PROIECT Istoria și Geografia, eliminate din trunchiul comun, la clasele a XI-a și a XII-a, pentru elevii de la uman, real și tehnologic / Aceștia vor studia obligatoriu în clasele finale Istoria comunismului și Istoria evreilor, Holocaustul

48.175 de vizualizări
Foto: © Akalashnikov00 | Dreamstime.com
Pentru elevii de la uman, real și tehnologic, disciplinele „Geografie” și „Istorie” au fost eliminate din trunchiul comun, la clasele a XI-a și a XII-a, potrivit proiectului de planuri-cadru de liceu, document pus în consultare publică de Ministerul Educației. La unele specializări, aceste două discipline apar la „curriculumul de specialitate”, în ultimii doi ani de liceu.

Planurile-cadru cuprind disciplinele obligatorii și opționale din fiecare clasă și numărul minim și maxim de ore aferente acestora. 

Conform proiectului, la clasele a XI-a și a XII-a, în trunchiul comun nu mai sunt incluse ”istoria” și „geografia”. În schimb, în trunchiul comun rămân „Istoria comunismului” și „Istoria evreilor. Holocaustul”.

La specializarea de „Științe sociale” și la cea de „Filologie”, disciplinele „Istorie” și „Geografie” se găsesc la curriculumul de specialitate.

Proiect de plan-cadru pentru filiera teoretică – specializarea „Științe sociale”

Proiect de plan-cadru pentru filiera teoretică – specializarea „Filologie”

Proiect de plan-cadru pentru filiera teoretică – specializarea „Matematică-informatică

Proiect de plan-cadru pentru pedagogic – specializarea „Pedagogia învățământului primar”

Proiect de plan-cadru pentru filiera tehnologică – profilul tehnic, toate specializările/calificările profesionale

Ce înseamnă trunchi comun și curriculum de specialitate, potrivit proiectului Ministerului Educației

Trunchiul comun (50%), prevăzut în legislație, asigură competențele de bază (cultură generală) și contribuie la formarea competențelor-cheie (inclusiv la alfabetizarea funcțională). Ponderea sa scade de la clasele IX/X (65%) la clasele XI/XII (35%). Reprezintă suport fix pentru cultura generală. Majoritatea disciplinelor/temelor sunt în legătură cu examenul național de bacalaureat (obligatorii/la alegere). Trunchiul comun include 15 discipline la fiecare dintre clasele IX/X (la care se adaugă, după caz, limba și literatura maternă), distribuite în toate cele 7 arii curriculare, respectiv 9 discipline la fiecare dintre clasele a XI/XII (la care se adaugă, după caz, limba și literatura maternă), distribuite în 5 arii curriculare”.

Curriculumul de specialitate (35%), ca dezvoltare inovativă, asigură competențele de specialitate, generale și specifice, proprii unui profil și unor specializări/calificări profesionale, înlocuind segmentul reprezentat de curriculumul diferențiat, prezent în actualele planuri-cadru în vigoare, aducând și aport la formarea competențelor-cheie. Ponderea sa crește de la clasele IX/X (25%) la clasele XI/XII (45%). Este suport semiflexibil pentru cultura de specialitate și include două componente: (1) componenta fixă (între 77-100%, reprezentând 8-13 ore) și (2) componenta flexibilă (între 0-23%, reprezentând 0-3 ore, care pot personaliza specializarea); procentele de 0% și 100% se referă la filierele vocațională și tehnologică, unde curriculumul de specialitate este fix, odată aleasă filiera/specializarea. Unele discipline/teme sunt în legătură cu examenul național de bacalaureat (obligatorii/la alegere).”

DOCUMENT DESCARCĂ PROIECT Planuri-cadru liceu 2025 

Foto: © Akalashnikov00 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Latina a fost scoasă de la liceu în proiectele de planuri-cadru 2025 lansate de Ministerul Educației. A rămas doar la Teologic, ca disciplină de specialitate sau opțională

68 comments
    1. Dacă în lumea civilizată, geografia și istoria erau discipline de bază, omenirea nu avea Premii Nobel. Materiile cele mai potrivite pentru a dezvolta la tineri o gândire creatoare în științele naturii sunt matematica și fizica, pentru că prin rezolvările de probleme și exerciții se formează din copilărie o gândire independenă. Fizica este mulu mai apropiată de viață și oferă posibilitatea studierii științifice a proceselor din lumea înconjurătoare. Educarea aptitudinilor creatoare tinerilor din lumea civilizată se întemeiază pe dezvoltarea unei gândiri independente. Majoritatea descoperirilor în știină, tehnologie, sănătate, aerospațiale, așa au apărut!Eram în anul patru la facultate și aveam curs de isorie! O mare prostie. Ce spun americanii, geografia și istoria aparține pregătirii
      personale.

