Proiect de lege pentru decontarea procedurilor de fertilizare in vitro, depus în Parlament

890 de vizualizări
Foto: © Vchalup | Dreamstime.com
Un proiect de lege prin care procedurile de fertilizare in vitro să fie decontate de stat a fost depus, joi, în Parlament. Proiectul depus de deputata USR Cristina Rizea se adresează femeilor infertile care nu-și permit să achite costurile unor proceduri scumpe precum inseminarea artificială și fertilizarea in vitro, potrivit unui comunicat de presă.

Acesta citează statistici potrivit cărora, în România, tendința este una de descreștere a ratei natalității, o amplificare a sporului natural negativ și o scădere a ratei de fertilitate.

Cristina Rizea, coinițiatoare a legii, afirmă în comunicat:

  • „Statul are obligația de a acționa în mod proactiv și de a stimula natalitatea prin măsuri dovedite științific că au rezultate, precum tehnicile de reproducere umană asistată medical. În România, există, pe hârtie, un Subprogram Național de Fertilizare in Vitro. Acest Subprogram are aceeași reglementare încă din anul 2017, prevederile fiind în mod constant prorogate prin diverse ordine de ministru. În prezent, Ordinul nr. 978/2019 al Ministrului Sănătății prorogă acest subprogram până la finalul lunii în care se împlinesc 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2022. Cu toate acestea, alocările bugetare din 2020 și 2021 au fost aproape inexistente“.

Proiectul propune decontarea serviciilor medicale, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor intrării în vigoare a legii, pentru a crea premisele bugetării corespunzătoare a acestui program și care a apelat, la rândul său, la fertilizarea in vitro. Procedurile medicale de inseminare artificială și de fertilizare in vitro ar urma să fie decontate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele eligibile.

Potrivit expunerii de motive, mai spune comunicatul, costurile maximale preconizate pentru aceste proceduri la momentul depunerii proiectului de lege sunt de 1.750 de lei/procedură în cazul inseminării artificiale și de 20.000 de lei/procedură în cazul fertilizării in vitro. Impactul bugetar total estimat este de maximum 217.500.000 de lei, pentru efectuarea în total a câte 10.000 de proceduri din fiecare dintre cele două categorii.

Proiectul de lege mai prevede și o serie de criterii de eligibilitate pentru spitalele și clinicile care vor oferi aceste servicii. Astfel, este vorba despre unități medicale de stat sau private care trebuie să aibă acreditare în domeniul tehnicilor de reproducere umană asistată medical. În primul an de aplicare a legii, ar urma ca toate spitalele acreditate pentru acest tip de intervenții să fie eligibile pentru intervenții decontate din fondul unic de asigurări, urmând ca din anul al doilea de aplicare a legii să fie eligibile pentru oferirea de servicii medicale de reproducere asistată medical decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate doar acele unități sanitare, publice sau private, acreditate în domeniul tehnicilor de reproducere umană asistată medical care pentru anul precedent fac dovada că cel puțin 30% din totalul procedurilor medicale de reproducere umană asistată medical decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate s-au finalizat cu obținerea unei sarcini constatate biochimic.

Foto: © Vchalup | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Bună…valabil și din alte județe sau doar pentru cei care stau în București???ceea ce nu mi se pare corect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Numărul copiilor neșcolarizați cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani a crescut de la 100.000 în 2010, la 250.000 în 2022 / Alina Sava, Banca Mondială: Legile trebuie schimbate, ca atunci când părintele eșuează, primarul și poliția să facă ceva mai mult decât o amendă, ar trebui să aducă copiii în școală

Semnal de alarmă tras de expertul în educație Alina Sava, de la Banca Mondială. „Avem un sfert de milion de copii în afara școlii”, a declarat aceasta la Sibiu, unde…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre rezultatele PISA 2022: Trebuie să creștem de la 5 la 7 elevi din 10 care să demonstreze competențe cel puțin minime la lectură, științe și matematică / Una dintre soluțiile ministrei: Testarea online periodică a nivelului de alfabetizare funcțională

Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat trei concluzii ale PISA 2022 și soluții pentru a crește nivelul de alfabetizare funcțională al elevilor din România și a precizat că „trebuie să…
Vezi articolul

Premieră în Franța: examenul de la final de gimnaziu devine obligatoriu pentru admiterea la liceu, din 2027. Elevii care nu obțin „Brevetul” vor merge la pregătire specială sau în formare profesională

Introducerea examenului de la finalul clasei a VIII-a ca obligatoriu pentru admiterea la liceu este una dintre măsurile cheie anunțate de ministrul Educației din Franța, Anne Genetet. Într-un interviu acordat…
Vezi articolul
Reducerea birocrației din școli

OFICIAL Avizele și atestatele suplimentare pentru profesori, indiferent dacă sunt titulari sau nu, introduse în Legea Educației, după ce până acum erau doar în metodologia de mobilitate / Actul a fost contestat inițial de președintele Iohannis, dar Curtea Constituțională a respins reclamația

Avizele și atestatele suplimentare pe care trebuie să le prezinte cadrele didactice și cei care vor să își completeze norma didactică au fost introduse în Legea Educației 1/2011. Inițial, președintele…
Vezi articolul