Protest al elevilor la Ministerul Educației: „Solicităm ajutor de urgență pentru oprirea Ordonanței abandoului școlar”

4.683 de vizualizări
Mai mulți elevi au pichetat azi Ministerul Educației pentru a încerca să obțină o discuție cu ministrul, potrivit mesajului publicat pe pagina Aociației Elevilor din Constanța. Elevii cer ajutor „de urgență” pentru „oprirea ordonanței 51/2019, care a desființat transportul elevilor. Aceștia susțin că nu vor pleca din fașa ministerului până când ministrul nu va trimite un punct de vedere la Curtea Constituțională.

Redăm mesajul publicat de elevi:

„Astăzi, membrii #AEC și #AEBI sunt la minister pentru a vorbi cu ministrul educatiei, Monica Anisie. Solicităm ministrului să ajute de urgență la oprirea ordonantei 51/2019, a abandonului școlar, care a desfiintat transportul elevilor. Nu vom pleca până când ministrul nu va transmite un punct de vedere căre Curtea Constituțională în privința ordonanței.”

Reamintim că în data de 25 iunie, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2019, prin care a eliminat transportul județean din sfera serviciilor publice. Elevii susțineau atunci că acest lucru s-a produs la solicitarea conducerilor consiliilor județene și a transportatorilor. ”Cel mai proeminent efect al acestei modificări este, din nefericire dispariția obligațiilor transportatorilor de a acorda reduceri pentru elevi la transportul județean, precum și de a stabili tarife diferite pentru elevi”, potrivit elevilor.

Avocatul Poporului a sesizat apoi Curtea Constituțională pe 7 august 2019 pe motiv că „eliminarea transportului rutier de persoane interjudețean din sfera serviciilor publice, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2019 încalcă voința Parlamentului și denaturează trăsătura de stat social consacrată la nivel constituțional”.

FOTO: AEC


1 comment
  1. Admirabili tinerii care sustin egalitatea de sanse pentru colegii lor din provincie! Impecabil pregatiti pentru a sustine cauza! Subiectul este deosebit de important pentru evolutia statului de drept. Va incurajez sa urmariti evolutia subiectului. Egalitatea de sanse este fundamentul statului de drept, subiectul ar trebui sa fie in dezbateri publice vizibile, pentru combaterea cliseelor si etichetelor folosite cu scopul slabirii politicilor publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scandalul admiterii schimbate. Monica Anisie: Andronescu vrea să-și „șteargă eticheta de groparul învățământului profesional”

Ecaterina Andronescu este preocupată să-și șteargă „eticheta de ,groparul învățământului profesional, schimbând din pixul propriu raportul numărului de locuri de la liceu și învățământul profesional”, spune Monica Anisie, fost secretar…
Vezi articolul

Au început înscrierile pentru „Hai la Olimpiadă!”, program de pregătire pentru elevii din școlile publice interesați să se pregătească la matematică, fizică sau informatică la nivel competitiv

Elevii din sistemul public de învățământ pasionați de matematică, fizică sau informatică se pot înscrie, până pe 11 octombrie, în programul de pregătire “Hai la Olimpiadă!”, desfășurat de Fundația “Nouă…
Vezi articolul

Sfaturi pentru elevii care susțin Evaluarea Națională 2026: Dacă un subiect îți pune probleme, lasă-l și întoarce-te la el ulterior. Scrie tot ce știi, tot ce poate fi punctat / Broșura admiterii la liceu 2026, publicată de ISJ Iași – document

Broșura admiterii în învățământul liceal (volumul I), pentru anul școlar 2026-2027, a fost publicată de către Inspectoratul Școlar Județean Iași. Documentul cuprinde, printre altele, recomandări pentru elevii care vor susține…
Vezi articolul