Profesorii pentru educație timpurie și educatorii din grădinițe de stat și private, din toată țara, se pot înscrie până pe 10 noiembrie 2024 în programul de educație ecologică „Tedi și prietenii naturii” (P)

15.148 de vizualizări
Participarea este gratuită, la fel și suportul didactic care este asigurat de Tedi și care constă în materiale necesare desfășurării lecțiilor din program. Cele mai active grupe de preșcolari și cei mai implicați educatori sunt premiați în cadrul concursului lunar din programul educativ „Tedi și prietenii naturii”, programul de educație ecologică inițiat și susținut de Maspex Romania prin brandul Tedi. Partenerii programului sunt Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Educației.

Prin joc și multe activități adaptate vârstei, preșcolarii din grupa mare pot învăța despre protejarea mediului, reciclare, despre respectul faţă de plante şi animale sau despre alimentaţia echilibrată chiar și despre economisirea banilor, care are o legătură relevantă cu grija pentru natură şi gospodărirea responsabilă a resurselor acesteia.

Îi învățăm pe cei mici să prețuiască natura

Sunt deja mulți ani de când se vorbește despre cât de important este să protejăm natura, să avem un comportament responsabil și proactiv în acest sens, să formăm deprinderi și obiceiuri pro-ecologie încă de la cele mai fragede vârste. Trebuie să fim constant conștienți de faptul că natura este casa noastră pe care avem datoria și obligația de a o păstra în cea mai curată formă a ei. Viitorii musafiri, copiii noștri, trebuie întâmpinați frumos la ușa unei case curate și luminoase. Și nu în ultimul rând, trebuie învățați despre rânduiala din interiorul acestei case, astfel încât frumusețea, curățenia, armonia să-i fie păstrate peste generații.

Împreună. Și la școală, și acasă

Adulții joacă un rol esențial în formarea și dezvoltarea copiilor, contribuind la formarea comportamentului, valorilor și atitudinii prin informațiile pe care le furnizează, prin acțiunile pe care le fac. De aceea, părinți, profesori, alte figuri adulte din viața copilului, cu toții avem o responsabilitate majoră în a oferi un exemplu pozitiv în tot ce facem, în toate aspectele vieții sociale. Și în ceea ce privește protejarea naturii, care trebuie să fie unul dintre obiectivele importante pe care adulții îl transmit copiilor prin educație, oferind experiențe directe, exemple personale și educație teoretică.

Împreună cu Tedi

Tedi se implică pentru a-i învăța pe cei mici multe lucruri practice și interesante despre natură, în cadrul programului Tedi şi prietenii naturii care se adresează preșcolarilor din grupa mare.

Educatorii grupelor mari din grădinițe de stat și private din toată țara sunt invitați să se înscrie până pe 10 noiembrie 2024! Formularul de înscriere în programul „Tedi și prietenii naturiipoate fi accesat aici.

Programul de educație ecologică „Tedi şi prietenii naturii” este inițiat și susținut de Maspex Romania prin brandul Tedi. Partenerii programului sunt Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Educației.

Participarea este gratuită, la fel și suportul didactic, care este asigurat de Tedi și care constă în materiale necesare desfășurării lecțiilor din program.

Cele mai active grupe de preșcolari și cei mai implicați educatori sunt premiați în cadrul concursului lunar din programul educativ Tedi și prietenii naturii.

Dragi educatori, Tedi vă așteaptă să participați la program!

Click aici pentru a accesa formularul de înscriere la Tedi și prietenii naturii. Regulamentul programului pentru anul școlar 2024-2025 poate fi citi aici.

Mai multe informaţii despre program puteţi găsi pe pagina de internet https://tediprietenulnaturii.ro/.


4 comments
  1. Există și pentru clasele primare ?

  2. Serios acum, Tedi invata despre protejarea naturii?
    Nu mai bine ii invatam pe copii despre ce inseamna reclama?
    Educatoarele singure nu ii pot invata pe copii ce inseamna protejarea naturii, avem nevoie de Tedi?
    Dar Tedi se gandeste la sanatatea copiilor atunci cand le ofera suc plin de zahar sau/si sirop de glucoza-fructoza ambalat frumos si atragator pentru copii? cum se numeste asta daca nu inselare sau pacaleala? De ce vreti sa pacaliti copiii si parintii si educatorii? Tedi nu are ce cauta in alimentatia nimanui!

  3. Buna seara!
    Sunt educatoare, am grupa mare, vreau sa ma înscriu și nu pot. Completez codul SIIR și după nu îmi mai da voie sa completez celelalte coloane

  4. Oare grupele combinate se pot înscrie? și noi avem preșcolari de grupa mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Organizarea creșelor, proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației cu aproape 2 luni întârziere față de termenul legal. Toți bucătarii și îngrijitoarele din creșele preluate de minister trebuie să facă formare profesională pentru educație timpurie până în august anul viitor

Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară a fost pusă în dezbatere publică de Ministerul Educației, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern…
Vezi articolul

USR, scrisoare deschisă către Ecaterina Andronescu: implementați Programul Școala după Școală cu finanțare de la buget cu prioritate pentru elevii în situație de risc educațional, extindeți Masa caldă în școli, recunoașteți Fenomenul Brăila

Senatoarele USR Florina Presadă și Silvia Dinică i-au transmis ministrului Educației o scrisoare deschisă, în urma rezultatelor de la Evaluarea Națională și de la Bacalaureat. USR îi cere Ecaterinei Andronescu…
Vezi articolul

Traseul educațional complicat al unui copil cu autism, explicat de psihologul Anca Dumitrescu: Face ani de terapie, merge la școală, ține pasul. Nu înseamnă că „gata, am terminat”. Autismul vine și cu alte modificări / Tehnici utile profesorilor pentru înțelegerea și gestionarea comportamentului elevilor

„Doar 3% dintre copiii cu tulburare din spectru autist au IQ peste medie. Să spunem că asta reprezintă autismul este eronat, pentru că se creează o imagine falsă. Vorbim de…
Vezi articolul