Profesorul anonim la Titularizare: Examenul povestit pas cu pas într-un scenariu lovit de realitate

29.406 vizualizări
Foto: © Pavalache Stelian | Dreamstime.com

Acest text a fost redactat de un profesor care a dorit să-și păstreze anonimatul și care a descris experiențele pe care le-a avut la examentul de titularizare 2020:

Sunt întâmpinată de o mașină robot puțin mai mare decât un om destul de înalt, în spatele căreia stă un bărbat tânăr care îmi spune fără să schițeze un zâmbet că trebuie să stau în pragul ușii. Alte persoane ies grăbite pe lângă mine, fără să le pese de prezența mea și de stângăcia cu care încerc să-mi reglez poziția corpului în așa fel încât să fiu sigură că robotul mă vede prin acel bec roșu care îi sclipește pe frunte și îmi detectează temperatura corectă.

Mă hotărăsc, totuși, să trec pragul după câteva secunde și după ce mi se pare că văd o înclinare ușoară din cap, în semn de aprobare primită de la bărbatul-operator-de-robot.

Am început să îmi închipui deja un scenariu în care prezența acestui robot mă trimite în alt secol, pe o altă planetă, într-o clădire fără o arhitectură aparte, chiar deloc futuristă, pe un culoar lung și gri, împărțit în două de un șir de mese anoste. De o parte și de alta a culoarului sunt săli numerotate care își așteptă poate cu nerăbdare candidații, ca să le însuflețească.

Reușesc să îmi găsesc și eu cu greu sala pe un culoar lăturalnic de la un etaj superior și intru pe ușa deja deschisă, încrezătoare și cu elan. Mă întâmpină o doamnă amabilă, cu o mască înghesuită sub bărbie. Sunt prima care sosește și parcă rămân dezamăgită că nu mai găsesc pe niciunul dintre candidați în sală. Sunt întrebată, cu politețe, numele și prenumele, după care doamna care îmi dau seama că va fi supraveghetoarea noastră la examen începe să îmi caute locul pe o foaie de hârtie pe care e printată schema clasei.

Scenariul meu din alt secol deja a suferit  o dezamăgire, datorită arhitecturii banale și mai degrabă funcționale a clădirii și a mirosului său de clădire neaerisită și poate că veche. Doresc, totuși, să îl continuu, deși sinceră să fiu mi-ar fi plăcut să fiu întâmpinată de o doamnă robot care să îmi arate locul. A fost în schimb această doamnă binevoitare care și-a răsucit încurcată foaia în mai multe direcții, pesemne să se convingă că vede sala din perspectiva corectă. În sfârșit, îmi găsește până la urmă locul și mă duc, cuminte, să mă așez în bancă, și să mă apuc să îmi scot toate lucrurile de care am nevoie și știu că am voie să le țin cu mine în timpul examenului.

Îmi stăpânesc cu greu nerăbdarea și simt că timpul se târăște ca un melc inexorabil, către momentul în care vor fi aduse subiectele de examen. Aflu că pot să plec în două ore, dacă mă hotărăsc să renunț la examen, deși într-un alt document citit se stipulase că puteam să plecăm după o oră. Confuzia creată este lămurită, verbal, primind confirmarea că documentul cu regula de două ore are trecere în fața celuilalt, așa că îmi văd mai departe de neliniștea mea ascunsă sub masca aceasta, sub care simt cum transpirația mi se prelinge pornind din josul nasului spre buze. O șterg, parcă rușinată, să nu mă vadă cineva că fac acest lucru și să aibă impresia că îmi suflu nasul în mască.

