Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române și actual membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), afirmă că profesorul de Religie nu trebuie să transforme catedra într-un „amvon” și că disciplina trebuie predată „în cheie culturală, nu pastorală”. Mesajul, publicat pe Facebook în 18 iulie, vine în contextul dezbaterii privind noile standarde naționale de evaluare pentru disciplina Religie, puse în consultare publică de Ministerul Educației.
- Vasile Bănescu este membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) din decembrie 2024. Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, cu studii doctorale la Facultatea de Litere a Universității din București și stagii de cercetare în Germania, la Institutul Bisericilor Orientale din Regensburg și la Universitatea din Heidelberg, Bănescu a fost profesor de Religie și Istoria Religiilor în învățământul preuniversitar între 1992 și 2002. Între 2009 și 2024 a ocupat funcția de consilier patriarhal și purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, iar înainte de numirea în CNA a fost, pentru câteva luni, consilier în cabinetul demnitarului la Secretariatul de Stat pentru Culte. Este autor și coautor al mai multor volume dedicate relației dintre credință, cultură și societate și participă frecvent la dezbateri publice pe teme religioase, culturale și sociale.
Bănescu susține că profesorii de Religie trebuie să facă diferența între școală și biserică și că rolul disciplinei este acela de a transmite cunoaștere, nu de a face prozelitism sau de a încerca să îi convertească pe elevi.
„Catedra de Religie din școală NU este amvon și nici microfon pastoral. Profesorul de religie nu trebuie să vorbească de pe o solee imaginară. În fața lui sunt copii și tineri care au venit la școală să învețe, nu la biserică să se roage”, scrie acesta.
Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei afirmă că rolul școlii este de a informa și forma intelectual, cultural și moral elevii, inclusiv atunci când predă Religia.
„Rolul esențial al școlii este acela de a transmite cunoaștere, de a informa și forma intelectual, cultural și moral, iar în cazul Religiei, de a o face, desigur, în cheie religioasă, dar nu de a «încreștina», «islamiza», «iudaiza» etc. Nu de a îndoctrina!”
În opinia sa, doctrina unei religii aparține școlilor teologice și spațiului religios propriu-zis, nu învățământului public.
„Doctrina complexă a unei religii se însușește în școlile teologice și în spațiul religios adecvat, nu în cel al școlii laice de stat.”
Bănescu susține că respectarea acestei delimitări nu diminuează importanța Religiei ca disciplină școlară, ci îi conferă credibilitate.
„Respectarea rațională, din bun-simț, a acestor principii naturale, nu afectează cu absolut nimic statutul Religiei în școală, ci doar îi creează cadrul optim din care poate pleda cu instrumentar istoric-cultural (nu cultic) pentru cunoașterea culturii creștine fondatoare, alături de cea greacă și latină, a Europei în care trăim.”
Actualul membru CNA afirmă că disciplina Religie ar trebui să valorifice mult mai mult dimensiunea culturală, istorică și artistică a creștinismului.
„Religia ca materie școlară în secolul XXI se predă credibil și cu real folos (doar) în cheie culturală, nu pastorală!”
El propune ca orele de Religie să includă și teme precum fanatismul religios, bigotismul, manipularea politică a religiei, relația dintre credință și știință, arta creștină sau literatura universală inspirată de Biblie.
„Abordarea în cadrul orelor de religie (și) a unei problematici actuale (…) este nu doar perfect justificată, ci și necesară”, afirmă Bănescu.
Mesajul vine în contextul consultării publice privind standardele naționale de evaluare pentru disciplina Religie, lansată de Ministerul Educației. Într-o analiză publicată de Edupedu.ro, redacția a arătat că singura anexă publicată pentru disciplina Religie este construită exclusiv pe repere ale Religiei Ortodoxe și conține descriptori care evaluează inclusiv participarea elevilor la slujbele religioase și experiențele religioase personale. Aceste formulări au generat dezbateri privind delimitarea dintre evaluarea competențelor școlare și practicile religioase, precum și compatibilitatea lor cu principiile unei evaluări echitabile și cu interdicția prozelitismului religios prevăzută de Legea învățământului preuniversitar.
Redăm textul integral:
„Catedra de Religie din școală NU este amvon și nici microfon pastoral
Profesorul de religie nu trebuie să vorbească de pe o solee imaginară. În fața lui sunt copii și tineri care au venit la școală să învețe, nu la biserică să se roage.
Rolul esențial al școlii este acela de a transmite cunoaștere, de a informa și forma intelectual, cultural și moral, iar în cazul Religiei, de a o face, desigur, în cheie religioasă, dar nu de a „încreștina”, „islamiza”, „iudaiza” etc.
Nu de a îndoctrina!
Doctrina complexă a unei religii se însușește în școlile teologice și în spațiul religios adecvat, nu în cel al școlii laice de stat.