  1. Haideti sa facem un exercitiu de imaginatie:
    Profesorul de istorie si cel de geografie, invitati impreuna in fata clasei a XII-a x de la liceul unde predati.
    Un elev va face urmatorul test: va da un set de 10 intrebari din geografia predata in cei 12 ani profesorului de istorie si un set cu 10 intrebari din istoria predata in 12 ani elevilor, profesorului de geografie.
    Chiar crede cineva ca dupa 10-30 de ani de la “dobandirea cunostintelor indispensabile, definitorii, s.a.m.d.” onorabilii dascali vor mai reusi sa dea raspunsurile corecte?
    Cam aceasta ar fi oglinda realitatii!
    Poti fi un excelent dascal de istorie si fara sa iti mai amintesti inaltimea varfului x din lantul muntos y si poti fi un apreciat profesor de geografie si daca ai uitat la ce data a avut loc batalia de la Rovine.
    Asa ca domnilor, chiar nu aveti timp suficient in 10 ani sa invatati elevii ceea ce este esential si cu adevarat important de retinut din istoria si geografia noastra? Si sa le lasati ultimii doi ani sa se pregateasca pentru ceea ce vor sa devina in viata? Chiar nu sunteti constienti ca insistati cu frenezie sa le luati din timpul necesar pregatirii lor pentru ceea ce vor deveni, ca sa le predati ceea ce 90% dintre ei, oricum vor uita in cativa ani?
    Cunostinte care la momentul predarii, conform domeniului din care provin sunt definite ca fiind esentiale, nu vor mai fi necesare sau supuse atentiei, poate niciodata in viata viitorului adult…
    Cati dintre dvs ar avea curajul sa faca testul de mai sus? Dar mai important, cati dintre dvs. ar da dovada de caracter, recunoascand faptul ca au picat testul?

  2. Au mai încercat și alții să tatoneze acest teren. Nu veți reuși, domnule ministru! Dacă veți face acest lucru, înseamnă că nu știți nimic din istoria țării în care trăiți și sunteți o altă slugă a sistemului!

  3. ISTORIA COMUNISMULUI FACE PARTE DIN ISTORIA ROMÂNIEI, DECI NU ESTE NEVOIE DE UN MANUAL DE SINE STĂTĂTOR. GEOGRAFIA ESTE O MATERIE NECESARĂ PENTRU FORMAREA CULTURII GENERALE ȘI GHIDAREA ORIENTĂRII SPRE VIITOAREA PROFESIE. Istoria evreilor nu este necesară, doar nu ne tragem din triburile nomade ale lui Moise. Avem propria noastră origine, bine definită. Măi mamelucilor, sfertodocților-imbecili, de la ministerul (așa zis al) educației, voi pe ce lume trăiți?!? V-ați imbecilizat-o globalizat și nu mai știți cum să reveniți la NORMALITATE?

  4. La ce să ne aşteptăm după ce timp de 30 de ani s-au vândut diplomele de doctorat la tarabă? Şi în anii ’90 se putea face facultatea la fabricile de diplome fără să mai dai bacul…
    Din cauza asta nu mai e nimic normal în societate. De ce credeţi că avem la conducere covrigari sau autori care învaţă să citească după ce au scris cartea?
    Ştiu şi ei asta dar nu are cine să mai repare ceva. Nu ştie nimeni ce e de făcut. Scapă cine poate.

  5. Tocmai cand ma gandeam ca mai rau nu se poate, vad ca prostia chiar nu are limite… sau servilismul? .. Ce poti sa te astepti de la semidocti cu maxim 12 clase si diplome cumparate la kil? Astia oricum nu au invatat nimic in scoli.

