Profesoara înjunghiată din Ploiești, găsită vinovată de școală. Ce scrie comisia de anchetă în procesul verbal. FSLI: „rea-voința ne transformă pe toți în complici ai agresorilor”

9.491 de vizualizări
Profesoara Colegiului Spiru Haret care a fost înjunghiată în fața cancelariei de un fost elev a fost găsită vinovată pentru producerea incidentului de către o comisie a școlii, scrie ziarulincomod.ro. Publicația arată și documentul prin care „anchetatorii” au stabilit ce anume nu a respectat profesoara, care era profesor de serviciu la acel moment. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a reacționat dur după apariția acestui document: „rea-voința ne transformă pe toți în complici ai agresorilor”.

Pe data de 29 ianuarie, Mihai Alexandru Nițescu, fost elev al Colegiului, a intrat în școală și a înjunghiat-o pe profesoara de matematică Ștefania Andreea Alexe, în fața cancelariei. Aceasta a fost transportată de urgență la spital, iar după o intervenție chirurgicală a fost salvată de medici.

După producerea evenimentului, o comisie formată din trei angajați ai școlii a întocmit un proces verbal de cercetare a incidentului din care reiese că profesoara care a fost înjunghiată este considerată vinovată pentru cele întâmplate, alături de paznicul școlii.

Victima se face răspunzătoare în sensul în care nu a respectat prevederile articolului 50 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al colegiului”, se arată în procesul verbal al comisiei de cercetare întrunit la Liceul „Spiru Haret”.

SURSA: ziarulincomod.ro

Potrivit procesului verbal, profesoara era de serviciu pe școală în ziua respectivă.

Ce prevedea articolul din Regulament:

“Profesorul de serviciu asigură desfășurarea procesului de învățământ în bune condiții, îndrumând și controlând activitatea din școală (clădirea școlii, atelierelor, cămin băieți, curtea școlii), având următoarele atribuții: alin. 4 supraveghează intrarea elevilor în școală, împreună cu portarul”.

Cu alte cuvinte, comisia respectivă a apreciat că profesoara este vinovată pentru că a fost victima fostului elev pentru că se afla în cancelarie și nu la intrarea în școală.

Comisia de cercetare nu a propus sancționarea profesoarei înjunghiate, ci doar diminuarea salariului cu 10% în cazul paznicului, pe o durată de trei luni.

„Din analiza probelor administrate o altă cauză care a concurat la producerea evenimentului o reprezintă efectuarea superficială a serviciului de către paznicul (…) în postul numărul unu situat la intrarea principală a colegiului, fapt care a facilitat agresorului accesul în curtea, respectiv incinta colegiului”, se mai arată în procesul verbal publicat de ziarulincomod.ro.

Citește și:

FSLI condamnă decizia comisiei de cercetare din cadrul Colegiului “Spiru Haret” din Ploiești care a găsit-o vinovată pe profesoara înjunghiată

Într-un comunicat primit la redacție, Federația Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă ferm decizia membrilor comisiei de cercetare din cadrul Colegiului “Spiru Haret” – Ploiești care consideră că profesoara care a fost înjunghiată în fața cancelariei, pe 29 ianuarie 2019, se face vinovată de nerespectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare.

Comunicatul FSLI:

“Este inadmisibil să i se impute faptul că nu a supravegheat intrarea în unitatea de învățământ alături de portar. Cum ar fi schimbat situația de fapt, deosebit de gravă, dacă profesoara ar fi fost la intrare? Agresorul nu și-ar fi continuat planul? Oare, membrii comsiei nu ar trebui să aibă un alt obiectiv, respectiv acela prin care să dispună toate măsurile prin care un astfel de incident să nu mai aibă loc?

