Protocol de colaborare între Ministerul Educației și Institutul Aspen, condus de Mircea Geoană, fost candidat la președinție din partea PSD. Ciolacu nu exclude susținerea lui Geoană la alegerile din 2024

545 de vizualizări
Foto: Institutul Aspen
Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu şi Florin Pogonaru, Co-Preşedinte în exerciţiu al Institutului Aspen România, au semnat un protocol de colaborare între cele două instituţii. Șeful Institutului Aspen este Mircea Geoană, adjunct al secretarului general al NATO din 2019 și fost candidat la președinția României în 2009, din partea PSD. A pierdut în favoarea lui Traian Băsescu și a rămas în istoria partidului și în memoria publicului drept primul lider PSD care a ajuns președinte pentru o noapte.
  • Preşedintele PSD, Marcel Colacu, a afirmat în iunie 2021 că prezidențiabilul PSD va fi decis în urma unei competiţii interne, dar nu exclude susţinerea lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale din 2024. „Pariul meu este ca în 2024 PSD să şi câştige alegerile prezidenţiale, nu numai să se califice în turul 2”, a spus Ciolacu, scrie G4Media.ro.

„Obiectul acestui protocol îl reprezintă constituirea unui cadru de colaborare între părți în domenii de interes comun, precum pregătirea și formarea profesională prin elaborarea și derularea unor programe prioritare pentru sectorul educației din România și autoritățile din domeniu”, potrivit unui anunț al Ministerului Educației.

Foto: Institutul Aspen
Mai jos, restul comunicatului ministerului:

„Institutul Aspen România, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, urmăreşte să creeze o platformă de dialog cu reprezentanți ai sectorului public şi privat, decidenți publici şi actori economici și academici, precum și alte organizații neguvernamentale pentru pregătirea sistemului de educație.

Platforma are în vedere calibrarea curriculumului și îmbunătățirii competențelor de tip STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), dezvoltate în sistemul educațional și solicitate de angajatori în logica celei de a 4-a revoluții industriale și a economiei digitale. Un rol-cheie al Institutului Aspen România va fi acela de a facilita dialogul ministerului cu reprezentanţi ai principalilor angajatori din sectorul privat. De asemenea, platforma urmăreşte realizarea de studii cu privire la nevoile agenților economici în materie de asigurare a personalului calificat, respectiv de inserție a absolvenților pe piața muncii.

Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației, a lansat invitaţia ca Institutul Aspen România să sprijine cu idei și implicare Proiectul „România Educată” în demersurile viitoare de promovare a temei educației pe agenda publică și propunere de politici publice în vederea acoperirii nevoilor educaționale ale unei Românii moderne, competitive și reziliente (detalii).

Florin Pogonaru, Co-Preşedintele în exerciţiu al Institutului Aspen România a subliniat capacitatea organizației de a contribui cu expertiza reţelei de membri şi fellows la dialoguri şi consultări cu decidenţi publici şi alţi actori relevanţi, în sprijinul dezvoltării de politici publice în sectorul educaţiei. A fost menționat, în acest sens, ca exemplu de bună practică în interacțiunea pe o temă esențială pentru România, proiectul „Meseriaşii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D”.

Institutul Aspen România este o asociație non-profit, apolitică, ce are ca misiune promovarea unui dialog informat și critic pe diverse teme de interes pentru societatea românească. Institutul este recunoscut pentru devotamentul cu care promovează deschiderea către un model de leadership inovativ și un dialog informat între reprezentanții sectorului public, mediului de afaceri şi ai societății civile.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Institutele de cercetare vor fi evaluate, în vederea fuziunii sau desființării celor neperformante, de experți independenți cu experiență managerială / Regulile evaluărilor – stabilite printr-o metodologie aflată pe agenda ședinței de vineri a Guvernului

Institutele de cercetare vor fi evaluate, în vederea unor eventuale fuziuni prevăzute în Legea de acum un an referitoare la integrarea voluntară a acestor organizații, de către trei experți evaluatori…
Vezi articolul
Titularizarea

Creștere de aproape 80% a normelor didactice ocupate de profesorii necalificați, în ultimii 13 ani, potrivit datelor Ministerului Educației. Peste 5.100 de norme au fost ocupate de cei fără studii corespunzătoare postului în anul școlar trecut

În anul școlar 2023-2024, peste 5.100 de norme au fost ocupate de cadrele didactice necalificate, adică fără studii corespunzătoare postului, potrivit raportului privind starea învățământului, document publicat de Ministerul Educației…
Vezi articolul

O deputată social-democrată afirmă că „PSD susține solicitările elevilor” în problema transportului gratuit / Mirela Furtună dă vina pe „miniștrii PNL”, partenerii PSD în coaliția de guvernământ

„Elevii au dreptate” în criticile lor la adresa felului cum autoritățile abordează problemele privind transportul gratuit, iar „PSD susține solicitările elevilor”, se arată într-o declarație politică emisă, vineri, de o…
Vezi articolul

Reprezentanții elevilor condamnă modul în care vor fi folosiți banii obținuți la rectificarea bugetară din Educație: „Toate aceste fonduri au ca destinație învățământul superior”

Consiliul Național al Elevilor „condamnă modul în care Ministerul Educației și Cercetării a prioritizat destinația fondurilor obținute suplimentar la rectificarea bugetară”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Reprezentanții elevilor susțin…
Vezi articolul