O supraveghetoare stă regulamentar cu masca pe față, în timp ce cealaltă, care ne citește instrucțiunile, o ține în continuare sub bărbie ca și cum ar fi fost o poziție firească pentru un astfel de accesoriu. Geamurile larg deschise din sală, distanța destul de mare față de această doamnă parcă mă liniștesc puțin, deși am o colegă așezată la o bancă în diagonala mea stângă a cărei tuse seacă m-a urmărit tot examenul. Nu a fost vorba numai de această tuse, dar și de încăpățânarea acesteia cu care a ținut masca sub bărbie, pe toată durata examenului. Se pare că numai eu am fost cea deranjată de acest lucru, întrucât nici un coleg, colegă sau vreuna din supraveghetoare nu au comentat nimic. Cred că tot distanța a fost la mijloc. Dânsele au stat mult mai departe de această colegă, excluzând timpul când s-au apropiat de ea să îi semneze hârtiile. Și eu am stat poate că în limita distanței de minim 1.5 m măsurați, ochiometric de mine, deși mie mi s-a părut că băncile nu erau așezate la o distanță prea mare una de cealaltă. Poate că așa cum oricare dintre bărbați ar fi afirmat într-o astfel de situație, noi femeile, nu ne descurcăm niciodată bine la estimarea corectă a distanțelor, și mai ales când conducem mașina.

Oricum, colega mea de examen s-a scuzat că nu are temperatură pentru că așa a arătat procesul de măsurare de la intrare, realizat de un robot. În mintea mea am avut grijă să îi completez declarația sa spusă pe un ton atât de dulce și suav, cu supoziția că un robot nu avea cum să greșească. Poate că această colegă de examen a considerat că s-a scuzat astfel și a dorit poate să ne liniștească pe noi toți că nu este nimic grav, cu toate că masca nu a fost clintită de sub bărbie mai tot examenul. Toată lumea a tolerat în liniște această situație și nu numai.

Sub privirile îngăduitoare și înțelegătoare ale supraveghetoarelor, am continuat să îmi mențin atenția strict direcționată către examen și să nu mă las deviată de la acest scop, chiar dacă au existat și câteva colege care începuseră să șușotească între ele când au prins un moment de neatenție din partea supraveghetoarelor și la sosirea altor persoane. Nu am mai luat în calcul nici acel du-te vino al inspectorului, care a venit de câteva ori însoțit de o altă persoană ca să ne pună ștampila pe prima pagină a lucrării, și nici acel du-te vino al supraveghetoarelor care ne-au cerut implicit să ne întrerupem șirul gândurilor ca să poată să semneze în rubrica de pe prima pagină, asistându-ne și la operațiunea migăloasă de a lipi cu autocolante colțul acestei pagini. Scenariul meu futurist, în care mă vedeam înconjurată de roboți, liniște și eventual muzică extragalactică deja nu mai avea cum să supraviețuiască.

În ce scenă aș fi putut să încadrez porumbelul care a intrat în clasa noastră, iar supraveghetoarea l-a privit entuziasmată, întrebându-ne enigmatic și retoric dacă știm ce simbolizează această pasăre? Dar faptul că a trebuit să rescriu primele trei pagini pe care le scrisesem cu avântul proaspăt insuflat de inspirația de la începutul unui examen, pe motiv  că am îngroșat involuntar un cuvânt care mi s-a părut mie că nu se înțelegea foarte bine? Trebuia să știu că orice îngroșare de literă sau tăiere necorespunzătoare în altă direcție decât cea orizontală și pe jumătatea cuvântului se considera semn. Poate că a existat o astfel de specificație în instructajul primit sau în alt loc oficial și eu am omis-o.

M-am închipuit înconjurată de elevi, la orele mele de pian, încercând să le transmit din cunoștințele pe care mă străduisem din greu să le rețin pentru acest examen. Mi-am grupat cunoștințele pe cutiuțe, gen cutiuța compozitorilor din Evul Mediu, din Renaștere ș.a.m.d. până în secolul 20. Organizarea a continuat pe naționalități, după aceea pe genurile de muzică în care au compus și deja mă închipuiam că sunt un robot al cărui hard era format dintr-o cutie mai mare în care intrau mii de alte cutiuțe conectate între ele și care la rândul lor conțineau alte cutiuțe.

