Proiectul privind programul Școală după Școală din sectorul 2, pus în dezbatere publică aproape de finalul primului modul de școală, după ce părinții au protestat și au lansat o petiție / Cererea părinților prin care să nu mai contribuie financiar nu a fost luată în seamă

308 vizualizări
Auxiliarele pentru elevi - programul Școala după Școală
Auxiliarele pentru elevi – programul Școala după Școală
Proiectul care reglementează desfășurarea programului Școală după Școală din sectorul 2 abia a fost pus în dezbatere publică, în aceeași zi în care mai mulți părinți au protestat și au lansat și o petiție online prin care semnalau întârzierea programului. La mai puțin de două săptămâni până să se termine primul modul de școală părinții din sectorul 2 care și-au înscris copiii la Școală după școală nu au putut beneficia de serviciu pentru că Primăria nu a aprobat proiectul care reglementează activitatea. Prevederea prin care părinții plătesc o parte din costuri dacă se depășește suma de 40 de lei achitată de primărie nu a fost scoasă din regulament, cum au cerut părinții. Întregul regulament poate fi consultat la finalul articolului.
  • Propuneri, sugestii, opinii cu recomandări privind proiectul de hotărâre se pot depune până vineri, 18.10.2024 sau la adresa de e-mail: dezbateri.publice@ps2.ro. Există și posibilitatea unei întâlniri fizici dacă o solicită o asociație sau o autoritate publică.
  • În document nu se precizează de când va putea începe programul Școală după Școală în sectorul 2

Modificările aduse proiectului care reglementează programul Școală după Școală în sectorul 2 față de cel de anul trecut țin de modul de decontare și plata personalului și nu răspund cererilor părinților legate de coplata programului.

Mai exact, Primăria sectorului 2 achită tot 40 de lei pentru elev cu mențiunea ca părinții să plătească în plus dacă suma depășește valoarea menționată, potrivit documentului pus în dezbatere publică.

Art 7. alin 5 Alocarea financiara pentru fiecare beneficiar este de 40 lei/zi/elev, și reprezintă:

c) poate fi permisă contribuția financiară din partea reprezentanților legali ai beneficiarilor în
cazul în care costurile organizării Programului ,,Scoală după școală” (cuprinzând cheltuielile cu masa caldă și plata resursei umane) sunt mai mari decât fondurile calculate conform alocației per elev.

Modificările aduse regulamentului:

În programul Școală după Școală din sectorul 2 personalul implicat poate fi angajat al școlii sau să fie contractat “prin achiziția unor servicii educaționale”.

Potrivit documentului pus în dezbatere publică pe site-ul primăriei sectorului 2, la articolul 7 alineatul 6 se adaugă:

(6) a) Resursele umane implicate în derularea programului ȘDȘ sunt: cadre didactice, personal didactic auxiliar, personal nedidactic și sunt asigurate prin personalul propriu sau prin achiziția unor servicii educaționale, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor.

b) Personalul propriu implicat in derularea programului ȘDȘ și va desfășura activitatea în baza unor contacte individuale de muncă încheiate cu respectarea prevederilor legislației muncii și a salarizării personalului din învățământ.

Cum face școala plățile și decontările

La alineatul (8) a) Resursele financiare, pe surse de finanțare, vor fi alocate în bugetul fiecărei unități de învățământ înscrise în program, astfel:

  • la Titlul 10 ,Cheltuieli de personal” — pentru plata resurselor umane asigurate prin
    personalul propriu, retribuite în regim de plata cu ora. Contractele de muncă încheiate vor fi avizate de legalitate de către compartimentul juridic al D.G.A.P.I. Sector 2. Sumele alocate pentru cheltuieli de personal nu provin din cote defalcate de TVA.
  • la Titlul 20 ,,Bunuri si servicii” — pentru plata serviciilor de livrare a hranei preparate și a serviciilor educaționale, dacă este cazul. Procedura de achiziție publică se derulează la nivelul unității de învățământ. Atât documentația de atribuire a achizițiilor inițiate, cât și contractele de servicii încheiate vor fi avizate de legalitate de către compartimentul juridic al D.G.A.P.1. Sector 2.
    b) Cheltuielile pentru asigurarea hranei elevilor, a serviciilor educaționale si pentru plata personalului propriu implicat în programul ȘDȘ se evidențiază în contabilitatea unității de învățământ, pe surse de finanțare
    c) Sumele provenite din contribuția financiară din partea reprezentanților legali ai beneficiarilor constituie venituri proprii pentru finanțarea programului și se evidențiază în contabilitatea unității de învățământ.