Solicităm pe această cale Ministerului Educației Naționale să intervină în acest caz în care, din păcate, cadre didactice din acea unitate de învățământ demonstrează nu doar superficialitate, ci lipsă de empatie față de propria lor colegă aflată într-o situația de o gravitate ieșită din comun și un total dezinteres față de problema reală: o profesoară a fost înjunghiată într-o unitate de învățământ!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția tuturor angajaților din învățământ, dar și opiniei publice și factorilor de decizie din această țară, asupra unei situații extrem de grave cu care se confruntă întreg sistemul de învățământ:

1. Angajații din învățământ sunt vulnerabili în acest moment în fața oricărei forme de agresivitate care se poate petrece în orice unitate de învățământ, fără să se poată apăra direct;

2. Unitățile de învățământ au fost transformate, din cauza legislației care, fie nu se aplică, fie are mari lacune, în spații în care violența nu poate fi prevenită sau pedepsită;

3. Avem, prin exemplul oferit de membrii comisiei de cercetare din cadrul Colegiului “Spiru Haret” – Ploiești, dovada clară a unor oameni care nu știu să vadă dincolo de prevederile unui regulament, situația reală: o colegă a fost înjunghiată în fața cancelariei – un precedent extrem de periculos care ne transformă pe toți în victimele unui sistem cu probleme grave de percepție, dar și de aplicare a unor hotărâri;

4. Existența unor regulamente de organizare și funcționare a unităților de învățământ prost concepute și prost aplicate, care nu fac altceva decât să adâncească această criză privind protecția cadrelor didactice și a elevilor în incita spațiilor școlare;

5. Lipsa unei solidarități în fața actului de agresiune, pasivitatea și rea-voința ne transformă pe toți în complici ai agresorilor.

Ținând cont de toate acestea, FSLI cere Ministerului Educației Naționale, Guvernului României și Parlamentului, constituirea de urgență a unei comisii speciale care să găsească soluții concrete și care pot fi aplicate imediat pentru combaterea actelor de violență din școli. Precizăm faptul că federația noastră va iniția o petiție, cu strângere de semnături, prin care vom cere modificarea legii privind siguranța și securitatea unităților de învățământ.”

 


5 comments
  1. In sarcina profesorului intra multe obligații: pe lângă scriptologie uriasa, trebuie să verificăm, îndrumăm întocmirea dosarelor pentru burse sociale (bani de liceu etc ), pentru decontarea navetelor. De când suntem noi cu pregatire contabila? Apoi pierdem multe ore prevăzute pentru educația elevilor. Și ar mai fi multe. Las și pe alți colegi sa le mai spună.

  2. Rușine să le fie celor trei ce au anchetat cazul !!! Au făcut școala de râs ! Profesorul nu este nici jandarm , nici paznic, nici luptător ! Este doar profesor ! El modelează suflete, nu are în pregătirea sa profesionala competența necesară pe care o poate avea un jandarm . Nu are nici un mijloc la dispoziție pentru a aplana conflicte. Poate, d-na ministru , se gândește să scoată această obligativitate a profesorului de a face de serviciu în școală , de a face pe jandarmul . Obligativitate ce nu este precizată în LEN. Oare si-a pus întrebarea că sunt cadre didactice cu normă întreagă în cinci sau șase școli și că aceștia fac de serviciu in fiecare zi, în fiecare școală ? Oare profesorul nu trebuie să aibă și el pauză ? Trebuie să fie robot ? Mai mult , în situația de față , profesorul înjunghiat este vinovat că nu a respectat regulamentul și că nu se afla la poartă în momentul incidentului . Serios ? De când este paznic ? Oare dacă se afla la poartă nu îl mai înjunghia ? Incredibil !

  3. S-au adunat “factorii dă dăcizii” ai școlii și au zis :cum să ieșim noi basma curată din asta. Dăm vina pe ea. Iar dacă murea și mai bine, că sigur este vreun tinerica ce are bani dă șpagă pt un post în oraș.
    Pam Pam! Asta e România. Acu, profa ar trebui să îi dea în judecata și să le ceară definirea exactă a articolelor din regulament și dacă prezența ei la post ar fi oprit avântul ucigaș al banditului.
    Sincer, cred ca directorul trebuie să pleca un pic în șomaj și să plătească bani buni pt jignire.

  4. Romanii sunt niste psihopati. O mizerie de popor care se gandeste numai la sine, vecinul n-are decat sa moara injunghiat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul guvernamental Student Invest de sprijin financiar pentru acoperirea taxelor de studii este “praf în ochi și un măr otrăvit”, afirmă Alianța organizațiilor studențești / ANOSR cere guvernului să renunțe la măsuri

Un program al guvernului de sprijin pentru studenți, ce vizează “garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporție de 80% de către stat”, pentru acoperirea taxelor de…
Vezi articolul