  6. Maaaama ce s-au mobilizat profesorii de istorie si geografie pe aici!
    Domnilor, adevarul e ca nu mai puteti voi de cata istorie stie un absolvent de liceu care vrea sa dea la medicina sau sa se faca electrician! De fapt buba care doare e ca s-ar putea reduce orele pe care le predati si sa nu va mai iasa catedra?
    De ce nu puteti accepta ca materiile astea pot fi predate si cunostintele cu adevarat NECESARE, asimilate de elevi pana in clasa a X-a?
    A, ca dupa voi elevul trebuie sa stie tot din toate si preferati o programa incarcata la maxim doar ca sa aveti voi catedre, e alta treaba…
    Da’ oare ar fi o rusine ca medicul care o sa te opereze cu succes sa nu stie chiar toate datele exacte a tuturor bataliilor de pe meleagurile noastre? Ca daca tot vine vorba vreodata, avem wikipedia in buzunare cu totii…
    Da, invata-l pana in clasa a X-a sa pretuiasca trecutul, dar preda-i istoria ca pe o poveste, sa-l atraga, nu ca pe o baza de date care trebuie memorata! Invata-l unde e Targoviste pe harta, dar las-o naibii de adancime a Gropii Marianelor ca o gaseste pe net daca o avea nevoie in viata!
    Si in ultimii doi ani, lasa-i sa se pregateasca pentru domeniul pe care vor sa.il urmeze.
    Ca daca ar fi dupa voi, le-ati preda si in facultatea de medicina putina istorie si geografie, ca sigur a ramas ceva neinclus in curicula din I-XII…

    1. Cine ai vrea sa se mobilizeze, istetule? Securiștii?
      Despre groapa marianelor nu se studiază în clasa a 12 a, stai liniștit.
      Cât despre faptul că ești la in click de a descoperi niște informații, da, dar atunci când ești medic, cum ai dat exemplu, nu stai sa butonezi, ci cultura ta generala nu te va lăsa da greșești și să repeți “dictatura carolingiană” 😁, in loc de “dictatura carlista”, că așa a repetat un amic medic ,cu oarecare notorietate în urbea mea, într-o o discuție despre perioada interbelica, draga noua.. Așa că, nu te mai baga in treburi care te depășesc in ceea ce privește educația. Educația nu are că obiectiv final doar sa “scoată” specialiști, cat și cetateni. Care sa știe să aleagă rapid, sa poarte o discuție despre societate, fara sa butoneze internetul pt. lucruri care tin de cultura generala! Sigur, ai dreptul sa comentezi, dar unele lucruri structurale în ceea ce privește educația sau rolul ei te depășesc. Putina umilință nu ți-ar strica. La fotbal și politică tot romanul se pricepe!

    2. Cine vrea sa dea la Medicina, sa faca Liceul Sanitar! Ar trebui chiar sa fie obligatoriu prin lege ca doar absolventii de Liceu Sanitar si absolventii de scoala postliceala Sanitara sa poata absolvi Medicina.
      Facultatea dd Farmacie poate fi desfiintata. Oricum farmacistii au devenit simlli vanzatori de pastile. Nu mai stiu sa faca o pomada,o crem, ceva. Habar nu au. Stau la taraba, vand pastile, sampoane, bete parfumate, lumanari, detergenti si isi incaseaza comisioane de la producatori.
      Invatamantul din anii 80 era cel mai bun. Acum e totul o varza.

    3. Deci istoria comunismului si a evreilor or sa-i pregateasca mai bine professionale!!!??.Esti zero barat ,ceilalti ce profesori sant,istorici!,dar nu pentru istoria noastra.

  7. Sunt mult mai importante istoria și geografia. Istoria comunismului ar trebui predată, dar tot la Istorie! Nu a zis domnul ministru că nu vrea să introducă materii noi, ci doar elemente noi de conținut?

  8. Bună seara! Vă rog să direcționați toate părerile dvs către Ministerul Educației! Să vadă că suntem mulți care ne opunem. Mai ales cei dintre dvs care aveți copii la școală, indiferent de clasă! Rolul părinților este foarte important. Vă mulțumesc anticipat pt susținere! 🤗🇷🇴🇷🇴🇷🇴 P.S. Stați liniștiți pt că nici profesorii nu stau degeaba!

