Elevii din clasele V-VIII, cu vârste între 11 și 16 ani, pot participa gratuit, alături de profesorii lor, la cea de-a treia ediție a competiției internaționale Skills Upload Jr Challenge, organizată în România de Junior Achievement România și Fundația Vodafone România, potrivit unui comunicat primit la redacție. Înscrierile sunt deschise până pe 24 noiembrie 2026, iar participanții trebuie să propună soluții digitale pentru probleme precum cyberbullying, dezinformare, deepfake sau utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale. Competiția are premii în valoare totală brută de 77.200 de lei, iar echipa câștigătoare din România va participa la etapa europeană.
Competiția este destinată elevilor din școlile de stat și se desfășoară simultan în șase țări europene: România, Germania, Portugalia, Grecia, Albania și Turcia.
Tema ediției 2026–2027 este „Starea de bine digitală în era inteligenței artificiale”, iar elevii sunt invitați să identifice probleme reale din mediul digital și să dezvolte soluții tehnologice care pot contribui la rezolvarea acestora.
Proiectele pot fi realizate sub forma unor aplicații, site-uri, jocuri sau instrumente educaționale interactive, iar participanții vor beneficia de sesiuni gratuite de pregătire și mentorat.
Ce proiecte pot realiza elevii
Potrivit regulamentului competiției, proiectele trebuie să abordeze cel puțin una dintre cele două teme propuse de organizatori.
Prima temă este „Siguranță online și cyberbullying” și include probleme precum protejarea datelor personale, siguranța și reputația digitală, prevenirea hărțuirii online, furtul de identitate și identificarea conținutului fals sau manipulat cu ajutorul inteligenței artificiale.
A doua temă, „Comportament digital responsabil”, vizează utilizarea etică a inteligenței artificiale, verificarea informațiilor, identificarea dezinformării, respectarea drepturilor de autor, comunicarea responsabilă și influența algoritmilor asupra comportamentului utilizatorilor.
Elevii pot propune, de exemplu, aplicații care să ajute la identificarea știrilor false, instrumente de prevenire a cyberbullyingului sau jocuri educaționale despre protejarea datelor personale.
Soluțiile trebuie să răspundă unor probleme concrete și să poată fi aplicate în viața reală.
Cum se pot înscrie profesorii și elevii
Participarea se face exclusiv în echipe formate din 3-4 elevi și un profesor coordonator.
Elevii trebuie să aibă între 11 și 16 ani, să fie înscriși în clasele V-VIII și să provină dintr-o unitate de învățământ de stat din România.
Potrivit regulamentului, fiecare elev poate participa într-o singură echipă, iar fiecare echipă poate înscrie un singur proiect. Un profesor poate coordona mai multe echipe.
Înscrierea este realizată exclusiv de profesorul coordonator, prin formularul online disponibil.
În prima etapă, profesorii trebuie să transmită informații despre echipă și ideea de proiect. Formularul solicită descrierea problemei identificate, prezentarea soluției propuse, explicarea modului în care va fi utilizată tehnologia sau inteligența artificială și precizarea beneficiarilor proiectului.
Nu este necesar ca elevii să prezinte de la început un produs digital finalizat. Ideile selectate vor fi dezvoltate în etapele următoare ale competiției.
Profesorii coordonatori trebuie să informeze părinții despre participarea elevilor și să obțină acordurile necesare, conform regulamentului.
Pentru profesorii și elevii interesați, organizatorii au programat o sesiune online de prezentare a competiției pe 6 noiembrie 2026, de la ora 15:00. Înscrierea la sesiunea de informare se face aici.
Calendarul competiției: 20 de echipe ajung în semifinală și cinci în finala națională
Competiția se desfășoară în mai multe etape, între octombrie 2026 și mai 2027.
Prima etapă, destinată înscrierii ideilor de proiect, se încheie pe 24 noiembrie 2026.
Pe 27 noiembrie, la ora 18:00, vor fi anunțate echipele selectate pentru etapa a doua, care se va desfășura până pe 15 decembrie.
În această perioadă, participanții vor beneficia de ateliere tematice online și vor trebui să își dezvolte ideile inițiale.
Fiecare echipă va pregăti o prezentare de maximum 10 slide-uri și un videoclip de maximum 60 de secunde, în care să explice problema identificată, soluția propusă și modul în care aceasta ar putea funcționa.
În urma evaluării, 20 de echipe vor fi selectate pentru etapa a treia, programată între 18 decembrie 2026 și 5 februarie 2027. Acestea vor beneficia de sesiuni de mentorat și feedback, inclusiv din partea unor specialiști din companii.
Semifinala națională va avea loc online, între 8 și 12 februarie 2027. Cele 20 de echipe își vor prezenta proiectele în fața unui juriu, care va selecta cinci finaliste.
Finala națională este programată în perioada 1-5 martie 2027, la București, unde cele cinci echipe vor prezenta soluțiile dezvoltate.
Echipa câștigătoare va reprezenta România la etapa internațională, organizată online în aprilie-mai 2027.
Premii de 77.200 de lei pentru elevi și profesori
Potrivit regulamentului, competiția are un buget total brut de 77.200 de lei pentru premii, distribuit între elevii și profesorii participanți la etapele avansate.
Pentru profesorii coordonatori ai celor 20 de echipe calificate în semifinală sunt prevăzute premii cu o valoare totală brută de 13.200 de lei.
Elevii care participă la semifinală, dar nu se califică în finală, vor primi gadgeturi sau dispozitive digitale, în valoare totală brută de 34.000 de lei.
Pentru elevii și profesorii coordonatori ai celor cinci echipe finaliste sunt prevăzute premii constând în gadgeturi și dispozitive digitale, cu o valoare totală brută de 30.000 de lei.
Organizatorii precizează că natura exactă și repartizarea premiilor vor fi comunicate în funcție de etapele competiției.
Echipa care va câștiga etapa europeană va primi și o experiență internațională, organizată de Fundația Vodafone în cursul anului 2027.
Pentru participarea la această experiență, regulamentul prevede că Fundația Vodafone România va acoperi cheltuielile de deplasare pentru maximum patru elevi și doi profesori însoțitori.
Cum vor fi evaluate proiectele
Juriul va analiza atât calitatea soluției tehnologice, cât și impactul social și modul în care elevii au colaborat pentru realizarea proiectului.
Potrivit regulamentului, criteriile de evaluare și ponderile acestora sunt:
– Identificarea problemei, claritatea și relevanța acesteia – 10%;
– Calitatea soluției propuse, originalitatea și potențialul de aplicare – 20%;
– Impactul social al soluției – 20%;
– Utilizarea instrumentelor digitale în prezentare – 10%;
– Abilitățile de comunicare – 15%;
– Capacitatea de lucru în echipă – 15%;
– Creativitatea – 10%.
Prin urmare, jumătate din punctaj este acordată pentru identificarea problemei, calitatea soluției și impactul social al acesteia.
Organizatorii pun la dispoziția profesorilor și elevilor și resurse educaționale gratuite, inclusiv prin platforma „Școala din viitor” și aplicația TOZI.
Printre materialele recomandate se numără modulele „Bunăstarea digitală”, „Inteligența digitală” și „Pregătiți pentru viitor”, destinate elevilor de gimnaziu. Utilizarea acestor resurse este opțională și nu reprezintă o condiție de participare la competiție.
Skills Upload Jr Challenge este o competiție internațională inițiată de Fundația Vodafone. În România, ediția 2026–2027 este organizată de Junior Achievement România și Fundația Vodafone România, cu sprijin financiar din partea Fundației Vodafone și VOIS România.