Profesorii au acces gratuit la resurse pentru organizarea de activități care îi învață pe elevi cum să-și gestioneze emoțiile / Materialele oferite de UNICEF, disponibile online până pe 20 aprilie

6.640 de vizualizări
Foto: UNICEF
Profesorii pot să acceseze resurse pentru organizarea de activități care sprijină dezvoltarea și echilibrul emoțional al elevilor, oferite de UNICEF și Fundația Romanian Angel Appeal de Ziua Internațională a Fericirii, celebrată anual pe 20 martie, potrivit unui comunicat de presă.

Cele 10 activități propuse „sunt ușor de implementat, pe modelul World’s Largest Lesson (Cea mai mare lecție din lume)” și pot fi utilizate de cadrele didactice, consilierii școlari și alți profesioniști care lucrează cu tineri, pentru a sprijini dezvoltarea și echilibrul emoțional al elevilor.

„Desfășurând activitățile propuse, copiii, sub îndrumarea profesioniștilor, învăță împreună aspecte importante despre cum să-și gestioneze emoțiile, cum să facă față stresului și cum să construiască relații sănătoase”, a declarat Reprezentanta UNICEF în România, Anna Riatti.

„Demersul vine ca răspuns la provocările de gestionare a emoțiilor și a stresului în rândul tinerilor, dar și la semnalele cadrelor didactice și a profesioniștilor care lucrează cu tinerii și care nu dispun de suficiente resurse pentru a-i sprijini”, mai transmit reprezentanții UNICEF.

Activitățile vor putea fi organizate pentru elevi și tineri cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, atât în școli, cât și în alte spații, precum centre de tineret, spații ale ONG-urilor sau ale instituțiilor publice frecventate de tineri.

Tematicile abordate sunt diverse, de la identificarea și înțelegerea emoțiilor și tehnici de autoreglare emoțională, până la utilizarea unui instrument de identificare precoce a riscurilor de sănătate mintală, adaptat pre-adolescenților și adolescenților.


Cele 10 activități propuse sunt următoarele:
  • Valori personale
  • Introducerea conceptului de reziliență
  • Bingo de valori
  • Bucuria schimbării
  • Jocul rolurilor empatice
  • A spune nu
  • Stiluri de gândire
  • Înțelegerea furiei
  • Linia oarbă
  • Observarea și descrierea emoțiilor ce ne copleșesc

Inițiativa face parte din proiectul „Crearea unui model funcțional de intervenție pentru sănătate mintală și sprijin psihosocial pentru copii și adolescenți”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii care dau admitere la clasa a V-a pentru clasele cu predare într-o limbă străină intensiv/bilingv nu pot aplica la mai multe școli, ca până acum, după ce Ministerul a decis că subiectele sunt unice și se dau în aceeași zi / Mâine, 9 iunie, este examenul pentru clasele de limba engleză

Un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial în luna aprilie, stabilește că „testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a la clasele cu predare într-o limbă străină…
Vezi articolul

DOCUMENT Noile măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, valabile de astăzi, sâmbătă, 8 ianuarie. Se interzic măștile textile sau din plastic / În școli și pe stradă, obligatorie masca medicală sau de tip FFP2

Începând de astăzi, 8 ianuarie 2022, masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice închise și deschise, adică și pe stradă, potrivit noilor măsuri anunțate și reglementate de Ministerul…
Vezi articolul