Profesoara Naela Costică, membru al grupului de lucru pentru programa de Biologie: Trebuie să conectăm fotosinteza cu respirația, nu le tratăm separat / Elevii trebuie să înțeleagă amenințările la adresa biodiversității și să își schimbe comportamentul față de aceasta, spune profesoara Paulina Anastasiu

5.185 de vizualizări
Naela Costică și Paulina Anastasiu / Foto: bio.uaic.ro/ Youtube.com – Europa Liberă România
Profesorii de Biologie trebuie să conecteze conceptele pe care le predau, a spus Naela Costică, conferențiar universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la prezentarea noilor programe, organizată de Ministerul Educației și Cercetării. Aceasta a dat exemplul fotosintezei, care nu trebuie tratată separat de respirație și de celelalte cicluri biogeochimice. Paulina Anastasiu, profesor universitar în cadrul Universității din București, a explicat că noua programă pune accentul pe fenomene actuale, precum schimbările climatice, pe problemele pe care le înfruntă biodiversitatea și pe fenomene care pun în pericol sănătatea oamenilor.

„Trebuie să reținem că conceptele se conectează între ele. Trebuie să conectăm fotosinteza cu respirația, nu le tratăm separat. Acestea au corelație cu ciclurile biogeochimice în natură. Cunoașterea acestor cicluri se corelează cu schimbările climatice și așa mai departe”, a subliniat Naela Costică.

Profesoara Paulina Anastasiu a precizat că noua programă pune accentul pe sănătatea umană și a mediului. În plus, aceasta a explicat că dascălii trebuie să aducă în atenția elevilor probleme climatice și amenințările la adresa biodiversității.

„Insist asupra faptului că trebuie să ne axăm pe ceea ce are legătură cu viața cotidiană și ne preocupă foarte, foarte mult sănătatea noastră și sănătatea mediului. Ar trebui să avem în vedere aceste lucruri permanent. De asemenea, trebuie să avem grijă și să ducem conținuturile noastre în direcția unor probleme globale, cum ar fi schimbările climatice, impactul pe care îl au diverșii factori asupra declinului biodiversității, care e recunoscut la nivel global”.

„Elevii să înțeleagă, de exemplu, problemele cu care se confruntă biodiversitatea și să încerce să își schimbe comportamentele față de biodiversitate. Trebuie să spun avem de a face cu invazii vegetale care ne afectează sănătatea. Nu afectează numai ecosistemele și speciile native sau habitatele naturale, dar ne afectează și sănătatea. Prea puțin s-a făcut în școala în privința acestui aspect. De aici înainte sper să fie ceva mai mult și mai constructiv. De asemenea, vorbim despre protejarea biodiversității, dar la școală n-am făcut aproape nimic despre specii, habitate protejate în România și Europa”, a mai adăugat aceasta.

DOCUMENT Noua programă de Biologie, publicată în dezbatere de Ministerul Educației și Cercetării
Informații de context
Reforma programelor școlare pentru liceu

Pe 3 septembrie 2025, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că lucrările comisiilor de specialitate au început, după constituirea echipelor de lucru. „(…) Sunt 1.500 de specialiști și am încercat să construim echipele cu oameni din mediul preuniversitar, învățământ superior și din cercetare. (…) Sper ca la finalul anului să avem o variantă pe care să o putem prezenta public”, a declarat oficialul la Euronews România, în emisiunea România lui Vitalie.

Pe 26 iunie 2025, au fost publicate în Monitorul Oficial noile planuri-cadru pentru liceu, prima schimbare structurală a curriculumului liceal din ultimii 20 de ani. Acestea stabilesc disciplinele și numărul de ore alocat fiecărei materii. Următorul pas este tocmai elaborarea programelor școlare, ce vor trebui finalizate până în noiembrie 2025, pentru ca la final de an să fie lansată licitația pentru manuale.

De ce este importantă reforma curriculară

Prima generație de elevi care va începe liceul după noile programe este cea care intră la liceu în septembrie 2026, urmând să susțină Bacalaureatul în 2030 după o nouă structură curriculară. Reforma are ca scop sincronizarea curriculumului liceal cu cel gimnazial, reformat în 2016, și reducerea decalajelor semnalate constant de profesori și organizațiile educaționale.

„Pariul meu este reducerea analfabetismului funcțional și creșterea participării la Bacalaureat. Dacă facem această schimbare curriculară și o implementăm din 2026, peste 4-5 ani ar trebui să vedem o modificare semnificativă”, declara ministrul Daniel David în iunie.

  • Reforma curriculară a fost ratată pentru elevii care au făcut clasa pregătitoare și au început gimnaziul în 2016 pe un curriculum nou, centrat pe competențe, nu conținuturi, așadar în primele două cicluri de învățământ. Ei ar fi trebuit să continue cu noi planuri-cadru și programe și la liceu, în 2020-2024, dar reforma lor curriculară a fost amânată de miniștri politicieni.
  • În schimb, în fiecare toamnă, profesorii de liceu au primit cu câteva zile înainte de începutul cursurilor „repere metodologice”, adică ghiduri în care au sugestii cum să armonizeze la clasă programa școlară din gimnaziu cu cea nereformată din liceu de două decenii.
  • Bacalaureat nou în 2030. La ce materii va fi examenul, în funcție de filieră, profil și specializare: la uman-filologie, prima probă obligatorie a profilului va fi o limbă străină, în loc de istorie cum e acum


6 comments
  1. Cu toată politetea, însă nu orice modificare e si utila. Nu înțeleg multitudinea de lucrări practice in contextul in care copilul trebuie sa aibă o baza teoretica pt a putea înțelege. Mai mult unele exemple de experimente sunt redundante – sa scoți ADN ??? Din banana. Adică sa arați elevului niște fire intr-un lichid – care e relevanta experimentului? Sa creadă ca acela e ADN doar pt ca spune profesorul nu pt ca poate fi demonstrat. Simulatoare 3D, aplicații evident străine, etc… sigur ați luat in calcul resursele reale ale școlilor? Orice profesor bun face legături între noțiuni, nu am nevoie de programa sa arat legătura între fotosinteza si respiratie. Mai bine sa avem mai multă grija de calitatea studenților ce termina acum facultățile, de dezvoltarea competentelor lor pt a fi profesori buni, de învățarea principiilor de metodica predării, etc, etc.