  9. Și vă mai mirați cu toții de ce Calin Georgescu va fi președintele României!
    Fiindcă toți patrioții români îl vor vota cu doua mâini!

  10. Nu este normal că elevii să nu studieze Istoria poporului român și Geografia spațiului în care trăiesc.
    Holocaustul și Comunismul pot fi studiate în câte un capitol.
    Istoria și Geografia sunt discipline care îmbogățesc cultura generală.

  11. David și pseudo specialiștii din minister o să fie vinovați la alegerea unui președinte
    de tipul lui Georgescu. La viitoarele alegeri aceasta coaliție o să fie istorie. Din cauza unor idioți o să fim în brațele rușilor. Desteptati-va români până nu este prea târziu Urgent trebuie deparazitat ministerul învățământului și aduși oameni care cunosc problemele din educație.

  12. Inadmisibil! Istoria Romanilor si Geografia Romaniei trebuie sa fie materii obligatorii la toate clasele, din clasa a4a pana in a12a inclusiv. Iar Istoria Romanilor sa fie proba OBLIGATORIE la Bacalaureat, la fel ca Limba si Literatura Romanilor! Astia de la minister chiar nu mai au limite? Nu mai au nici un dram de respect fata de poporul roman? Toate “reformele” de pana acum au fost o continua bataie de joc. Dar asta de acum e chiar o tradare. Sper ca mai sunt si oameni cu cap si inima de romani in ministerul ala.

    1. Maaaama ce s-au mobilizat profesorii de istorie si geografie pe aici!
      Domnilor, adevarul e ca nu mai puteti voi de cata istorie stie un absolvent de liceu care vrea sa dea la medicina sau sa se faca electrician! De fapt buba care doare e ca s-ar putea reduce orele pe care le predati si sa nu va mai iasa catedra?
      De ce nu puteti accepta ca materiile astea pot fi predate si cunostintele cu adevarat NECESARE, asimilate de elevi pana in clasa a X-a?
      A, ca dupa voi elevul trebuie sa stie tot din toate si preferati o programa incarcata la maxim doar ca sa aveti voi catedre, e alta treaba…
      Da’ oare ar fi o rusine ca medicul care o sa te opereze cu succes sa nu stie chiar toate datele exacte a tuturor bataliilor de pe meleagurile noastre? Ca daca tot vine vorba vreodata, avem wikipedia in buzunare cu totii…
      Da, invata-l pana in clasa a X-a sa pretuiasca trecutul, dar preda-i istoria ca pe o poveste, sa-l atraga, nu ca pe o baza de date care trebuie memorata! Invata-l unde e Targoviste pe harta, dar las-o naibii de adancime a Gropii Marianelor ca o gaseste pe net daca o avea nevoie in viata!
      Si in ultimii doi ani, lasa-i sa se pregateasca pentru domeniul pe care vor sa.il urmeze.
      Ca daca ar fi dupa voi, le-ati preda si in facultatea de medicina putina istorie si geografie, ca sigur a ramas ceva neinclus in curicula din I-XII…

      1. Id otule, nu cere nimeni istoria sau geografia la medicina, dar azi când apar inși precum Georgescu și idei ale unor tineri care în sondaje spun că dictatura ar fi buna pt. Romania, în proporție de 40%, as dubla numărul lor, idi tule!

  13. Toti oamenii cu bun simt si raspundere trebuie sa lupte ca asa ceva sa nu se intample copiilor nostri. Acesti globalisti vanduti vor sa ne faca sa uitam istoria neamului nostru si radacinile noastre. S-a “furat” un tezaur inestimabil dacic, istoria insasi a stramosilor nostri si acum vor sa scoata si materiile din scoala. Trebuie sa se invete despre toate evenimentele istorice, dar nu materii înlocuite cu altele, in cadrul unei agende ascunse de atac impotriva identitatii nationale. Asa incepe deculturalizarea unei natiuni, prin stergerea istoriei si idealurilor noastre. SPUNETI NU, acestei initiative absolut negative

