Profesorii și angajații din școli ar putea avea voie să controleze ghiozdanele elevilor, în Suedia, după atacul armat din Orebro / Guvernul vrea sisteme de acces pe bază de cartelă sau cheie

562 de vizualizări
Foto: EPA/ CHRISTINE OLSSON via Agerpres
Guvernul suedez a anunțat miercuri că dorește să consolideze securitatea în școli după cel mai grav atac armat produs într-o instituție de învățământ din Suedia, autorizând între altele cadrele didactice să percheziționeze ghiozdanele elevilor, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Școlile vor trebui să elaboreze planuri de urgență în cazul unei situații violente, accesul în unitățile de învățământ urmând să se facă printr-un cod, un ecuson sau chei, iar acordarea de autorizații pentru instalarea camerelor de supraveghere vor fi simplificate, a explicat ministrul educației Johan Pehrson în cadrul unei conferințe de presă.

Cadrele didactice și alți membri ai personalului vor fi autorizați să percheziționeze ghiozdanelor elevilor fără avertisment în școlile primare și secundare.

„Lucrăm intens pentru a îmbunătăți siguranța elevilor, cadrelor didactice și a altor angajați ai școlilor”, a declarat Pehrson.

Dacă vor fi adoptate de către parlament, așa cum se prevede, noile măsuri vor intra în vigoare la 1 iulie 2025, mai scrie Agerpres.

La 4 februarie, Rickard Andersson (35 de ani) a intrat într-un centru de învățământ pentru adulți din Orebro, la 200 km vest de Stockholm, a deschis focul și a ucis zece persoane, după care s-a sinucis.

El fusese elev la această instituție de două ori, în 2013 și între 2019 și 2021, potrivit poliției.

Poliția a găsit trei arme în apropierea corpului său, precum și cartușe și muniție neutilizată.

Rickard Andersson, descris de poliție drept un șomer retras, cu un cazier judiciar curat, avea permis de vânătoare pentru patru arme – toate confiscate de poliție.

El locuia izolat în apartamentul său din 2016, „cu puține contacte cu alte persoane”.

La trei zile după masacru, guvernul a anunțat că vrea să limiteze anumite arme semitautomate, cum ar fi AR-15.

Motivațiile atacatorului nu sunt nici astăzi cunoscute, potrivit AFP și Agerpres.


2 comments
  1. Nu, nu e normal oricum. Oricum minorul trebuie întrebat dacă îți dă voie să îi cauți în ghiozdan sau dacă e de acord să arate conținutul său. Poate fi cooperant și poate fi verificat cu bunăvoie.
    Normal e filtru cu scanare de obiecte tăioase, ascuțite, contondente, arme albe și de alt tip la intrare și cartele de acces pentru elevi. Iar pentru vizitatori programare si purtare de ecuson, plus acces cu cartelă temporizată de vizitator.
    Camerele nu ajută mult la sesizare de infractori agresivi înarmați. Poate doar post-factum.
    Din fericire portul de arme la noi in Ro e restrâns.

  2. Se ajunge la situații absurde pentru ca nu au prevenit din timp.Esti la școală, e normal ca profesorul sa te poate cauta în ghiozdan.De ce nu?Ce ai de ascuns?Niște aiureli care creează niște situații groaznice.Un psihopat deștept a păcălit toți licențiații:nu ii căutați în lucruri ca dezvolta psihoze etc.Nu zău?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nu există justificare pentru suspendarea activității Muzeului Geologic de la 1 iulie, iar Autoritatea Națională pentru Cercetare și-a îndeplinit obligațiile față de Institutul Geologic al României – reacția Autorității după ce reprezentanții institutului au anunțat probleme majore de finanțare / ANC va verifica felul cum Institutul a folosit fondurile publice

Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC) a plătit 60% din bugetul anual aprobat pentru Programul Nucleu al Institutului Geologic al României (IGR), institut care beneficiază și de alte fonduri aprobate în…
Vezi articolul

Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu: programe educaționale comune, aplicații comune pentru granturi mari, consultări în zonele de „suprapunere”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) au încheiat un parteneriat strategic la nivel academic, potrivit unui anunț al celor două instituții de învățământ superior.…
Vezi articolul

Sfidare a Ministerului Educației față de cei 11 candidați din Ilfov cărora le-au fost anulate lucrările la Limba română, BAC 2023, după 40 de minute de examen: Considerăm că timpul acordat de 5 minute pentru transcriere a fost suficient. Majoritatea candidaților nu scriseseră nimic sau doar câteva rânduri la acel moment

Ministerul Educației susține, într-un răspuns trimis către Edupedu.ro, că timpul acordat transcrierii pentru cei 11 elevi care au susținut proba de Limba română, BAC 2023, la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau”…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Profesorii au evitat să-și arate nemulțumirea față în față cu ministrul Daniel David, pentru că, pur și simplu, le era rușine de rușinea dumnealui, spune un cadru didactic: Sincer să fiu, ministrul nu a arătat nicio secundă că i-ar fi rușine pentru modul în care ne-a tratat și pentru jignirile pe care ni le-a adus în toate ieșirile publice

Constantin Cioinică, profesor de chimie la Liceul „Constantin Brâncoveanu” din Horezu (județul Vâlcea), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „profesorii au evitat să-și arate nemulțumirea față în față cu domnul ministru,…
Vezi articolul