Inteligența artificială (AI) este o tehnologie cu nume seducător, pentru că este antropomorfizant. Sintagma de inteligență artificială a fost consacrată de celebrul logician A. Turing, la mijlocul secolului trecut. El a oferit o modalitate simplă și clară de a stabili dacă un artefact este inteligent sau nu: testul Turing.
- Prezentul articol, elaborat de profesorul Mircea Miclea, valorifică reflecțiile conceptuale expuse în cadrul masterclassului online «Cât de „inteligentă” este inteligența artificială? Perspective ale digitalizării educației». Evenimentul s-a desfășurat la data de 27 februarie 2026, sub egida proiectului „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”.
Dacă un observator extern adresează unui om și unei mașini aflați în spatele unei perdele una și aceeași întrebare la care primește câte un răspuns și el nu poate discrimina între răspunsul oferit de om și cel de mașină, atunci mașina este inteligentă.
Așadar, inteligența este stabilită pe baza outputului, nu pe baza procesului (a mecanismelor) prin care s-a produs outputul respectiv. Un sistem artificial este inteligent, dacă oferă răspunsuri pe care le putem atribui doar unui om inteligent. Soluția oferită de Turing a avut un impact tehnologico-științific uriaș.
Întâi, pentru că a mutat accentul de pe procesele inteligente, pentru care nici acum nu avem un consens științific, pe produsul acestor procese care se poate defini mult mai riguros și mai clar. În al doilea rând, această schimbare de registru a stimulat enorm cercetările în domeniu. Cercetătorii și antreprenorii au înțeles că nu mai trebuie să așteptăm până când ne lămurim ce e cu inteligența umană și abia apoi să creăm o tehnologie care să o emuleze, implementată de mașini, ci trebuie pur și simplu să construim soluții tehnologice care să aibă același output cu cel al inteligenței umane. Inteligența artificială devenea astfel o construcție computațională, nu o replică artificială a inteligenței umane. Capitalizând pe această schimbare de paradigmă, după câteva suișuri și coborâșuri, promotorii inteligenței artificiale au reușit să creeze agenți inteligenți cu performanțe uimitoare.
În esență, aceste performanțe se bazează pe combinarea unei noi arhitecturi de calcul – rețelele neuronale formate din neuroni formali, cu o putere de calcul uriașă, de milioane de operații pe secundă.
Cum va reacționa școala la această tehnologie, care are impact pe întreg ecosistemul uman? Nu știm, dar avem trei căi care ne pot duce la un răspuns rezonabil.
Prima este să se construiască noi agenți inteligenți, tot mai sofisticați, ceea ce specialiștii în tehnologie fac zilnic. Din construcții și optimizări succesive vom reuși să avem o concepție tot mai validă despre sistemele inteligente, despre ce pot sau nu pot ele să facă.
A doua cale se referă la reflecția sistematică asupra inteligenței artificiale. Chiar dacă IA e o realitate în flux, (IA din 2030 poate fi mult diferită de IA din 2026!), reflecția periodică asupra ei aduce multă valoare adăugată. Ea trece dincolo de construcția tehnologică și abordează implicațiile esențiale mai largi ale existenței IA: ce impact social va avea? Ce se va întâmpla cu mințile oamenilor datorită IA? Cum va arăta democrația? Cum va modifica IA piața muncii etc.
Reflecția sistematică va produce o serie de răspunsuri temporare, parțial corecte, dar esențiale pentru a coabita fructuos cu această tehnologie.
A treia cale este de a utiliza inteligența artificială existentă în cât mai multe ipostaze. Așa cum spunea Wittgenstein: „Meaning is use.” Adică, vom înțelege mai profund inteligența artificială utilizând-o pentru a rezolva cât mai multe dintre problemele noastre. Din aceste utilizări multiple vom extrage semnificația ei.
Pe scurt, triangulând construcția tehnologică cu reflecția sistematică și utilizările multiple ale agenților inteligenți vom avea răspunsuri tot mai valide despre cum va reconfigura inteligența artificială școala și întregul sistem social.