  14. eu sunt partial evreu, dar Istoria poporului lui David o studiez de bunavoie, fiind direct interesat, deci nu e cazul sa-i obligam pe toti s-o invete; cat despre Istoria Comunismului, ideal ar fi sa mai lasam 2-3 decenii inainte de a o preda, fiindca implicarile politice sunt, deocamdata, mult prea mari, iar in loc de Istorie copiilor li s-ar preda propaganda neoliberala

  15. marea porcărie pe care nu o intelege lumea e că reforma asta continuă este tocmai HAOSUL din școală, mereu schimbi totul, de aia nimic nu merge. Cine naiba vrea schimbare permanentă in loc de stabilitate? confuzezi profesorii și confuzezi copiii. De ce? Ca să arate David că e mare șmecher, are „viziune” și e Spiru Haret. Nu ! Singura solutie e DEBIROCRATIZAREA și scoaterea porcăriilor ideologice din curicullă și revenirea la educație clasică.

    istoria comunismului si holocaustului erau oricum capitole in disciplina istoriei. E evident că distrugi istoria națională pentru a servi niște lobby-uri politice care vor un pic de indoctrinare a pruncilor, cum ar fi să se simtă vinovați copiii voștri pentru drame de acum 80 de ani. Să nu mai zicem de faptul că avem azi genocid in Gaza dar nimeni nu zice pâs, ci repetăm litania de acum 80 de ani.

    mie imi place istoria mongolilor, propun să scoatem istoria și să facem istoria mongolilor, nu?

    penibili. da, ioropeenii. uăccidentalii. reformiștii – voi sunteti penibilii care distrugeti educația serioasă

  16. un an intreg despre Holocaust????????????? sunteti bolnavi? De fapt ,va mintiti frumos ! Copiii vor ignora, împreună cu prof de istorie, idioțenia voastră! Nu va invata nimeni nimic. Același lucru se va intampla ei cu noua idioțenie, istoria comunismului. Rad copiii de voi!

  17. au inebunit cu toți. Care tara invata istoria altei tari decât a lor și cum.sa scoți geografia?
    asta înseamnă profesori fără norma și de aici încep problemele!

  18. Aceste planuri au fost elaborate de comisii din care nu au făcut parte profesori de istorie. Au tăiat ore fix de unde nu trebuia! “România educată” = România fără memoria trecutului. Pentru cine nu știe, istoria românilor se va studia doar în clasa a 8-a!!! Nu mi-am imaginat niciodată ca o sa trăiesc astfel de timpuri!

  19. Sunt sigură că generațiile viitoare nu trebuie să mai știe nimic despre trecutul și granițele României. Dacă nu e nevoie de Istorie și Geografie nu e nevoie nici de Istoria holocaustului și a comunismului.Nu înțeleg de ce de 20de ani încoace reforma consta din a creea un curs dintr-un capitol al disciplinei respective.Trunchiat și întins că pelteaua pe pâine.Aceasta se întâmplă la unele materii care chipurile creează competențe. Se vede în piața muncii ce specialiști creează. Rar găsești un meseriaș priceput și serios din generația educată în liceele tehnice și școlile profesionale astfel reformate.

  20. Serios? V-ați gândit mult până ați luat o asemenea decizie praf? Nu cred!!! Sau poate aveți dreptate, copiii nu trebuie să cunoască istoria României. Nu trebuie să mai știe de Decebal, Ștefan cel Mare Mihai Viteazul, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza..
    nu trebuie să știe împărțirea administrativă a țării, granițe, forme de relief..
    Revizuiți și lăsați cele două materii, care trebuie să fie OBLIGATORII!

  21. FARA ISTORIE UN POPOR NU ARE IDENTITATE r
    ISTORIA ROMANILOR este necesara, este de bun simt sa se introducă chiar 2 ore in Trunchiul Comun si sa fie studiata în 2 ani -cls a XI=a și a XII-a

  22. Foarte rău !
    Geografia este o disciplina de cultura generala !
    In Singapore sunt 7 ore de geografie pe săptămână. Daaaaa !!!!
    Dacă istoria evreilor , comunismului și religia sunt disciplinele considerate eligibile pentru a fi studiate , își bat joc ! E limpede !

