Profesorul Flavian Georgescu: Unul dintre cele mai importante aspecte ale rutinei școlare este ca elevul să se simtă apreciat. Noi, cadrele didactice, trebuie să ne adaptăm nevoilor copiilor din ziua de azi

11.270 de vizualizări
Foto: Max Fischer – Pexels.com
„Unul dintre cele mai importante aspecte ale rutinei școlare este ca elevul să se simtă apreciat, să se simtă util și bun în ceea ce face”, este de părere profesorul Flavian Georgescu. Aceasta a precizat că profesorii trebuie să se adapteze nevoilor copiilor din ziua de azi. Declarațiile au fost făcute în emisiunea „Sfatul Profesorului” de la Național FM, în colaborare cu educatieprivată.ro.

„Îmi asum ceea ce spun și cred că școala modernă din societatea de astăzi trebuie să sufere o schimbare majoră din acest punct de vedere și să ia în calcul faptul că elevii de astăzi sunt total diferiți față de elevii de acum 20-30-40 de ani. Discutăm despre copii cu nevoi diferite, care cresc în medii diferite, într-o societate total diferită. Noi, cadrele didactice, trebuie să conștientizăm acest lucru și, deși ne este foarte greu, trebuie noi să ne adaptăm nevoilor copiilor din ziua de azi. (…)”, a spus cadrul didactic.

Aceasta a explicat cum ar putea profesorii să ajute la dezvoltarea personală a elevilor și a oferit un exemplu în acest sens:

„Eu, prin prisma meseriei de cadru didactic, vorbesc acum despre modalitatea prin care școala, prin intermediul dascălilor, poate ajuta la dezvoltarea personală a elevilor. Și vă spun punctul meu de vedere, și anume că unul dintre cele mai importante aspecte ale rutinei școlare este ca elevul să se simtă apreciat, să se simtă util și bun în ceea ce face.

Dacă într-o zi copilul nu își însușește la școală, poate, toate informațiile, dar a fost apreciat și vine acasă fericit spunând: „mamă, tată, ia uitați ce am făcut eu, ia uitați ce m-a lăudat doamna”. Aceea este o zi câștigată. Aceea este o zi în care elevul a dobândit mai mult decât toată programa școlară predată”, a menționat Flavian Georgescu.

Citește și:
Când elevului i se dă o notă proastă, mai mult se demotivează și mai mult se adâncește în rana mentalității că nu poate și că nu e bun, spune profesorul Flavian Georgescu: Trebuie să știm că elevii au nevoie de reușite mici și dese
Flavian Georgescu, profesor de matematică: Dacă urmează un examen național cu timp de lucru de 2 ore, încercați să faceți acasă simulări care chiar să dureze 2 ore și abia apoi uitați-vă la soluții
Flavian Georgescu, profesor de matematică: Ordinea nu e să îi învățăm pe elevi să calculeze integrale, ci mai întâi să îi învățăm de ce trebuie să învețe integralele. Îi vom câștiga pe elevi, le vom arata utilitatea și chiar frumusețea matematicii
Trist este că majoritatea orelor de matematică au ca scop învățarea unor algoritmi care mai departe duc la promovabilitatea unui examen, spune profesorul Flavian Georgescu: Scopul matematicii este să te învețe să gândești rațional, obiectiv. Această disciplină nu are legătură cu învățatul pe de rost
În primele 5-10 minute, citiți cu mare atenție toate subiectele unei probe de examen, fie că este vorba de un test la școală, de un examen național, de olimpiadă, spune profesorul Flavian Georgescu: Ce înseamnă să le citiți? De exemplu, mă uit pe problema 1, o înțeleg, eventual mi-o și notez pe ciornă și stau un minuțel și mă gândesc cum s-ar rezolva
Prin ce trece un copil conștiincios care a luat 4. Profesorul Flavian Georgescu: Dacă părintele îl învinovăţeşte, practic, toată munca lui o va resimţi în zadar, va fi demoralizat, va căpăta teamă de şcoală, iar învăţatul îl va face din frică
De ce trebuie să meargă copiii la şcoală? / Flavian Georgescu: Degeaba ne dorim să aibă rezultate bune la şcoală, dacă noi, acasă, nu facem decât să blamăm şcoala, profesorul, inspectorul şi aşa mai departe