Un lucru însă mi se pare sigur. Inteligența artificială nu va reduce importanța învățării, a „cunoașterii la purtător”, cea din capul nostru, obținută prin frecventarea școlii și exercițiile sistematice.
Întâi pentru că nu poți înțelege răspunsurile, oricât de corecte, oferite de IA, dacă nu ai suficiente cunoștințe în cap. Orice propoziție e înțeleasă pentru că ea activează în memoria de lucru o serie de cunoștințe pe baza cărora eu decodez propoziția respectivă. Dacă îmi vorbești în chineză și eu nu știu limba chineză, poți să-mi spui adevăruri absolute, eu tot nu înțeleg nimic. Dacă un sistem IA îmi spune că, pe perioade de criză, rata dobânzii crește exponențial, eu nu înțeleg nimic dacă nu am în cap minime cunoștințe despre „rata dobânzii” și „exponent”. Pe scurt, ca să înțeleg răspunsurile IA și să mă folosesc de ele, e obligatoriu să am cunoaștere la purtător, în capul meu.
În al doilea rând, pentru că, dacă nu am cunoștințe la purtător, nu știu cum să întreb un IA (ceea ce se numește prime engineering, o competență esențială pentru exploatarea IA). La o întrebare proastă nu am cum să primesc un răspuns bun. În plus, dacă nu am cunoștințe, nu pot audita răspunsul oferit de IA, nu pot ști ce valoare (de adevăr, utilitate) are. Exploatarea eficientă a IA necesită cunoștințe la purtător.
În a treilea rând, pentru că, având cunoaștere în cap (nu doar accesibilă prin tehnologii digitale) eu sunt mai puțin vulnerabil la manipulări, inclusiv cele făcute de agenți IA. Pe baza cunoștințelor valide pe care le posed (iar școala este principalul furnizor de cunoaștere validă!) eu pot să evaluez orice mesaj, să-l analizez și să decid apoi dacă îl accept sau îl resping. Cu cât am mai multă cunoaștere la purtător, cu atât sunt mai autonom, mai liber de manipulare. Pe poarta fiecărei școli ar trebui scris: „Câtă cunoaștere, atâta libertate”, ca să aducă aminte în fiecare zi copiilor, cât de important e să înveți și să dobândești cunoașterea la purtător, în epoca inteligenței artificiale.
Așadar, dincolo de scenariile catastrofice vehiculate în media, IA nu va diminua ci, dimpotrivă, ne va scoate și mai clar în evidență importanța uriașă a școlii și a învățării, pentru dezvoltarea umanității.
1 comment
D-le Miclea, nu toată lumea se pricepe la orice.
Ce există acum disponibil nu e nici pe departe INTELIGENȚĂ artificială. E un sistem din ce în ce mai umflat (bloated ar spune americanii, dar nu vreau s-o dau în romgleză) de promisiuni care încep să rămână în urma lucrurilor oferite în realitate. Dovadă mica fugă începută vineri pe burse în privința investirii în AI, mulți investitori începând să fie cam sceptici că acele promisiuni vor fi vreodată îndeplinite.
Avem în realitate un sistem de falsă inteligență artificială, care se rezumă în practică la regurgitarea informațiilor furate din diverse surse de date (data scraping) despre care unii dezvoltatori au recunoscut cu nonșalanță că le-au folosit fără să plătească un sfanț autorilor umani care au creat acele baze de date. Și mai crunt, nici nu știu dacă acele date sunt reale sau nu, dar se vor folosi de ele în ”răspunsurile” date întrebărilor utilizatorilor – inclusiv elevi. Dacă eu inventez o prostie acum și o postez în suficient de multe locuri sau o răspândește cineva pe social-media drept adevăr valabil, în scurtă vreme minciuna mea va deveni sursă de date pentru ”AI”, care o va prezenta ca adevăr la o întrebare pe care e posibil să o puneți.
