Profesorul Liviu Matei de la Universitatea Central Europeană, numit în conducerea Școlii de educație a King’s College London, una dintre cele mai mari universități britanice

621 de vizualizări
Profesorul Liviu Matei / Foto: KCL.ac.uk
Profesorul român Liviu Matei, expert în educație și în managementul instituțiilor de învățământ superior, în prezent coordonator academic și profesor pentru studii de profil la Universitatea Central Europeană, a fost desemnat la conducerea școlii de educație a King’s College London (KCL), una dintre cele mai mari universități din Marea Britanie, a anunțat aceasta din urmă vineri, pe site-ul propriu.

Liviu Matei a fost numit la conducerea Școlii de Educație, Comunicare și Societate și profesor pe teme legate de învățământ superior și politici publice în cadrul KCL. El va prelua funcția începând din 1 martie 2022.

În prezent, el este coordonator academic și prorector în cadrul Universității Central Europene, profesor la departamentul de politici publice al acestei instituții și director al Centrul Yehuda Elkana pentru Învățământ Superior.

Potrivit prezentării sale de pe site-ul Universității Central Europene, Liviu Matei a studiat filosofia și psihologia la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a urmat studii de sociologie și educație la Universitatea din București, unde a obținut și doctoratul. E specializat, cu studii ulterioare în mai multe instituții europene, în guvernanța universităților, finanțarea și internaționalizarea învățământului superior, libertate academică, autonomie universitară, asigurarea calității. 

Prezentarea făcută de King’s College menționează că este fondator al Observatorului Global pentru Libertate Academică, al Platformei de Cercetare pentru o Societate Deschisă, al Institutului Global OSUN pentru Studii Avansate și al altor programe și premii pentru cariera didactică.

King’s College London este una dintre primele 10 mari instituții de învățământ superior din Marea Britanie, fiind plasată pe locul 7, la nivelul acestei țări, în clasamentele globale Times Higher Education și Shanghai Ranking.


1 comment
  1. Steven Adler

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Rectorilor – împotriva unui prag stabilit prin lege pentru mandatele rectorilor: a adoptat o rezoluție prin care cere ca numărul acestora să fie „limitat”, dar limita să fie decisă de universitate, iar durata unui mandat să fie de cinci ani

Consiliul Naţional al Rectorilor a adoptat o rezoluţie prin care solicită ca numărul de mandate ale rectorului să fie limitat şi stabilit de către fiecare comunitate academică, iar forul se…
Vezi articolul

Alianța „O voce” a abandonat prima „propunere critică” legată de legea Educației, fixată de organizațiile componente – finanțarea educației cu „cel puțin 15% din bugetul general consolidat, începând cu anul 2023”

După întâlnirea reprezentanților Alianței „O voce pentru Educație” cu premierul Nicolae Ciucă, organizația a publicat un mesaj pe pagina oficială în care anunță prezența la Guvern. În mesaj, aceștia scriu:…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Profesorii sunt obosiți și stresați, spune Cornelia Popa Stavri, FSLI: Mulți dintre noi nu am avut concediu în această vară sau am beneficiat de 2-3 zile de concediu, pentru că am participat la preîncadrări, încadrări, mișcare de personal, goană după completarea normei didactice

Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a vorbit despre efectele Legii Bolojan asupra profesorilor. „Mă uit la dumneavoastră în sală și vă…
Vezi articolul

Profesorul Cătălin Stoica, de la SNSPA, critică public conducerea universității: Studenții nu au spații, profesorii sunt împinși în precariat, dar instituția organizează conferințe de securitate internațională

Profesorul Cătălin Stoica, cadru didactic la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a publicat vineri seara un mesaj amplu pe Facebook în care critică dur conducerea instituției. Acesta…
Vezi articolul