Înscrierile se fac ca și până acum până la începerea anului școlar la unitățile de învățământ care au cerut să desfășoare programul. Admiterea elevilor pe locurile disponibile se face in ordinea depunerii cererilor de înscriere.

Informații de context

O petiție pentru aprobarea de urgență a regulamentului de finanțare a Programului „Școala după școală” a fost lansată de Asociația „Creștem Copii Fericiți” și Asociația Părinților de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din București, potrivit unui comunicat de presă remis Edupedu.ro pe 20 octombrie. Cele două asociații solicită Primăriei Sectorului 2 să finalizeze regulamentul, necesar pentru finanțarea integrală a programului, care vizează prevenirea abandonului școlar.

Deși cursurile anului școlar au început de aproape o lună, regulamentul de finanțare al programului nu a fost încă aprobat, conform sursei citate.

Cele două asociații transmit că, în ciuda recomandărilor Direcției Generale de Administrarea Patrimoniului Imobiliar, școlile au demarat programul, bazându-se pe promisiunea că până la 10 octombrie, data deconturilor pentru luna septembrie, regulamentul va fi adoptat. Primăria Sector 2 nu a reușit să finalizeze acest proces.

Proiectul de Hotărâre de Consiliu Local (HCL) pentru aprobarea regulamentului a fost în consultare publică între 12 și 22 septembrie 2024 și a fost dezbătut public pe 24 septembrie, potrivit comunicatului de presă. Proiectul de HCL a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local din 9 octombrie, dar ulterior a fost retras de primarul Radu Nicolae Mihaiu pentru „reanalizare”, motivând o necesitate a corelării proiectului cu recomandări primite după semnarea lui.

„Ne aflăm într-o situație aberantă, după trei ani de bâlbe repetate, în care niciun regulament nu respectă prevederile legale. Mai mult, impune criterii care obligă părinții să contribuie financiar, deși programul are rolul de a preveni abandonul școlar și ar trebui să fie accesibil în special pentru elevii din grupurile dezavantajate”, au declarat reprezentanții părinților, după cum se arată în comunicatul de presă.

  • Potrivit părinților, nemulțumiți de situație, ei vor organiza un protest miercuri, 10 octombrie, în fața sediului primăriei.

Aceștia solicitau prin petiție primarului Radu Mihaiu să finalizeze urgent regulamentul de finanțare, astfel încât programul să fie aplicabil în condițiile legii, fără a impune „coplată” părinților. De asemenea, se cer garanții că programul va fi finanțat pentru un minim de 12 ore pe săptămână, conform legislației în vigoare (OMECTS nr. 5.349/2011).

Proiectul privind modificarea și completarea hotărârii de Consiliul Local privind acordarea alocării financiare pentru facilitarea participării elevilor înscriși în unitățile de învățământ din sectorul 2 al Municipiului București la programul Școală după Școală
Citește și:
Părinții cer autorităților locale de la Sectorul 2 să aprobe regulamentul pentru programul „Școala după școală”, la o lună după ce au început cursurile: Niciun regulament nu respectă prevederile legale și impune părinților să contribuie financiar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simulare națională Evaluare Națională 2024. Colțul lucrării nu se închide și nu se lipește, potrivit procedurii. Secretizarea se realizează în platforma de evaluare digitalizată – document

La simularea națională de la Evaluarea Națională 2024, colțul lucrării nu se închide și nu se lipește, după cum prevede procedura, document obținut de Edupedu.ro. Elevii de clasa a VIII-a…
Vezi articolul

Activități educaționale pentru copii și familiile lor la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, în weekenduri, chiar și în timpul anului școlar, „pentru a contracara efectele școlii online”

Activități educaționale sunt desfășurate pentru copii și familiile lor la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului în weekenduri și în timpul anului școlar „pentru a contracara efectele școlii online”, potrivit unui…
Vezi articolul

DOCUMENT „Activitățile didactice se poate suspenda” – Dezacord între subiect și predicat în proiectul legii privind starea de alertă, adoptat de Guvern, chiar în capitolul Educație

„Activitățile didactice (…) se poate suspenda în perioada stabilită” – cu acest dezacord între subiect și predicat începe capitolul Educație-Cercetare din proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și…
Vezi articolul