Programul național „Masă sănătoasă” va fi pentru minimum 1.000 de școli, nu maximum 1.000, „ca să cheltuim toți banii”, spune ministrul Educației

4.736 de vizualizări
Foto: gov.ro
„Avem multe școli mici care sunt puse pe listă în programul „Masă sănătoasă” și atunci atingem pragul de 1.000 de școli, fără să atingem pragul maxim de număr de beneficiari. Vrem să corectăm acest lucru, să nu mai fie maximum 1.000 de școli, să fie minimum 1.000 de școli, ca să putem să cheltuim toți banii pe care îi avem”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-o conferință cu directorii de școli și inspectorii școlari, pe 7 februarie, referindu-se la un proiect de modificare a OUG nr. 115/2023, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.

În județul Bistrița-Năsăud ar fi deja înscrise 19 unități de învățământ în acest nou program, conform ministrei.

Potrivit proiectului, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2023 se va modifica astfel: „în limita sumei de 1.139.400 mii lei, programul se va asigura pentru preșcolarii și elevii din minimum 1.000 de unități de învățământ preuniversitar de stat”, în loc de maximum 1000 de școli. 

„Din observațiile noastre, din ce ne-a venit din județe, avem multe școli mici care sunt puse pe listă și atunci atingem pragul de 1.000 de școli, fără să atingem pragul maxim de număr de beneficiari. Și atunci, practic, vrem să corectăm acest lucru, să nu mai fie maximum 1.000 de școli, să fie minimum 1.000 de școli, ca să putem să cheltuim toți banii pe care îi avem, deci să avem cât mai mulți copii care beneficiază de masă sănătoasă”, a declarat Ligia Deca.

Limitarea la 1.000 a numărului de unități de învățământ din care pot proveni beneficiarii acestei măsuri nu favorizează intervenția la nivelul unităților de învățământ cu număr redus de preșcolari și elevi, unități care se află, de regulă, în comunitățile dezavantajate socio-economic și/sau în mediul rural, în care este cea mai mare nevoie de măsuri de sprijin pentru asigurarea participării la educaţie a tuturor copiilor, din care face parte și Programul Național „Masă sănătoasă, conform notei de fundamentare.

Prin eliminarea limitei de 1.000, programul poate fi implementat și într-un număr mai mare de unități de învățământ, numărul de beneficiari fiind stabilit doar în funcție de bugetul alocat programului în anul 2024.

Art. IV Alin. (4) al Art XXVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023 cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins, potrivit proiectului:

„(4) În anul 2024 pentru Programul Național Masă Sănătoasă se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, în limita sumei de 1.139.400 mii lei aprobată într-o poziție distinctă într-o anexă la Legea bugetului de stat pe anul 2024, pentru preșcolarii și elevii din minimum 1.000 de unități de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea sumelor pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe unități de învățământ, precum și normele metodologice de aplicare a Programului Național pentru anul 2024 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației”.

Amintim că Guvernul Ciolacu a amânat pâna pe 1 ianuarie 2025 aplicarea prevederii din Legea învățământului preuniversitar despre Masă Sănătoasă acordată pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor. 

În cele 450 de școli, aprobate prin H.G. nr. 999/2023, incluse deja în Programul național “Masă sănătoasă”, pentru anul 2024, sunt 181.253 de beneficiari.

Citește și:
OFICIAL În două săptămâni, inspectoratele școlare trebuie să trimită Ministerului Educației lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” / Abandonul școlar, numărul crescut de burse sociale și rezultatele slabe de la examenele naționale, printre criteriile generale de selecție
DOCUMENT Fișă de evaluare pentru școlile care aplică pentru programul „Masă sănătoasă”, publicată de ISJ Vâlcea

6 comments
  1. Buna ziua!
    Se stie ceva legat de data la care porneste acest program? Suntem destul de avansati in anul calendaristic si, din ce observam, se face “economie” pe spatele copiilor.
    Multumesc!

  2. Sa dea “masa calda” reala, nu sandvisuri triste si fara gust si pentru toti copiii din toate scolile din tara !
    Ajutati scolile sa-si poata amenaja un spatiu pt servirea mancarii calde si sa se incadreze in normele de igiena pt ca altfel nu se vor putea niciodata inscrie in acest program de hrana calda !
    Restul e gargara si populism electoral…

  3. Intenția e bună, dar masa caldă lipsește cu desăvârșire. Deja se discută de anul școlar viiitor cu masa caldă pentru ca anul ăsta școlar e făcut praf la acest capitol? Sau pe modelul nu ne doare gura să zicem, oricum nici maxim 1000, nici minim 1000 de școli nu vor primi nimic? Ca sa îl cităm pe domnul prim ministru, sa trecem de la fapte la vorbe? Ca la asta se pricep cel mai bine ☹️

  4. Vine 1 Martie și elevii nu au mai primit nimic de la începutul anului școlar, ceea ce nu s- a întâmplat de 30 de ani. Copiii s – au ,,saturat” de așteptare ! ,,Asociația părinților ” neglijează sau se preface că nu observă !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ Care sunt concursurile și olimpiadele școlare din anul școlar 2021-2022. Nu apar cea de engleză și cea de limba și literatura română. Se va organiza la limba maghiară / Noutate: competiții de robotică, de creație digitală

Concursurile și olimpiadele școlare se reiau în acest an școlar, după ce au fost suspendate doi ani, din martie 2020, a anunțat aseară ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Ministerul Educației a…
Vezi articolul

A sta în bancă opt ore și a scrie de pe tablă nu cred că mai este suficient. Trebuie cât mai multă interacțiune, iar digitalul vine și rezolvă această problemă / Să îndrăznim noi ca primari să gândim proiecte educaționale în care să avem această competență, în care să introducem digitalul – Sergiu Arsene, primarul comunei Bod, județul Brașov

„Dacă nu vom construi conținut multimedia, vom avea o digitalizare doar cu numele. A avea niște device-uri, niște unelte, niște echipamente prin care ne vedem așa cum facem noi acum,…
Vezi articolul

Cercetătorul Sergiu Pașca: După ce am întâlnit unul dintre primii mei pacienți cu autism și pe mama lui, autismul și cercetarea creierului au devenit principala mea preocupare / Este incredibil de important să avem studenți la medicină care fac cercetare cât mai devreme

„După ce am întâlnit unul dintre primii mei pacienți cu autism și pe mama lui, Ana Dragu, mi-am schimbat întru totul traiectoria, autismul și cercetarea creierului au devenit principala mea…
Vezi articolul