2 comments
  1. Mi-a plăcut propoziția „Elevul are nevoie de reușite mici și dese.”
    În orice disciplină trebuie să-i dovedești elevului utilitatea și frumusețea informațiilor.

  2. Copiii, spre deosebire de adulți … ezita să facă lucruri în legătură cu care nu se simt competenți… deseori ezitarea lor este interpretată drept refuz.
    Noi, cei mari, la job sau și în alte situații mai personale, estimam „consecințele” și, de multe ori ne angajam și în lucruri la care nu (prea) ne pricepem… nu cu rea intenție ci pt că așa considerăm, pe termen scurt, sub presiune etc..că ne păstrăm joburile, relația, imaginea etc.
    Am simplificat poate aceasta diferenta, însă uneori uitam sa ne raportam la copii așa cum le este lor specific… înainte să adoptăm „sancțiunea” poate ar trebui să adoptăm încurajarea, chiar daca uneori sunt necesare multă răbdare și … mai multe încercări…
    „Competenta” se construiește la fel și simultan cu încrederea în forțele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Muzeul Geologic din București se va închide la 1 iulie, anunță directoarea Institutului de Geologie al României, care acuză faptul că de trei luni angajații nu și-au mai primit salariile: Vom opri transferul datelor de câmp geomagnetic către centrele internaționale

 Institutul Geologic al României se confruntă cu probleme financiare pentru care „îl va notifica oficial pe domnul ministru că începând de la 1 iulie, noi vom opri transferul datelor de…
Vezi articolul

Fost prorector al Universității „Dunărea de Jos”, condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare cu executare, acuzat că ar fi delapidat 270.000 de lei din banii universității. Decizia nu este definitivă

Judecătoria Galați l-a condamnat luni, 19 ianuarie, pe Dragoş Alexandru Opreanu, fost prorector al Universităţii „Dunărea de Jos”, la 5 ani și 10 luni de închisoare cu executare pentru delapidare, fals…
Vezi articolul

Premierul Orban către miniștri, în prima ședință de guvern: Dați drumul la audit și fiți pregătiți pentru structuri suple. Aștept să fac febră musculară de la semnarea deciziilor de eliberare din funcții

„Dați drumul la audit și fiți pregătiți pentru structuri suple, păstrați doar oamenii competenți”, le-a transmis premierul Ludovic Orban miniștrilor săi, în declarația susținută la începutul primei ședințe de guvern.…
Vezi articolul

Diana Cătălina Popa, profesoară de română la Colegiul „Alecsandri” din Galați, după rezultatele de la simulare: E greu ca în clasa a VIII-a să reușim dintr-o dată să scriem corect și coerent în măsura în care nu am reușit ani întregi, iar principalul motiv este acela că nu citim

Rezultatele simulării Evaluării Naționale 2024 indică faptul că elevii de clasa a VIII-a au probleme la gramatică, de coerență și de exprimare, reiese din analiza făcută de trei profesori de…
Vezi articolul

Roxana Mînzatu, Comisia Europeană: Profesorii trebuie să devină „gardieni etici” ai utilizării inteligenței artificiale în școli / În a doua jumătate a anului voi prezenta pachetul Educație care va include foaia de parcurs până în 2030 pentru educație și competențe digitale în UE

Inteligența artificială este una dintre transformările definitorii ale epocii noastre și schimbă rapid inclusiv educația, iar profesorii trebuie să fie pregătiți să o folosească responsabil la clasă, arată Roxana Mînzatu,…
Vezi articolul