PROIECT 150 de elevi și studenți olimpici vor putea beneficia de premii de mii de lei pentru rezultatele de la concursurile tehnico-științifice internaționale, prin programul “Henri Coandă” al Ministerului Cercetării

258 de vizualizări
Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului “Henri Coandă”, după cum informează instituția într-un comunicat de presă. Prin acest program, 150 de elevi și studenți olimpici internațional la competiții din discipline STEAM vor putea primi câte 6.000, 9.000 sau 15.000 de lei în funcție de premiile obținute, conform notei de fundamentare. De asemenea, este prevăzută și acordarea a 20 de burse pentru tineri, de câte maximum 100.000 de lei, pentru cercetare și dezvoltare.

Potrivit comunicatului de presă, actul normativ a fost transmis în consultare interministerială și către partenerii de dialog social. Finanțarea totală a programului, aproximativ trei milioane de lei anual, se asigură din bugetul ministerului.

Prin stimularea creării de echipe de tineri (inclusiv a unor echipe mixte, alcătuite din tineri care provin din unități diferite de învățământ, cât timp există o instituție gazdă şi un mentor comun) şi formarea acestora spre cercetare-dezvoltare și inovare, se creează astfel premisele menținerii în România a unor viitoare generații de cercetători care să susțină şi să contribuie la dezvoltarea în continuare sistemul național de cercetare-dezvoltare şi inovare. În plus, se asigurǎ formarea resursei umane calificate pentru domeniul cercetare-dezvoltare şi inovare.

Valoarea unei burse de cercetare-dezvoltare din cadrul programului de cercetare-dezvoltare și inovare “HENRI COANDĂ” este de cel mult 100.000 lei. Această finanțare este destinată decontării cheltuielilor de cercetare, dezvoltare și deplasare la competițiile tehnico-științifice internaționale. De asemenea, programul premiază echipele de elevi și studenți care au obținut locurile I, II sau III la competițiile tehnico-științifice internaționale. Valorile cuantumurilor premiilor pentru recunoașterea performanței echipelor de bursieri sunt:

  • premiul I – 15.000 lei
  • premiul II – 9.000 lei
  • premiul III – 6.000 lei, transmite MCID.
Foto: captură – notă de fundamentare
Obiectivele programului

“Programul de cercetare-dezvoltare și inovare reglementat prin prezenta hotărâre a Guvernului îşi propune să:

  • stimuleze interesul elevilor și studenților din învățământul secundar și terțiar pentru cercetare și știință, prin participarea la activități de cercetare-dezvoltare și inovare;
  • dezvolte abilitățile și competențele elevilor și studenților de a lucra în echipe și de a derula activități de cercetare;
  • creeze cadrul legal necesar pentru formarea unei noi generații deschise către cunoaștere la nivel european și internațional;
  • crească numărul de tineri români care își doresc să rămânǎ şi să desfășoare activitǎţi de cercetare în România, după ce au beneficiat de burse de cercetare”, se arată în comunicat.

“Impactul social vizează în primul rând creşterea atractivității ştiinței în rândul tinerilor şi participarea lor la competiții internaționale cu o componentă tehnico-ştiințifică evidentă, în vederea educării abilităților de participare într-un proiect de CDI pentru a majora semnificativ şansele ca aceştia să urmeze o carieră în domeniul CDI la finalizarea studiilor. În secundar, chiar dacă nu toți tinerii care vor fi sprijiniți financiar să participe la astfel de competiții vor alege pe termen lung să se integreze în sistemul național de cercetare-dezvoltare, există şanse ridicate să se obțină:

  • premisele unei dezvoltări mai rapide a inovării sociale în România, prin dezvoltarea unor mentalități de „inovatori” şi oferirea unor instrumente ştiințifice concrete tinerilor de a identifica soluții inovative utile pentru colectivitățile din care provin și pentru societate în ansamblul ei; o deschidere mai mare a tinerilor şi a societății în ansamblu către dialogul cu comunitatea ştiințifică, ca dimensiune esențială a Ştiinței Deschise, politică sprijinită activ de instituțiile Uniunii Europene şi de toate statele membre, inclusiv România”, motivează autorii proiectului de hotărâre de guvern, în nota de fundamentare.
Cum s-ar acorda premiile și bursele

Potrivit hotărârii de guvern (în format .pdf mai jos), în ceea ce privește premiile de 6.000, 9.000 sau 15.000 de lei, acestea vor fi acordate individual premiantului, nu echipei din care a făcut parte. Pentru ele nu este necesară o evaluare anume.