  2. nu inteleg încă de ce tot facem comparatii intre plante animale oameni….e o varza in capul copiilor….e ok sa faci paralele intre cele 3 dar dupa ce ai pus niste baze si ai lămurit pentru fiecare organism in parte detaliile.
    Am un copil de clasa a 7 care a fost bulversat anul trecut de paralela dintre sistemul circulator la om cu circulația la plante(absorbția si circulația la plantele superioare) …bineînțeles cu o sumedenie de informatii noi care nu au putut fi asimilate ceea ce implica un grad mare de frustrare.
    Ceea ce niste minți luminate hotărasc sa se învețe….si cărțile dupa care se va invata trebuie sa fie pentru a pune niste baze …pentru a putea cladi ceva….
    ma îndoiesc ca generațiile astea care fac paralele intre lucruri pe care nici nu le cunosc or sa înțeleagă mare lucru.
    ar fi ideal sa ne gândim ca generațiile care vin si învață aceste materii sunt oamenii de care ne vom ciocni in societate in diverse meserii importante, de aceea nu vad nimic rău să se învețe plantele cu tot ce au ele…animalele la fel dupa care sa facă omul pentru ca e mai complex si necesita o mai mare atenție si dupa sa se facă o paralele intre cele 3.
    Încercați sa creați manuale ghidate maxim pe ceea ce ar trebui sa știe de baza orice om care ulterior nu își dorește neapărat sa fie medic.

    1. Perfect de acord. Trec prin aceeasi situatie. Programa la biologie este extrem de specializata si dificil de asimilat la aceasta varsta (12-14 ani). Mai ales fara suportul altor materii ca: fizica, chimie, biochimie.
      Anul trecut la sistemul digestiv au trebuit sa invete inclusiv modul in care diferite enzine descompun aminoacizii, grasimile si glucidele, la nivel bucal, stomac, pancreas si bila.
      Si se continua cu sistemul nervos, unde trebuue sa stie tipurile de neuroni, modul de transmitere a impulsurilor nervoase etc.

      Problema este ca invata ca studentii in sesiune 6-8 ore pentru un test cumulativ, iau testul, apoi uita. Ceea ce este absolut nornal. Asta face un creier sanatos cu o infornatie care nu mai este folosita (tot din lectia de biologie). Deci iata cum ajungem la analfabeti functionali.

  3. Și totuși la biologie nu există programă decât pentru profilul științele naturii. Pentru celelalte specializări ce facem?

  4. Biologie.. Română, Germana..
    la toamnă aveți ce alege!. O sa va înghesuiți!

    eu, unul nu pot decât să mă bucur că în curând mă voi elibera.

    ați înțeles?? mă voi elibera!

  5. Toți, dar absolut toți cei care au ieșit până acum să apere noile propuneri de programe insistă că disciplina lor e cea mai importantă și trebuie tratată la nivel de universitate.

    Oameni buni, vorbim de clasa a IX-a!! Nu se fac doctori de la 15 ani. Veniți cu picioarele pe pământ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Supravegherea audio-video în toate școlile – Consiliul Național al Elevilor susține inițiativa Ministerului, dar cere reglementări privind amplasarea camerelor, tipul lor, durata stocării și proceduri de acces

Consiliul Național al Elevilor a anunțat, vineri, că susține măsuri „care să conducă la creșterea gradului de siguranță în școli”. Organizația reprezentativă a elevilor apreciază că sistemele de supraveghere care…
Vezi articolul

BREAKING Directoarea Casei Corpului Didactic Bihor, Mioara Țigan, cercetată penal de DNA pentru suspiciuni de instigare la abuz în serviciu și fraudă la concursul de directori, a fost dată afară din funcție, a anunțat ministrul Cîmpeanu

Încetarea detașării pe funcție a directoarei Casei Corpului Didactic Bihor a fost semnată de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în timpul ședinței de guvern de miercuri, a anunțat acesta la briefingul…
Vezi articolul

SURSE Ministerul Educației, către inspectorii școlari, în prima zi de grevă generală în școli: Profesorii greviști să nu fie stigmatizați de cei care nu sunt în grevă / Nu se fac presiuni nici de noi, nici de către colegi

Ministerul Educației a transmis inspectorilor școlari, prin reprezentanții săi, ca profesorii greviști să nu fie stigmatizați de cei care n-au intrat în grevă, potrivit surselor Edupedu.ro. În această dimineață, Ministerul…
Vezi articolul

Ministrul Educației vorbește despre nevoia de schimbare a sistemului de titularizare / Cîmpeanu: În luna martie vom începe dezbaterile pentru a avea o lege a educației naționale și o lege a învățământului superior

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat într-un interviu pentru gândul.ro că „modalitatea de titularizare în învățământ este un aspect care trebuie să fie avut în vedere, tocmai în ideea de…
Vezi articolul