Profesorii vor primi în 2026 diferențele salariale scadente în 2025, câștigate prin hotărâri judecătorești, confirmă Ministerul Educației. Necesarul de bani va fi solicitat din nou de la inspectorate

14.320 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) confirmă că plata tranșelor aferente hotărârilor judecătorești câștigate de profesori și alți angajați din educație, scadente până la 31 decembrie 2025, va fi amânată pentru anul 2026, potrivit unui răspuns transmis de instituție la interpelarea unui deputat. Ministerul invocă prevederile articolului XVIII din Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 52/2025 și precizează că, în 2026, va solicita din nou necesarul de fonduri de la inspectoratele școlare județene.

Răspunsul Ministerului Educației vine după ce Guvernul a decis, fără consultare publică și fără comunicat oficial, amânarea plății sumelor câștigate prin hotărâri judecătorești definitive de angajații din educație – diferențe salariale stabilite de instanțe și recunoscute de stat. Potrivit surselor Edupedu.ro, fondurile necesare fuseseră deja transferate la inspectoratele școlare, iar școlile finalizaseră raportarea sumelor până la termenul de 25 septembrie.

În documentul transmis parlamentarului, semnat de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Sorin Ion, Ministerul Educației precizează că, potrivit OUG nr. 52/2025, „tranșele aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, scadente până la 31 decembrie 2025 și care nu au fost plătite până la data intrării în vigoare a ordonanței, se plătesc în anul 2026”. În acest sens, instituția arată că, anul viitor, va fi solicitat necesarul de fonduri la inspectoratele școlare județene.

Ministerul mai arată că, deși a emis în luna august 2025 ordinul de ministru nr. 5200/2025 privind procedura de plată a titlurilor executorii aferente tranșelor cu termen în anul 2025, punerea în aplicare a ordinului a fost amânată prin emiterea OUG nr. 52/2025.

Foto: captură document – Camera Deputaților

DOCUMENT Răspunsul Ministerului Educației și Cercetării (sursa):


Citește și:


Informații de context. Măsura de amânare apare într-un context tensionat în sistemul de educație. Articolul XVIII din OUG 52/2025 nu figura în forma proiectului pusă în transparență decizională de Ministerul Dezvoltării, după cum a semnalat Edupedu.ro, și nici în documentele transmise spre avizare Consiliului Legislativ. Ordonanța a fost adoptată în ședința extraordinară de Guvern din 1 octombrie, alături de rectificarea bugetară, iar forma finală – cu articolul controversat inclus – a fost publicată în Monitorul Oficial pe 2 octombrie.

Tot în dimineața zilei de 2 octombrie, potrivit surselor Edupedu.ro, reprezentanți ai Ministerului Educației ar fi transmis inspectorilor școlari generali, într-o videoconferință, să nu transfere banii către școli. Seara, ordonanța a intrat în vigoare.

Decizia Guvernului contrazice inclusiv o poziție oficială transmisă anterior de Ministerul Educației. Pe 19 septembrie, într-un răspuns către sindicate, Mihai Păunică, director general al Direcției Economie din minister, preciza că „în anul 2025, plata diferențelor salariale prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive pentru profesorii și angajații din școli se achită până la data de 31 decembrie 2025”.

Sindicatele din educație au reacționat dur, solicitând deblocarea imediată a plăților. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” susțin că sumele nu reprezintă un „cadou”, ci drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, supuse deja plății eșalonate prin acte normative anterioare.

Secretarul de stat Sorin Ion a declarat la începutul lunii octombrie pentru TVR Info că ordonanța este „foarte recentă” și că ministerul va analiza modul de aplicare, precizând că instituția era pregătită să achite aceste sume. „Evident, și eu aș fi nemulțumit”, a spus acesta, referindu-se la reacția profesorilor. Detalii aici

Amânarea plății hotărârilor judecătorești vine în contextul unui pachet mai larg de măsuri care afectează sistemul de educație, adoptate în ultimele luni prin Legea nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan: creșterea normei didactice fără compensare salarială, mărirea numărului de elevi la clasă, reducerea plății cu ora, eliminarea unor burse și comasarea a sute de unități de învățământ. Pe 23 octombrie, Ministerul Educației a aprobat și un proiect de hotărâre care reduce numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat cu peste 14.000, tăierile vizând exclusiv școlile.


4 comments
  1. Diferențe? 1-2-300 de lei? pe care ar fi trebuit să-i primim acum câțiva ani..cine mai știe când?? Ce tot o dați cu diferentele astea? ce valoare mai au ??

  2. Niste nemernici!! Sunt banii nostri, câștigați in instanta!! Astia nu tin seama nici de lege, dar indraznesc sa vorbeasca despre democratie! Huooo!🤬🤬🤬

  3. joi țapule , joi !!
    semnat , ministerul fara căpăstru ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Propagandă violentă antivaccin la avizierul unei biserici din campusul studențesc Agronomie, cu zeci de informații false. Preot: ”Nu am ce explicații să vă dau. Eu dorm foarte bine. Nu mă bazez pe buna credință a lui Arafat”

De câteva zile, avizierul bisericii ortodoxe „Sfântul Chiril și Metodiu” din campusul studențesc Agronomie din București adăpostește un articol apocaliptic privind presupusele efectele vaccinării împotriva COVID 19 intitulat: „Medicul Vladimir…
Vezi articolul
Raluca Negulescu-Balaci la Dezbaterea Reforma digitală a educației, marți 8 iunie

Dezbaterea online Reforma digitală a Educației

Digitalizarea școlilor și acces la educație online pentru copiii din comunitățile vulnerabile din România – care sunt premisele și oportunitățile? Raluca Negulescu-Balaci, director executiv UiPath Foundation, discută online marți, 8 iunie, de la 16:40

Copiii din familiile și comunitățile vulnerabile pot avea acces la o educație digitală de calitate? Care sunt soluțiile pentru ca elevii aflați în cel mai mare risc școlar să reușească…
Vezi articolul

Elevii vin adesea la școală îmbrăcați neadecvat – blugi rupți, pantaloni lăsați astfel încât să se vadă lenjeria intimă, maiouri scurte, unghii cu gel și gene false. Este nevoie urgentă de simplificarea procedurilor și de restabilirea autorității profesorului – scrisoare deschisă a unui profesor pentru ministrul Daniel David

Domnule Ministru, vă adresez această scrisoare în calitate de cadru didactic din învățământul preuniversitar, profund implicat în realitățile cotidiene ale unei educații care, din păcate, se confruntă cu o criză…
Vezi articolul

UPDATE VIDEO Ministrul Educației a prezentat viziunea asupra legilor Educației, în Parlament: „Mai am o cheie, mai personală: să văd cum copiii, inclusiv al meu, își păstrează curiozitatea și plăcerea de a merge la școală”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a mers miercuri, 5 aprilie, de la ora 10, în plenul Senatului României, la Ora Guvernului, și a prezentat viziunea asupra legilor Educației. Dezbaterea a avut…
Vezi articolul

Luciana Antoci, consilier pe Educație al premierului Bolojan, despre analfabetismul funcțional în rândul elevilor: Este un fenomen care nici nu începe, nici nu se termină la școală / Pe de o parte, este vorba despre timpul îndelungat pe care îl petrec în mediul online. Pe de altă parte, în România nu se citește

Consilierul pe probleme de Educație al premierului Ilie Bolojan, Luciana Antoci, a declarat că nu profesorii sunt vinovați pentru analfabetismul funcțional în rândul elevilor, ci că acesta este un fenomen…
Vezi articolul