  23. Ati avut în vedere doar mofturile elevilor cărora nu le place să învețe.Cei cu un orizont de cunoaștere limitat. În timp vor deveni tot mai ignoranți și mai limitați. Geografia este obiectul care se afla la granita dintre multe discipline, e un obiect transcurricular. Sa invete despre comunism și evrei e mult mai “important ” decât sa invete despre Univers și planeta pe care locuiesc, cred unii. Sa se răzbune pe voi, cei care ați realizat acest proiect, viitorul. Acel viitor nu este îndepărtat.

  24. Pupatul asta in dos al evreilor care se practica in ziua de azi este de-a dreptul penibil si patetic.
    Istoria Comunismului in Romania o mai inteleg pentru ca este istoria noastra, dar cealalta materie este de-a dreptul ridicola.
    Sa te apuci sa faci materie separata cu istoria si cultura altui popor este o aiureala inutila.

  25. scursuri si jigodii de oameni, sa ma pis pe cei care au bagat istoria evreilor si au scos istoria romanilor si geografia. taraturi ce sunteti, gunoaie tradatoare!

  26. “Creșterea numărului de norme se înregistrează în principal la învățământul tehnologic, pentru cadrele didactice cu norme constituite din discipline de specialitate și modulele de pregătire, dar și cu o scădere aici a numărului de norme pentru profesorii care predau disciplinele de trunchi comun.”
    Vor urma tăieri de norme!!!
    Alo, sindicatele?

  27. Oare comitetele de părinți nu au nimic de spus la inepțiile unor dobitoci care conduc învățământul (?) românesc ? Dar profesorii ROMÂNI de ce tac ?

  28. Bravos natiune!O ss avem politicieni si mai destepti!Ptiu drace!Eu as obliga fiecare politician sa dea examen la istorie si geografie ,pt ca sunt unii care nu stiu nici judetele tarii!Da ,tara te vrea prost!

  29. și în loc de religie consider ca ar trebui prezentate principalele religii la nivel de cultura religioasa fără sa aducă atingere religiei persoanei respective

    și la ora de religie ar trebui obligatoriu explicata diferenta dintre religie ,credință și fanatism religios

    și ca romani ar trebui lamurita și chestia cu religia dacilor versus creștinism

    sunt teme și întrebări pe care și le pune orice varza de creieraș dacă nu este în stare vegetativa

  30. este bine sa se studieze și istoria evreilor și holocaustul dar și alte chestiuni de impact major precum sclavia ca fenomen social , sa fie amintite și alte zone și popoare precum India, China,Partea afiatica a Rusiei, Australia, America de Sud, Canada, populațiile nordice ( eschimosii etc )

    eu când am terminat liceul știam foarte vag ca exista

    reclamele la ” vacante și tururi turistice ” m au făcut sa iau harta sa ma uit la ” niște bucăți mari ” în care nu știam ce sa completez și apoi am cautat pe google maps și wikipedia

    mai exista o chestiune :

    cum coreleazi chestiile de la orele de religie cu chestiile de la biologie , istorie și geografie – presupunând ca sunt un elev de 10 la toate materiile și învăț tot din toate manualele

    cine răspunde la întrebările care apar atunci când treci de la religie la biologie ?

    ce se întâmplă în capul copilului acela ?

    cum pui în ecuație ” crede și nu cerceta ” cu ” imaginea care mișună sub microscop și cu pălitură de fier care se mișcă și se așează după magnet ????

    1. Nu există dogma “crede și nu cerceta” în Sfânta Scriptură. Acel fals a fost inventat de comuniști, pentru a discredita religia.
      Biserica este în deplină armonie cu știința și va căuta mereu să se sprijine reciproc. Nu degeaba primele școli au luat ființă pe lângă sfintele mănăstiri (scoli la care se predau inclusiv materii exacte).

  31. A facut-o de oaie și ministrul ăsta. Păi cum să nu facă dacă e numit politic! E profesionist, psiholog sau ce ma-sa mai este și ăsta. Zice el de criteriile de performanță, dar el începe mandatul cu niște aberații. Pe mama lor de incompetenți!!! EMINESCU E ACTUAL!

  32. La liceu, nu există Istoria Românilor, dar există Istoria Evreilor. În nici o țară europeană nu se ignoră istoria națională. Un popor care nu-și cunoaște istoria, își pierde identitatea.

