Radu Szekely va fi demis din funcția de secretar de stat la Educație, dar va fi menținut în poziția de consilier de Sorin Cîmpeanu – SURSE

4.409 vizualizări
Foto: Facebook.com
Premierul Florin Cîțu îl va demite astăzi pe secretarul de stat din Educație Radu Szekely, propus de USR PLUS în această funcție, potrivit surselor Edupedu.ro. Decizia de eliberare din funcție vine în criza guvernamentală actuală, care a dus până astăzi la un val de demiteri ale oficialilor din ministere propuși de USR-PLUS.

Potrivit surselor Edupedu.ro, Radu Szekely va fi menținut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în poziția de consilier pe probleme de echitate.

UPDATE Szekely scrie pe pagina sa de Facebook că „am devenit în ultimele 7 luni parte integrantă a unei echipe care a pornit la implementarea celui mai mare plan de reformă a educației, România Educată, un proiect care transcede limitele politicului. Indiferent de poziția pe care o ocupă fiecare, o echipa consolidată funcționează. În consecință, chiar dacă nu voi mai fi secretar de stat, rămân parte a echipei, pentru că prefer să mă concentrez pe educație și mai puțin pe politică”.

Amintim că Radu Szekely ocupă din februarie 2021 funcția de secretar de stat pentru echitate și egalitate de șanse în Ministerul Educației. Acesta a fost propunerea USR-PLUS pentru acest post care a revenit formațiunii în urma algoritmului stabilit în Coaliție.

Radu Szekely este fostul consilier al Ecaterinei Andronescu, în perioada ultimului mandat al acesteia la Ministerul Educației devenind directorul de cabinet al ministrului. A coordonat și scris documentul “Planul de acțiune pentru educație” care a făcut parte din viziunea “Educația ne unește” a fostului ministru PSD. Toate școlile din România au fost obligate să dezbată documentele și ideile propuse în respectiva viziune.

În prezent, Radu Szekely lucrează în ministerul condus de liberalul Sorin Cîmpeanu la o nouă viziune a educației: de această dată, este vorba despre proiectul de implementare a României Educate a președintelui Klaus Iohannis și de transformare a acesteia într-o lege a educației.

De precizat că singura școală-pilot privată aprobată de Ministerul Educației în proiectul derulat în prezent de instituție este co-fondată de secretarul de stat Radu Szekely, la Sibiu, acesta fiind șeful Comisiei de aprobare și cel care a avizat desemnarea. “Nu consider că este vreun conflict”, a răspuns Radu Szekely, secretar de stat pentru echitate și egalitate de șanse în Ministerul Educației, când a fost întrebat de Edupedu.ro dacă există un conflict de interese sau o problemă de etică după ce a semnat aprobarea cererii de înscriere a școlii private co-fondate de el în programul de pilotare în care s-au calificat doar 6 din cele 20 de școli înscrise.

Citește și:
Demiteri în criza guvernamentală: premierul PNL Florin Cîțu i-a eliberat din funcție pe secretarul de stat Cristian Litan de la Ministerul Cercetării și subsecretarul de stat Tudor Oprea de la Ministerul Educației, propuși de USR-PLUS
Singura școală-pilot privată aprobată de minister este co-fondată de secretarul de stat Radu Szekely, la Sibiu, acesta fiind șeful Comisiei de aprobare și cel care a avizat desemnarea. Szekely: Nu consider că e vreun conflict / Au mai fost trei școli particulare, dar au fost respinse – interviu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara cu mesaje antivaccin din Botoșani, care spunea elevilor de clasa a VII-a că „am ajuns exact ca la Auschwitz, dacă te duci în spital nu mai ieși viu de acolo, exact ca la un abator”, a fost sancționată cu diminuarea salariului timp de 6 luni

Doina Amarandei, profesoara de muzică de la mai multe școli din județul Botoșani, care le spunea elevilor săi tot felul de mesaje antivacciniste și teorii ale conspirației, va primi salariul…
Vezi articolul

România este printre statele UE care „au un nivel de libertate academică sub medie”, arată un raport al France Universités, o asociație care reunește președinți de universități și instituții de învățământ superior

Un raport francez dat publicității miercuri indică regrese îngrijorătoare în ceea ce privește libertatea academică în întreaga lume, transmite AFP. România se numără printre statele UE care „au un nivel…
Vezi articolul

După 12 ani de școală, elevii au probleme cu lexicul, cu localizarea informației, spune Bogdan Rațiu, profesor de limba română, despre rezultatele simulării la BAC: La liceu se simte că stagnăm de foarte mulți ani, iar standardele s-au diminuat – în anii 2000 se cereau 3-4 pagini de eseu, acum 400 de cuvinte

Bogdan Rațiu, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș, spune că „rezultatele simulării de la BAC 2024 nu sunt foarte bune per ansamblu”,…
Vezi articolul