Profesorii vor fi instruiți să lucreze cu copiii cu autism, promite Ministerul Educației

1.740 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Profesorii vor fi instruiți să lucreze cu elevii diagnosticați cu tulburări de spectru autist. Ministerul Educației a anunțat că a semnat un protocol împreună cu Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. “Nu ai cum să te îndrepți spre această categorie de copii, astăzi școliți în școlile noastre, fără să te îndrepți cu emoție, drag și solidaritate”, spune astăzi Ecaterina Andronescu.
  • Amintim că în urmă cu mai puțin de 2 luni același ministru al Educației propunea următoarele:Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”, a declarat pentru Digi24 ministrul Ecaterina Andronescu.
  • Ecaterina Andronescu a fost reclamată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru acele declarații despre gruparea elevilor cu dificultăți de învățare “în clasele normale”

Ministerul Educației anunță că protocolul a fost semnat cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, stabilită pentru data de 2 aprilie. „Părțile semnatare, potrivit atribuțiilor legale ce le revin, vor dezvolta și vor implementa programe destinate îmbunătățirii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale și de educație”, spune MEN, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Ministerul Educației Naționale va sprijini organizarea și desfășurarea unui program de instruire a cadrelor didactice, consilierilor școlari și asistenților sociali din sistemul educațional, în vederea identificării și facilitării intervențiilor în cadrul tulburărilor de spectru autist și a unui program de instruire destinat părinților/tutorilor copiilor diagnosticați cu tulburări de spectru autist, în vederea dezvoltării abilităților sociale”, anunță instituția.

Ecaterina Andronescu a declarat că „momentul acesta este unul deopotrivă de emoție și de acțiune. De emoție, pentru că nu ai cum să te îndrepți spre această categorie de copii, astăzi școliți în școlile noastre, fără să te îndrepți cu emoție, drag și solidaritate, și față de ei, și față de părinți. De aceea, cred că acest document ne va determina să intensificăm acțiunile de până acum„.

Am văzut mulți copii integrați în învățământul de masă. Și fără îndoială, am constatat evoluții care se diferențiază în funcție de terapiile prin care acești copii au trecut și în funcție de preocuparea celor din jur de a le acorda sprijin în acest proces dificil de evoluție. De aceea, faptul că Ministerul Sănătății întărește componenta de îngrijire medicală cu noi căi de a se adresa acestor copii este un lucru absolut extraordinar. Faptul că Ministerul Educației și-a asumat obligația să îi formeze pe dascălii pregătiți special, pentru că nu orice profesor știe să lucreze cu această categorie de copii, nu face decât să adauge și să completeze gama de acțiuni destinate copiilor cu dificultăți de învățare„, a continuat Andronescu.

Protocolul de colaborare se încheie pentru o perioadă de 3 ani de zile (2 aprilie 2019 – 2 aprilie 2022), intră în vigoare odată cu semnarea sa, iar derularea obiectivelor prevăzute începe în al doilea semestru al anului 2019, mai spune ministerul.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Cu atenție și diplomație“, le spune Ligia Deca inspectorilor școlari să gestioneze toate nemulțumirile părinților elevilor din cele peste 900 de școli care sunt în șantier, la început de an școlar

Ligia Deca le-a transmis inspectoratelor școlare și autorităților locale să gestioneze cu „atenție și diplomație” nemulțumirile care pot veni din partea familiilor care, un timp limitat vor trebui să-și ducă…
Vezi articolul

Peste 6% dintre copiii de grădiniță și școală din Vrancea au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, arată datele Inspectoratului școlar / Cei mai mulți dintre copiii lăsați doar în grija unui părinte sunt la gimnaziu

Aproape 3.000 de elevi din judeţul Vrancea, de la învăţământul preşcolar şi până la liceu, au cel puţin unul dintre părinţi în străinătate, 578 dintre aceştia fiind în grija altor…
Vezi articolul

Improvizație la Ministerul Educației. Instituția stabilește prin ordin de ministru nivelul salariului pentru directorii adjuncți ai CJRAE, deși funcția nu se regăsește în anexa Hotărârii cu salariile directorilor

Salariul directorilor adjuncți din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională (CJRAE) și al Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) a fost stabilit oficial, printr-un ordin…
Vezi articolul

Repartiția candidaților la Rezidențiat 2023 s-a încheiat / 197 de locuri și posturi au rămas neocupate la Medicină, cele mai multe sunt pe specialitățile de chirurgie generală și medicină de familie

Repartiția candidaților care au obținut punctaj de promovare la Rezidențiat – sesiunea 19 noiembrie 2023 s-a finalizat. Situația locurilor și a posturilor neocupate la finalul repartiției pentru Domeniul Medicină a…
Vezi articolul