Respectarea rațională, din bun-simț, a acestor principii naturale, nu afectează cu absolut nimic statutul Religiei în școală, ci doar îi creează cadrul optim din care poate pleda cu instrumentar istoric-cultural (nu cultic) pentru cunoașterea culturii creștine fondatoare, alături de cea greacă și latină, a Europei în care trăim.
Libertatea religioasă în România este riguros respectată, Biserica și cultele religioase sunt partenere sociale ale statului (neutru religios) care le sprijină financiar conform legii, vocea credinței se aude clar, adesea strident, în spațiul public românesc, materia Religie e prezentă în școală.
Întrebarea pe care bunul-simț o ridică nu este unde mai poate fi infuzată religia, ci cum poate fi ea (re)credibilizată și inserată în paradigma relativismului moral al epocii post-adevăr și post-virtute! Ce înalt conținut al ei poate fi azi transmis în zona cunoașterii?
Trăirea mistică, cvasi-absentă azi inclusiv în zona bisericească și teologică, nu e chiar pentru oricine și cu atât mai puțin pentru elevi.
Nu există, așadar, absolut niciun motiv, absolut niciun obstacol pentru care religia să nu ofere societății tot ce are mai prețios și benefic.
Din această perspectivă, valorarea „religiosului” este inestimabilă, dar ea trebuie mijlocită în spațiul public prin oameni cultivați, cu simțul realității și cu onestitatea de a accepta că a fi credincios nu înseamnă a triumfa „pedagogic” împotriva rațiunii și a culturii.
Abordarea în cadrul orelor de religie (și) a unei problematicii actuale, impuse de realitatea în care trăiesc elevii înșiși (patologii religioase precum fanatismul, ortopraxismul, bigotismul, formalismul, filetismul ca erezie neeradicată, ci din păcate chiar cultivată în Biserică; politizarea și manipularea electorală a religiosului vânat fotografic ca trofeu, ideologii și „religii politice” cristofobe), este nu doar perfect justificată, ci și necesară, demnă de maxima atenție a cultelor religioase care propun programele și manualele de Religie.
Relevanța materiei Religie în spațiul școlar ar putea fi cu atât mai mare, cu cât orele dedicate ei ar mijloci accesul elevilor inclusiv la noțiuni de artă (paleo)creștină, artă europeană majoră prezentă în muzeele lumii, literatură universală, raporturile fertile dintre credință, rațiune și știință.
Transdisciplinaritatea este un aliat, nu un adversar al oricărei materii școlare, deci și al Religiei.
Biserica nu a livrat în lume doar un catehism, ci opere majore ale gândirii inspirate de Revelație, care se regăsesc în cele mai prestigioase biblioteci din lume.
Biblia nu e doar o „carte” religioasă printre altele, ci Cartea (cărților) pe care s-a întemeiat inclusiv cea mai rafinată cultură a lumii, cea europeană.
Credința și cultura nu se contrazic când sunt autentice, nici știința cu credința.
Tradiția nu e tradiționalism, așa cum Ortodoxia nu e ortodoxism.
Conflictul real se consumă întodeauna între două credințe fanatice, strâmbe, ireconciliabile, nu între rațiunea, ca dat al structurii persoanei umane și credința, ca reacție nobilă, firească, în fața infinitei complexități a macro/microcosmosului în spatele cărora stă Inteligența supremă și a realității istorice a Întrupării lui Dumnezeu.
În realitate este foarte greu, nu să crezi, ci să nu crezi.
Această bogată, mereu actuală realitate trebuie tradusă elevilor la ora de Religie, iar prin ei chiar și părinților care își doresc în mod firesc copii educați și cultivați, nu plictisiți și alergici la religios, Biserică și Tradiție.
Religia ca materie școlară în secolul XXI se predă credibil și cu real folos (doar) în cheie culturală, nu pastorală!
Școala nu se suprapune cu Biserica. Nici invers.
Istoria creștinismului, care merită cu prisosință cunoscută de oricine (o datorie culturală), nu e aceeași cu teologia lui, rezervată clericilor și acelor laici pasionați de studiile religioase.
Istoria creștinismului și a culturii sale ramificate este, în mare parte, istoria României și a Europei. Exact cunoașterea ei face parte din trunchiul culturii care trebuie transmisă elevilor în școală la ora de Religie!”
13 comments
Sunt o gramada de intelectuali cu scoala comunista care cred ca religia ii indobitoceste! In realitate marii intelectuali au fost doar in perioada interbelica, si dintre aceia , mukti erau si credinciosi practicanti! Dar , deh, pe postcomunisti ii indobitoceste religia , precum pe doamna de mai sus! Petre Tutea spunea „ca fara religie omul este doar un om vorbitor”. Unii cred ca inteligenta vine doar genetic si ca invata ei pe rupte, nu de la Dzeu. atatia sfinti au avut studii inalte, e drept , au fost si sfinti fara studii, dar unii sunt atat de autosuficienti , incat se cred si deasupra sfintilor si deasupra lui Dzeu. daca ii cauti mai mult s-ar putea sa fie prostiti si indobitociti de stiinta falsa si politica prea multa! Oricum iadul e incapator pt multi!