GenAI nu e nici el mai mult de-atât – ia ceea ce e original, creat de umanitate, și reformulează până ”găsește” un răspuns apropiat de ce vrea să audă utilizatorul. (Iar utilizatorii vulgari – în sensul de oarecare, nu programatori etc – vor să audă despre p0rn0grafie, de exemplu. Deja apar scandaluri cu falsuri create de AI pentru persoanele în cauză, unii fiind elevi.) Companiile care au investit puternic în promisiunile deșarte ale dezvoltatorilor au crezut că au găsit Graalul eficientizării și au obligat practic programatorii și alți angajați să lucreze cu AI, crescând bula și mai mult. Doar căutați pe reddit în subredditul /r/programare, între altele, să descoperiți cum oamenii care lucrează în IT descoperă că le sunt ciuntite efectiv munca și experiența prin supra-folosirea AI-ului. Iar acum, când lucrurile mai complicate/căutate de companii încep să coste, unii încep să se trezească la realitate – nu e mai ”ușor” să folosești AI-ul în locul oamenilor, apar prea multe greșeli și nimeni nu mai știe cum să le corecteze, pentru că sunt efectiv inventate de AI, iar costurile încep să se acumuleze.
Lăsând asta la o parte… Se caută investiții enorme în centrele de date, din care și Nvidia ar vrea să instaleze pe la noi, că e Vestul Sălbatic legislativ pentru așa ceva. Ce înseamnă un centru de date: foarte puține (și temporare) locuri de muncă local, o cantitate imensă de apă dulce folosită pentru răcirea procesoarelor, scoasă din necesarul populației, prețuri URIAȘE la energia electrică (avem deja cred că cel mai mare preț la energie din Europa), poluare fonică pe distanțe de kilometri întregi în jurul lor, zilnic, non-stop. Genul de sunete constante care împing oamenii spre gesturi extreme.
Lăsând ȘI asta la o parte. Presupunând prin absurd că toate tipurile de AI prezentate în felul în care sunt prezentate chiar ajung să facă ce promit… Cum ajută ele învățarea? Învățarea presupune EFORT din partea celui care învață. AI-ul, generativ sau nu, tocmai asta înlătură – efortul. Și deseori dă răspunsuri absurde, dar cel care învață NU mai are abilitatea de a discerne care e problema, de fapt nu mai reușește să facă deosebirea între adevăr și minciună generată tehnologic.
Cei din vest încep să-și dea seama că s-a sărit deja calul în fuga adoptării AI-ului în educație, noi suntem mereu în ultimul plan, agățându-ne disperați de ideea că unde alții au dat greș, NOI, feții frumoși ai lumii, vom reuși.
Cam mulți universitari uită că sunt formați în sistemul clasic, iar modul în care EI utilizează AI nu seamănă nici pe departe cu modul în care îl utilizează și-l vor utiliza elevii de acum. Educația s-a transformat din proces de durată, cu scopuri clare, în gamificarea mult-lăudată. Da, elevii ”se joacă”. Dar nu mai înțeleg nimic. Aveți impresia că sunt egalii intelectuali ai celor în vârstă – NU. Noi am trecut de la telefonul cu fir la epoca computerelor cuantice pas cu pas, adaptându-ne. Ei s-au născut cu internetul în față, în lumea virtuală în care nimic nu are neapărat legătură cu realitatea fizică.
Sigur, e ușor să-i scuzăm pentru rateurile din ce în ce mai dese și mai importante. ”Sunt de vină profesorii.”
La un moment dat, mai devreme sau mai târziu, va trebui să realizați, dvs și alți profeți ai AI-ului, că lumea nu e creată din povești nemuritoare, ci din realități dure. Acești copii, lăsați în seama AI-ului, vor uita să gândească. Vom ajunge, mai devreme sau mai târziu, să trăim în universul Planetei Maimuțelor, doar că maimuțele respective nu vor fi alții decât urmașii noștri, dacă o ținem tot așa, nu altă specie de primate.