Proiectul Danubius-RI a intrat, cu o aplicație de finanțare, în fazele preliminare pentru construcția componentelor românești – hubul de cercetare de la Murighiol și Supersite-ul Delta Dunării

379 de vizualizări
Delta Dunării / Foto: GeoEcoMar
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB) anunță că, alături de partenerii săi, a depus aplicația pentru finanțarea următoarei etape a proiectului internațional Danubius-RI, etapă ce presupune echiparea componentelor românești ale infrastructurii Danubius-RI – un hub de cercetare la Murighiol și Supersite-ul Delta Dunării. Potrivit unui comunicat de presă, infrastructura de cercetare aferentă acestor elemente va fi operațională la sfârșitul anului 2026.
  • INCDSB este partener, în acest program cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării”- I.N.C.D.D.D. Tulcea, Institutul de Geodinamică „Sabba S. Ștefănescu” și 10 parteneri economici,

DANUBIUS-RO este un program inițiat de România, unul dintre cele mai importante derulate în prezent în țară, fiind declarat, în urmă cu 10 ani, proiect strategic de importanță națională. El urmărește dezvoltarea unei infrastructuri de cercetare distribuită pan-european, dedicată studiului integrat al sistemelor fluviu-mare. 

Proiectul presupune un hub de cercetare la Murighiol, ce va găzdui laboratoare de cercetare în domeniile Științele Vieții și Științele Pământului, precum și Supersite-ul Delta Dunării. Acesta este alcătuit din șase staţii de cercetare în teren, care administrează un număr de 52 de puncte de observație, distribuite în Delta Dunării și în zona costieră a Mării Negre aflată sub influența Dunării.

Citește și:
Piedicile care întârzie Danubius, platforma majoră de cercetare la Dunăre-Deltă: pe lângă pandemie și Ucraina, e bătălia cu birocrația / “E mai ușor să te lupți cu toată concurența, decât cu avizele și cu cei care te întorc de trei ori” – Adrian Stănică, GeoEcoMar
Proiectul suport pentru pregătirea Danubius-RI poate fi urmărit pe parcursul implementării pe propriul site
Ministerul Fondurilor Europene anunță finanțarea pregătirii proiectului major DANUBIUS-RI


1 comment
  1. „DANUBIUS-RO este un program inițiat de România, unul dintre cele mai importante derulate în prezent în țară, fiind declarat, în urmă cu 10 ani, proiect strategic de importanță națională. El urmărește dezvoltarea unei infrastructuri de cercetare distribuită pan-european, dedicată studiului integrat al sistemelor fluviu-mare.”

    Si din ce motiv „studiul integrat al sistemelor fluviu-mare” e de importanta nationala?! Alte probleme infinit mai importante – Infrastructura, energia, irigatiile, agricultura – nu avem?!
    Se pierd complet aiurea, fara nici o finalitate reala, fonduri care ar fi putut fi folosite in cu totul alte directii, numai pentru ca o mana de smecheri sa mimeze ca fac „cercetare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Voucherele de vacanță se impozitează cu 20%. Spre deosebire de anul trecut, profesorii și angajații din învățământ sunt pe minus cu 25 de lei / Cornelia Popa Stavri: Se reține din salarii suma de 320 de lei

În 2024, voucherele de vacanță se impozitează cu 20%, conform actualelor prevederi legale, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4…
Vezi articolul

PNL are patru lideri suspectați de plagiat în funcții înalte în stat / Scandalurile tezelor de doctorat ale premierul Ciucă și miniștrilor Bode, Cîmpeanu și Roman au zguduit PNL în ultimul an / Roman și Cîmpeanu se întorc în prima linie politică

PNL a promovat patru lideri suspecți de plagiat în funcții înalte în stat, de la premierul Nicolae Ciucă, liderul Executivului, la cei trei miniștri sau foști miniștri ai săi, Florin…
Vezi articolul