Profesorii care nu au telefon, laptop şi internet pot solicita şcolilor să le pună la dispoziție echipamentele necesare. Ministrul Educaţiei anunţă că va participa la videoconferinţe cu directorii din fiecare judeţ

12.415 vizualizări
FOTO: Edu.ro
Profesorii care nu au telefon, laptop şi internet pot solicita şcolilor să le pună la dispoziție echipamentele necesare, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei primit de Edupedu.ro, după videoconferința cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți din România. În plus, ministrul va participa direct la videoconferinţele cu profesorii din judeţe, prima fiind mâine cu învăţătorii de la Sibiu.

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a susținut luni, 4 mai, o videoconferință cu inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți și directorii Casei Corpului Didactic pentru a stabili un nou plan de măsuri în sistemul românesc de învățământ, în contextul pandemiei COVID-19, potrivit comunicatului citat.

Astfel în primă fază s-au luat câteva măsuri specifice pe care inspectoratele școlare județene trebuie să le implementeze pentru susținerea învățării la distanță pentru elevi:

“Inspectoratele școlare trebuie să organizeze periodic videoconferințe cu directorii unităților de învățământ din România pentru a identifica și stabili sarcini de lucru și resurse educaționale în vederea asigurării învățării la distanță.

În cadrul videoconferinței a fost stabilit următorul flux/cadru de lucru pentru inspectoratele școlare, unitățile de învățământ și cadre didactice:

  • Inspectoratele școlare vor monitoriza desfășurarea activităților-suport pentru învățarea on-line în unitățile de învățământ din subordine;
  • Cadrele didactice care nu au acces la tehnologie pot solicita unităților de învățământ să le pună la dispoziție echipamentele necesare pentru desfășurarea procesului didactic în sistem on-line;
  • Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, cu sprijinul autorităților locale, vor lua măsuri pentru asigurarea accesului la activități de învățare pentru preșcolarii/elevii din medii dezavantajate care nu dispun de echipamente informatice;
  • Elevii din anii de final de ciclu care vor susține examenele naționale pot beneficia de consiliere din partea unităților de învățământ, cu sprijinul consilierilor din cabinetele psihopedagogice.

Săptămânal, Ministerul Educației și Cercetării organizează întâlniri cu inspectorii generali pentru a transmite informații referitoare la susținerea învățării la distanță și pentru a rezolva situațiile specifice apărute în această perioadă.

De asemenea, ministrul educației și cercetării va participa la videoconferințele organizate de inspectoratele școlare cu directorii unităților de învățământ după o planificare propusă de către inspectorate.

Marți, 5 mai, la ora 13:30, Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, va participa la webinarul cu învățătorii din județul Sibiu.”


1 comment
  1. Cui sa cer?!? Directoarei? Ce gluma bună! Acelei directoare care e extrem de supărata ca am avut indrazneala sa revin la post luându-i locul, pe drept, (pu)pilei dânsei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florin Cîțu, la prima ședința a Comitetului pentru monitorizarea Proiectului „România Educată”: Primele acte normative vor intra în vigoare cred că prin 9 septembrie

Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului ”România Educată” a avut prima ședință. Întâlnirea a fost prezidată de premierul Florin Cîțu. Declarațiile premierului: „Bine ați venit la primul Comitet interministerial pentru…
Vezi articolul

Comisii din inspectori școlari, profesori metodiști pentru Matematică și Română, activarea psihologilor din școli pentru “stimularea motivației pentru învățare”, printre măsurile “imediate” anunțate de ISJ Neamț după simularea Evaluării Naționale 2024

Inspectoratul Școlar Județean Neamț a anunțat că au fost luate măsuri de remediere a rezultatelor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, potrivit unui comunicat de presă. Una dintre măsuri…
Vezi articolul

Pregătire gratuită la Matematică, organizată în aer liber de un tânăr profesor din Mureș pentru elevii aflați în dificultate sau cu nevoi speciale. David Baratoși: Vreau să fie cât mai nonformală această activitate, să dau exemple din natură

Un tânăr absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii de Vest din Timişoara, David Baratoşi, a început, joi, în Cetatea Târgu Mureş, să predea lecţii gratuite de matematică, în aer…
Vezi articolul