În ceea ce privește bursele de cercetare-dezvoltare de până la 100.000 de lei, ele vor fi acordate în urma unui proces de evaluare și selecție a propunerilor depuse de către organizația gazdă. Iată ce prevede, concret, documentul, în aceste privințe:

“Art. 4 (1) Programul „HENRI COANDĂ” este alcǎtuit din două tipuri de instrumente de finanțare:
a. burse pentru participarea la competițiile tehnico-științifice internaționale;
b. premierea rezultatelor obținute la competițiile tehnico-științifice internaționale.

(2) Modalitǎtile de acordare a finanțǎrii se realizează prin:

a. bursele de cercetare pentru participarea la competițiile tehnico-științifice internaționale se acordǎ în urma unui proces de evaluare și selecție a propunerilor depuse de cǎtre organizaţia gazdǎ;
b. în cazul premiilor, se consideră admise/eligibile pentru finanțare, rezultatele elevilor sau studenților care includ unul dintre locurile I, II sau III într-o competiție internaționalǎ. Pentru acordarea premiilor nu este necesarǎ evaluarea.

Art. 5 (1) În cazul sprijinului pentru participarea la competițiile tehnico-științifice internaționale, condițiile minime de eligibilitate sunt următoarele:

(i) Bursa de cercetare se desfășoară cu sprijinul unei organizații gazdă, în sensul definit în prezenta hotărâre.
(ii) membrii echipei de proiect sunt elevi din învățământul preuniversitar de stat, sau studenți din orice an din ciclul de licență, master sau doctorat, înmatriculați în unități de învățământ secundar sau terțiar de stat, acreditate în România.

(2) Normele metodologice de acordare a finanțării burselor de cercetare, precum și modelele documentelor necesare depunerii, contractǎrii şi monitorizǎrii burselor de cercetare, respectiv a premiilor prin programul „HENRI COANDĂ” se stabilesc prin ordin al ministrului cercetării, inovării și digitalizării în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”.

Proiectul de Hotărâre de Guvern, în format .pdf:
Nota de fundamentare, în format .pdf:

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Domnilor, stimulati creativitatea digitala in scoli si licee si nu va marginiti la competitii internationale care aduc imagine…. Scoala romaneasca are nevoie de fapte pentru toti elevii si nu pentru publicitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tanczos Barna, interimar la Ministerul Cercetării. Florin Cîțu a acceptat miercuri demisiile miniștrilor USR-PLUS, printre care și cea a lui Ciprian Teleman / UPDATE: Iohannis a semnat demisiile și numirea interimarilor

Ministrul Mediului, Tanczos Barna (UDMR), este noul ministru interimar de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, după ce marți miniștrii USR-PLUS și-au dat demisia în bloc din Guvern, iar președintele…
Vezi articolul

Cum luăm „pulsul” Pământului privindu-l din spațiu: Doi geologi și un geograf de la Institutul Național de Cercetare pentru Geologie și Geoecologie Marină GeoEcoMar povestesc cum folosesc imaginile satelitare în cercetare

Pentru acei câțiva care au avut șansa de a privi Pământul din spațiu, imaginea Planetei albastre pare să aibă un impact foarte profund. Această afirmație este punctul de plecare al…
Vezi articolul

Perspective pentru 2023 la UMF Carol Davila: Centru de simulare medicală în toate specialitățile și curricule educaționale pentru studenți la medicină, profesioniști din sănătate și pacienți

Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” are în vedere în 2023 un Centru de simulare medicală în toate specialitățile, astfel încât studenții să poată să vină să facă simulare…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Finanțare de 25 milioane de lei pentru ca universitățile să înceapă verificarea integrală a tezelor de doctorat susținute din 1990 încoace – proiect de ordin / Regulile nu precizează clar ce se întâmplă cu plagiatele

O finanțare de peste 25 milioane de lei este prevăzută, pentru anul acesta, pentru ca universitățile să verifice integral tezele de doctorat susținute din 1990 încoace, potrivit unui proiect de…
Vezi articolul

Cercetătorii în neuroștiințe cognitive Andrei Miu și Simina Pițur au lansat primul podcast realizat de oameni de știință români despre modul în care funcționează creierul uman – “Podcastul de Neuroștiințe” / Primul episod poate fi ascultat pe Spotify sau YouTube

Cercetătorii Andrei Miu și Simina Pițur au lansat primul podcast de neuroștiințe realizat de oameni de știință români din acest domeniu, după cum anunță Laboratorul de neuroștiințe cognitive al UBB…
Vezi articolul