Program de sprijin pentru elevi defavorizați, prin Fundatia “Virtute et Sapientia” a Universității din București / Se pot înscrie elevi care acum sunt în clasa a VII-a

569 de vizualizări
Foto: © Pawel Szczepanski | Dreamstime.com
Universitatea din București anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2022-2023 în programul SEED – Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați, disponibil pentru elevi care în acest moment sunt în clasa a VII-a. Programul e derulat prin Fundația “Virtute et Sapientia” a instituției bucureștene de învățământ superior și a ajuns în al doilea an de desdășurare, potrivit unui comunicat de presă.

Acesta arată că Fundația menționată sprijină, prin programul UB SEED, elevii cu potențial proveniți din familii cu venituri mici, din medii defavorizate, și care nu se pot dezvolta educațional din cauza lipsurilor materiale și financiare. Elevii acceptați în programul UB SEED vor beneficia timp de 5 ani școlari de cursuri online, activități/evenimente, mentorat, sprijin material și/sau financiar.

  • Fundația selectează elevii, pregătește mentorii, stabilește activitățile și oferă cursuri de pregătire. Toate acestea sunt construite într-un cadru flexibil, astfel încât elevii să beneficieze de sprijinul voluntarilor implicați și să înregistreze un real progres educațional și în direcția dezvoltării personale.

Potrivit comunicatului, apelul la selecție se adresează elevilor care, în anul școlar 2021-2022, sunt în clasa a VII-a. Pentru a fi selectați în program, aceștia trebuie să își depună aplicația completând un formular online în perioada 11–31 mai 2022. Ulterior, în perioada 11-20 iunie 2022, elevii vor fi invitați la o testare simplă pentru verificarea nivelului de cunoștințe și a potențialului și/sau la o discuție elev/elevi – coordonatori SEED. 

Elevii selectați vor fi anunțați în perioada 21-23 iunie 2022 urmând să transmită, la adresa contact.seed@unibuc.ro, în perioada 24-30 iunie 2022, dosarul complet prin care să facă dovada îndeplinirii condițiilor de eligibilitate.

Pentru a fi selectați în program, elevii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • transmiterea tuturor documentelor dosarului de concurs la termenele stabilite prin calendarul programului;
  • obținerea mediei de minimum 7 în clasa a VII-a;
  • obținerea mediei de minimum 8 la limba română și la matematică;
  • participarea la o testare inițială pentru recunoașterea potențialului la limba română și matematică și/sau la 1-2 discuții (dialog) cu coordonatorii activităților SEED;
  • să dovedească proveniența dintr-o familie dezavantajată care nu a realizat în cele trei luni, înainte de depunerea candidaturii pentru program, un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.

Principalele forme de sprijin care pot fi oferite elevilor din programul SEED în format fizic sau online, în funcție de condițiile organizatorice, resursele și disponibilitatea participanților, sunt: cursuri susținute de profesorii Universității din București (alături de care vor putea participa studenți selectați de cadrele didactice universitare), în special la disciplinele care fac obiectul evaluării naționale, respectiv Matematică și Limba română, activități de mentorat, oferite/coordonate prin Centrul de Învățare al Universității din București, activități/evenimente de dezvoltare personală, furnizate/coordonate de Departamentul de Consiliere și Orientare pentru Carieră al Universității din București și sprijin material/financiar pentru elevi, precum rechizite, manuale, laptopuri, în funcție de nevoile elevilor corelate cu posibilitățile programului SEED, resursele și deciziile la nivel de program SEED și Fundație UB.

În prezent, programul SEED susține 36 de elevi prin cursuri, ateliere, mentorat și sprijin financiar.

Foto: Pawel Szczepanski | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Laudabila initiativa!
    De apreciat ca elevii vor fi testati, sa nu patrunda in program toti puturoșii care la școală pierd timpul cu telefonul pe sub banca in timpul orelor de curs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dosarul cu șină, obligatoriu la Titularizare 2023 – cel mai mare concurs de angajare din România – la mai multe inspectorate școlare județene / Adresarea în scris către profesorii candidați, plină de majuscule, semne de exclamare și sublinieri

Mai multe inspectorate școlare județene anunță candidații la concursul de angajare în învățământ, numit Titularizare, că dosarul cu șină este obligatoriu, dacă vor să fie profesori sau să continue să…
Vezi articolul

A rămas o săptămână până la simulările pentru Evaluarea Națională 2023 / Elevii de clasa a XII-a încep probele în data de 27 martie. Calendarul complet și lista conținuturilor eliminate

Simulările pentru Evaluarea Națională 2023 se desfășoară în perioada 20-22 martie, iar cele pentru examenul de Bacalaureat 2023 au loc între 27 martie și 30 martie, potrivit calendarului oficial. Vezi mai jos,…
Vezi articolul

Ping-pong cu olimpicii la științe. După ce s-au calificat la etapele naționale de la Olimpiadele de Biologie, Chimie și Geografie, mai mulți elevi au fost anunțați că de fapt nu s-au calificat, fără nicio explicație – surse

Mai mulți elevi calificați la etapele naționale ale Olimpiadelor naționale de Biologie, Chimie și Geografie au fost anunțați că nu se mai regăsesc pe listele elevilor participanți la fazele pe…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Educația nu apare în topul domeniilor cu cele mai mari salarii nete din România, declarate de angajați pe o platformă de căutare de locuri de muncă / INS: Salariul mediu net în Învățământ a fost de 3.700 de lei în noiembrie 2021

Educația nu se află în topul salariilor din România, potrivit unui index salarial eJobs pentru luna ianuarie 2022. Domeniul cu cele mai mari salarii medii nete este IT Software. Menționăm…
Vezi articolul

Puțin peste 20 de mii de elevi vor primi burse „Bani de liceu”, de 250 de lei pe lună, în anul școlar 2022-2023, anunță Ministerul Educației. Numărul beneficiarilor este în scădere cu peste 8.000 față de acum 2 ani 

20.498 de elevi din toată țara primesc în acest an școlar 2022-2023, burse “Bani de liceu”, anunță ministerul Educației. Amintim că în prezent sunt probleme la nivel național legate de…
Vezi articolul