,,România educată”, o ,,minte creață” în spatele unui pseudonim cu ,,pretenții”, cu un comentariu agramat, care chipurile, lovește de dragul ,,educației”, împotriva orelor de religie și a Bisericii…incredibil.
Prozelitism? Încrestinare???
La ore participa crestini botezați, cu acordul explicit al părinților lor, si ei creștini!!!
Sau scoala trebuie sa-i învețe altceva decat familia, sa facem ruptura definitivă dintre parinti si copiii?
Eu nu-mi dau seama dacă, de atâtea neologisme, chiar ne-a dispărut inteligența- in acest caz domnul Bănescu ar fi prima victima foarte culta a fenomenului de analfabetism funcțional- , sau dacă pur si simplu atat de usor de manipulat a ajuns edupedu sa ii considere pe cititori.
In ambele variante , textul este rușinos si incorect dpdv jurnalistic…existau zeci de păreri avizate de luat in calcul, la timpul prezent.
Subscriu.
Nu va supărați, despre ce vorbim?
Documentul de la care a plecat tot acest circ propune exact ce spune articolul asta.
Mie-mi pare ca ne place sa ne auzim vorbind si imi mai pare, sa imi fie cu iertare, ca, volens nolens, biserica are așa un capital imens de imagine, încât oricine vrea sa dea bine la public, o folosește drept ancora de comunicare.
P.S.: Domnul Bănescu nu are, la timpul prezent in care trăim, nici o calitate care sa justifice să fie citat despre acest subiect. De aici si introducerea stufoasa a autorului…”qui s’excuse, s’accuse”…
Dl. Bănescu s-a compromis moral iremediabil prin acțiunile din ultimii ani. A-l cita aici ca pe o autoritate în materie “religioasă” este o greșeală. Din experiența mea de profesor de religie, vă pot spune că această ora era printre puținele din orar (dacă nu singura) în care elevii auzeau despre o dimensiune care lipsea complet din viața multora: cea spirituală. Ora era așteptată cu nerăbdare și la ea participau chiar și elevii “chiulangii”.
Un comunicat de bun-simț.
O problemă are domnul Bănescu. De fapt nu dumnealui, ci auditoriul.
Exprimarea complexă și educată poate să rateze cele mai multe dintre ”țintele” care ar avea nevoie de aceste cuvinte. Cumva ar trebui o versiune adaptată nivelului audienței.
Dar, da. Asta am spus și eu în alte comentarii. Istoria Religiei, Cultură, Civilizație, educație despre aceste fenomene în dezvoltarea societății umane.
Niciodată prozelitism, habotnicie, rugăciuni și alte asemenea bazaconii.
Acea ”religie” NU ARE CE CĂUTA în școală. Punct.
Vor sări iar cei pentru care religia e cea mai importantă ”disciplină” din școală să spună că Bănescu nu știe ce vorbește.
Să nu atacăm inutil toți profesorii.
Mai simplu e sa se ceară la CNEE lista cu cei care su scris standardele pt clasa I si întrebați direct ce au urmărit cu această formulare și de ce nu au putut separa profesionist cunoștințele predate de trăirea învățăturii creștine
PS
Pedalând doar pe această eroare specifică unei singure discipline la o singură clasă există riscul ca restul erorilor, la majoritatea disciplinelor, sa treacă neobservate.
Dar profesorii de alte materii care vin la școală sa racoleze pentru sectanți?La ora se discuta religie,se face publicitate sectei din care fac parte.La asa ceva ce facem ca nu sunt puțini?
Foarte bună această intervenție! Să le spună prin standarde și cum să facă și ce să nu facă la lecții, pentru că adesea profesorii de religie sunt inadecvați la ore. Rugăm să comunice DEX să introducă și aceste cuvinte, că se ajunge greu la ele: ortopraxism și filetism. Ne uităm cu atenție la standardele ce vor să vină.
Realitatea orele de religie la gimnaziu și liceu pierdere efectivă de timp pentru elevi,bani pentru biserica și ,,profesorii” de religie care se știe alții carevsunt platati de pomană in Romania .Religia in scoli în secolul XXI arata dorința prea fericitului și a politicienilor de a ne manipula și de a ne face mai dobitoci.
,,România educată”, o ,,minte creață” în spatele unui pseudonim cu ,,pretenții”, cu un comentariu agramat, care chipurile, lovește de dragul ,,educației”, împotriva orelor de religie și a Bisericii…incredibil.