Puțin peste jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a din Botoșani care au participat la simularea județeană au luat peste nota 5. La matematică, sub 50% au luat nota 5, potrivit Inspectoratului școlar

1.716 vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Puţin peste o jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a din Botoşani care au participat la simularea judeţeană a evaluării naţionale au obţinut la Limba şi literatura română note de peste 5, potrivit datelor prezentate, luni, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ). La matematică promovarea este sub 50%, potrivit Agerpres.

Conform IŞJ, 1.969 elevi de clasa a VIII-a din totalul celor 3.714 prezenţi au obţinut note mai mari sau egale cu 5, reprezentând un procentaj de 53,01%.

În acelaşi timp, la Matematică sub jumătate au luat nota 5. Astfel, doar 1.665 de elevi din totalul celor 3.677 prezenţi au obţinut note mai mari sau egale cu 5, adică 45,28%.

În ceea ce priveşte examenul de Bacalaureat, la Limba şi literatura română, elevii au luat note mai bune decât la Matematică: 1.805 din totalul celor 2.613 de elevi prezenţi au obţinut note egale sau mai mari de 5, adică 69,08% promovare.

Totodată, la proba obligatorie a profilului, Matematica, au luat notă de trecere mai puțini, însă și procentul celor care au participat la simulare a fost mai mic. Numărul elevilor care au obţinut note mai mari sau egale cu 5 este de 539 din totalul de 1.697 elevi prezenţi, număr care reflectă un nivel de 31,76% al promovării.

Oficialii Inspectoratului Şcolar Județean precizează că rezultatele au fost aduse la cunoştinţa elevilor şi părinţilor de către profesorii de la clasă, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare. Rezultatele obţinute de elevi la simularea examenului de evaluare naţională şi bacalaureat nu sunt publice, dar la solicitarea părinţilor notele pot fi trecute în catalog.

„Rezultatele obţinute se vor analiza, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea rezultatelor şcolare”, conform sursei citate.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Simulare Evaluare Națională 2023. Subiectele pe care le-au primit elevii de clasa a VIII-a din județul Botoșani la proba de Limba română
Simulare Evaluare Națională 2023. Subiectele pe care le-au primit elevii de clasa a VIII-a din județul Botoșani la proba de Matematică
Simulare BAC 2023. Subiectele pe care le-au primit elevii din județul Botoșani la Limba română
Simulare BAC 2023. Subiectele pe care le-au primit elevii din județul Botoșani la Matematică


1 comment
  1. vaaii…! Cum… la Botoșani….! ? de unde este micuțul căstigator al emisiunii de talente …Rareș care spunea ca este din ” leagănul culturii…Botoșani..🤣” care cultură! …agrară….!!!😅

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 2,9 milioane de elevi încep școala luni – cursurile sunt 100% online pentru următoarele trei săptămâni. Cum se încheie mediile după noul regulament și care sunt regulile de predare online și de evaluare

Luni este prima zi de școală după vacanța de iarnă, iar potrivit Ministerului Educației 2.918.275 de elevi sunt înscriși în anul școlar 2020-2021. Deși ar trebui să înceapă școala cu…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Director de școală: Nici nu se pune problema în ziua de astăzi să mai cauți pe cineva să vină la plata cu ora. Am avut o tânără colegă care a primit la repartiție 5 ore. Eu, de fapt, din reorganizarea catedrelor, aveam 6 ore și a refuzat a șasea oră în regim de plata cu ora

Liliana Murguleț, director al Școlii Gimnaziale nr. 79 din București, a declarat că „nici nu se pune problema în ziua de astăzi să mai cauți pe cineva să vină la…
Vezi articolul

Primaria sectorului 1 poate cumpăra sediul liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, o clădire istorică de peste 120 de ani, din strada General Berthelot / Din 2016, elevii nu au putut folosi o clădire complet renovată a liceului, din cauza unor probleme tehnice semnalate de experți ISU

La începutul anului, Consiliul Local al sectorului 1 anunța că vrea să cumpere sediul Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” de pe strada General Berthelot nr. 56-58 și aștepta aprobarea…
Vezi articolul

Recomandarea OECD pentru examenul românesc de la clasa a VIII-a: să includem și notele din clasele a VII-a și a VIII-a într-un portofoliu educațional, în plus față de Evaluarea Națională multidisciplinară / Trebuie să ne extindem spre acest portofoliu – anunță ministrul David

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că recomandarea OECD pentru examenul de la finalul clasei a VIII-a este să includem și notele din clasele a VII-a și a…
Vezi articolul