  33. De cînd se aplica fara istorie și geografie,dar în prezent la specializările filologie și științe sociale acestea sunt discipline de examen bacalaureat,că tot nu înțeleg in fiecare a an și la schimbarea vreunui ministru tot se schimbă ceva.

  34. istoria si geografia unei natiuni sunt cheia identitatii sale. Niste idioti utili pot scoate asa ceva din programa de liceu. Dar la cl.11 se pot face 4 ore istoria comunismului, in lectii de sinteza, cu date esentiale si cl.12 4 ore despre evrei si Holocaust. Ca doar nu traim in Israel! Atunci la BAC scoatem istoria si geografia si punem Holocaustul, de noaptea mintii!!! Trebuie sa existe un trunchi comun de discipline obligatorii si aktul dd optionale indiferent de profil matematica ori filologie. Iar obligatorii istoria si geografia tarii. Avem numai patriotii de doi lei!!!

  35. Ma ia cu capul doar când vad inepțiile lor!Știu ca educatia este un lux ,un rafinament,o haina scumpa și de lux dar nici sa rămâi în poporul gol!
    Și noua tâmpenie conform apa este ….nu, scrisul după dictare este demodat și dăunător!Reely!De când și care sunt studiile care susțin aceasta teorie?Cine,când,câți subiecți a avut acest studiu,unde și în ce condiții. Vorbe aruncate în vânt doar de dragul schimbării nu își au rost sau copii de acum vor fi cobaii voștri?În pandemie am fost cu toții cobai și acum aveți alți subiecți sau cum?Presupun ca școlile noastre sunt un mare laborator de cercetare și experimentare pentru voi.De ce?De ce altceva ați scoate și ați distruge tot ce este bun și funcționa pana acum?

  36. Istoria evreilor și Holocaustul. Da, sunt mai importante decât Geografia și Istoria. Noaptea minții… Destinele învățământului sunt pe mâinile unor politicieni cu CES.

    1. David. Daniel. Shalom!
      Ce nesimțire!! Nu exista stat civilizat care da nu și a in ultimii ani de liceu discipline precum Geografia și Istoria!
      Rușine, David! Vei ramâne în istorie ca asasinul identității românești!!!!

  37. David e întreg la minte sa lase liceul în anii terminali fara geografie și istorie , dar… să existe musai oea de religie? suntem sau nu un stat laic?

    1. Istoria și geografia se studiază începând din clasa a V-a. Sunt materii redundante a căror repetiție nu ajută la nimic Mai nou, elevii din clasele gimnaziale iau meditații și la aceste materii. Ar trebui să nu mai fie materii de bază pentru evaluarea națională. Accentul trebuie mutat pe română și matematică.

      1. De ce spuneți că sunt materii redundante care nu ajută la nimic? Este adevărat că se repetă. Dar programele sunt construite foarte bine potrivit cu vârsta. Dacă ați fi avut curiozitatea să le consultați sau să comparați manualele de gimnaziu cu cele de liceu, sau o temă care se regăsește la ambele cicluri (De exemplu Societatea feudală) ați observa că sunt trarate diferit, se trece de la un nivel de înțelegere mai facil la unul care presupune gândire critică, analogii, comparații. Pentru cine vrea să învețe, istoria nu înseamnă doar o simplă memorare a evenimentelor. A fost necesară și va fi.

    2. Ora de religie nu e “musai”, ai optiunea de a te retrage.
      Problema obiectiva ratata de tine este faptul ca istoria universala si geografia nu mai fac parte din trunchiul comun, dar istoria evreilor este “musai”.

    3. Ora de religie nu e musai, pentru ca se studiază la cerere. Religia face parte din trunchiul comun, asa cum a facut parte in scolile laice din Romania inainte de instaurarea comunismului, cat și dupa căderea lui. În Europa, în statele laice (de pildă, Germania), se studiază religia în scoli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista celor 57 de universități cu programe de formare psihopedagogică în anul universitar 2024-2025, publicată în Monitorul Oficial. Cei mai mulți studenți care pot deveni profesori – la Babeș-Bolyai, Universitatea din București și „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

57 de universități vor organiza în anul universitar 2024-2025  programe de formare psihopedagogică pentru profesori, în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II), potrivit unui ordin publicat…
Vezi articolul