Foto: SuperTeach


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Tehnologia oferă elevilor o experiență care nu este acoperită de cărți / Directorul Colegiului Național Ferdinand I din Bacău: Elevii trebuie orientați spre ceea ce este eficient în dezvoltarea lor

Dotarea școlilor din România cu tehnologie modernă și prietenoasă pentru elevi și pentru profesori este o necesitate, mai ales că în școală elevii se pregătesc pentru a fi adaptați la…
Vezi articolul

Profesorii care au creat un motor de inteligența artificială pentru limba română, despre “următorul nivel” al predării digitale. “Adaptive learning va ușura foarte mult munca profesorilor și a părinților” – Răzvan Bologa, profesor la Cibernetică

Școala a migrat online, în contextul pandemiei, și a debutat în noua ipostază mai ales cu elemente de conferințe web. “E nevoie să meargă mai departe și să ajungă la…
Vezi articolul

Directorii, profesorii și secretarele din peste 2.000 de școli folosesc platforma care reduce birocrația și rezolvă administrarea a peste 350 de proceduri actualizate constant / Cursuri online de formare – gratuit pentru utilizatori (P)

Sub presiunea timpului și a cerințelor administrative din domeniul educației, în continuă schimbare, este esențial să dispuneți de instrumente care să vă ajute în privința documentelor necesare unității și să…
Vezi articolul