Ascunzându-mi disperarea, căutam cutiile de care aveam nevoie ca să scot informația pe care mi-o cereau întrebările din examen, iar ochii elevilor mei imaginari mă țintuiau cu curiozitate. Parcă mă întrebau, de ce îmi pierd timpul să fac acest lucru când aș fi putut să aflu răspunsul de la atotștiutorul ”Google”. Nu aveam cum să îl întreb. Geanta mea împreună cu prețiosul meu telefon căruia puteam să îi cer ajutorul prin „Google” fusese pusă într-un sac negru de gunoi, pe care s-a lipit o etichetă cu numele meu și care la rândul lui a fost aruncat într-un alt sac negru și mai mare în care au fost înghesuite alți saci de gunoi ce conțineau gențile colegilor mei. Acest sac mare de gunoi negru cu bunurile tuturor a fost dus cu puțin înainte de începerea examenului într-un loc sigur. Am completat chiar și o declarație, în care am menționat ce comori se aflau la mine în geantă. Cred că declarația aceasta a vrut să ne liniștească că ne vom recupera bunurile, în caz că vor fi pierdute. Ce bunuri mai prețioase aș fi putut să ascund în geanta mea? Telefonul? Notițele după care am învățat pentru examen și din care am sperat că o să mai pot să citesc câteva rânduri înainte de examen ca să pot arunca o informație nouă într-o altă cutiuță? Banii? Șervețele pe care am grijă să le pun în geantă de fiecare dată când ies din casă, rugându-mă în același timp în sinea mea să nu trebuiască să fiu nevoită să caut o toaletă în oraș până când ajung la destinația finală?

Am deschis cutiuțele cu grijă ca nu cumva să le zboare informațiile în alte direcții. Dar oare erau cutiile corecte? Nu sunt sigură. Dacă atunci când am deschis mai multe cutii deodată informațiile s-au amestecat și am uitat cărei cutii îi aparținuse informația? Elevii mei imaginari deja își pierduseră răbdarea. Unul dintre ei s-a așezat dezinvolt la pian și a început să îmi cânte o manea, cu mare zel. Îmi povestea că era muzica lui preferată pe care o asculta aproape în fiecare zi, fără să se sature. Eu îmi apucasem capul meu parcă îngreunat de cutiile care începuseră să se ciocnească între ele și să zăngăne, iar informațiile ieșeau fericite că pot să se plimbe în voie, fără a mai fi nevoie să se întoarcă în închisoarea lor.

– Și ai ascultat vreodată muzică compusă de Beethoven, Bach sau Mozart sau orice alt compozitor de muzică clasică? l-am întrebat eu pe elevul meu.

El mi-a zâmbit, parcă cu compătimire, și mi-a răspuns cu mare îndrăzneală, fără să ezite:

– Cine credeți că îi mai ascultă doamnă în ziua de astăzi? A continuat să improvizeze, cu nepăsare, pe melodia lui, condimentată cu iz de muzică orientală, pop, lăutărească și nu numai. Atunci am tresărit. Visam cu ochii deschiși și eram la examenul de titularizare. Scriam despre importanța cunoașterii istoriei muzicii și despre faptul că ar fi bine ca atunci când predai unui elev o anumită piesă de muzică clasică, să îl îndrumi să audieze și o altă piesă reprezentativă a compozitorului respectiv.

Am dat exemplu opera „Oedipe” compusă de marele George Enescu. Și oare, în realitate, cum voi reuși să conving un elev să facă acest lucru dacă acest elev ar semăna cu cel din visul meu.

Oare voi reuși să trec acest examen ca să pot să mă înfrunt cu realitatea?

Oare am scos informațiile din cutiile corecte și nu le-am amestecat între ele?

Oare dacă am tăiat o paranteză la jumătate cu linia corespunzătoare adică pe orizontală se va considera semn?

Dar dacă am înghesuit prea mult cuvintele și unul dintre ele a ieșit din rând și a luat-o puțin mai mult în sus, iar câteva cuvinte au ieșit totuși mai mult în evidență, ce-i drept nu atât de mult cât a ieșit cuvântul din cauza căruia a trebuit să refac lucrarea în prima parte a examenului?

Dacă i-aș fi spus supraveghetoarei toate aceste lucruri tocmai când mi-am predat lucrarea cu 5 minute înainte de sfârșitul examenului și aceasta mi-ar fi spus pe un ton liniștit că mi se va anula lucrarea mea concepută cu atât de multă trudă?

Întrebările nu îmi dau liniște și mă întreb dacă acele coduri de bare lipite pe prima pagina din teancul de patru pagini vor fi scanate și introduse într-o cutie care va avea numele nostru lipit pe ea și toate informațiile mai mult sau mai puțin corecte pe care le-am oferit, în mod benevol, spre delectarea profesorilor care corectează lucrările și în speranța că vom reuși să predăm muzica unor elevi dornici și interesați să se scufunde în oceanul de cunoștințe despre muzică. Sunt sigură că voi afla răspunsul la multe dintre întrebările mele săptămâna ce vine, când se vor afișa rezultatele.

___

Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro destinat cadrelor didactice. Aici profesorii, învățătorii, educatorii pot scrie despre lucrurile care nu funcționează în învățământ, sub protecția anonimatului. Adresa noastră este redactie@edupedu.ro.

Foto:  © Pavalache Stelian | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii
  1. Dragi colegi, sincer nu stiu cum puteti sa dati o parere atat de negativa despre o colega necunoscuta. Stim foarte bine ce inseamna titularizare. Si eu am dat examenul de titularizare si am vazut cat de neseriosi sunt supraveghetori. Am dat examen la un liceu de prestigiu din Targu Mures. Totul era asa cum iti cere legea. La sfarsitul examenului o colega a scris gresit paginile sus pe foaie. S-a dus la locul ei, a luat carioca cu care se poate sterge scrisul si s-a intors. Am atentionat supraveghetori (Gy. M. si F. R.) ca conform regurilor este intrezis folosirea acestora. Dar nici nu s-au deranjat dansii, colega a corectat numarul si toata lumea era happy. Asa ca numai ma mira nimic.

  2. Ar fi fost interesant sa stim numele si prenumele distinsei profesoare si eventual rezultatul obtinut dar din pacate nu a vrut sa fie “darnica” cu noi. In fine, este usor sa ne plangem dar uitandu-ne la rezultatele la nivel national ale disciplinei pe care dumeaei a sustinut examenul, vom constata ca notele sunt extrem de mici. Daca distinsa doamna se afla printre putinii absolventi o felicit din toata inima, daca nu, parerea mea este sa lase fitele si figurile si sa puna mana pe carte……. pana anul viitor

  3. Cu siguranță că simpla lectură a acestor rânduri ii determină pe unii cititori să scrie comentarii la fel de superficiale. Puțini insă văd că doamna nu este doar o simpla propfesoara de muzica, ci este o Artistă și o adevarată Profesoară de Muzică, iar elevii ei cu siguranță sunt fericiți să învețe cele 4 acte din Oedip, așa cum puțini elevi din țara noastră au ocazoa să o facă!

  4. Titularizare..sper sa predea muzică sau desen, căci încercările de dramatizare a situației printr-un limbaj mascat drept elevat sunt penibile.
    Nu doresc nimănui să învețe “după” ce va preda dânsa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte Definitivat 2020, educatori. Eseul cu cel mai mare punctaj, despre valențele educative ale unei opere, fusese dat și anul trecut la Definitivat 2019, precum și în modelul de subiect publicat de Ministerul Educației pentru acest examen

Cei mai mulți profesori care au vrut să își dea Definitivatul în acest an au fost profesorii pentru pentru învățământ preșcolar în limba română. Au fost 1.748 de educatori care…
Vezi articolul

Ce este inteligența emoțională? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, în conferințele “Știința pe înțelesul tuturor”

Ce înseamnă să fii inteligent emoțional? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, va vorbi pe larg despre inteligența emoțională, în cadrul unei conferințe organizate de Universitatea din…
Vezi articolul