Raluca Turcan, despre modificările din școli la un eventual val II al pandemiei: O să adaptăm scenariul de predare, inclusiv toată infrastructura și până la urmă curricula

9.146 de vizualizări
Foto: gov.ro
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că Guvernul lucrează „pe mai multe scenarii” planul de redeschidere a școlilor, din toamnă, în contextul în care epidemiologii vorbesc despre un val II al pandemiei COVID-19. „Suntem pe mai multe scenarii de lucru și evaluăm inclusiv ce se întâmplă în alte țări, până în momentul de față”, a declarat Turcan, la Digi 24.

Vicepremierul a susținut că „există o precauție a planurilor lansate în spațiul public, tocmai din motive de evoluție a pandemiei”.

„România își dorește să intre în anul școlar cu o derulare firească a cursurilor”, față în față, însă dacă va exista un val II al pandemiei, atunci „o să adaptăm scenariul de predare, inclusiv toată infrastructura și până la urmă curricula care va fi urmărită pentru elevi”, a anunțat Raluca Turcan.

Amintim că DSP-urile au primit deja din luna mai un set de reguli realizate de Institutul Național de Sănătate Publică, care prevăd că în toamnă clasele vor fi de maximum 10-15 elevi, copiii va trebui să stea maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs să dureze cel mult 30 de minute, în condițiile în care jumătate din elevi învață de acasă online. Documentul oficial cuprinde măsurile de protecţie care trebuie aplicate “pentru reluarea activităţilor în unităţile pentru educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, clasele 0-XIII, în contextul epidemiologic al COVID 19”. 

Edupedu.ro a prezentat pe larg regulile publicate de Ministerul Sănătății chiar pe site-ul propriu, despre care ministrul Tătaru a declarat că sunt puse „în consultare și pentru Ministerul Educației”, pentru ca doar o zi mai târziu să le califice drept „document vechi de lucru, care nu mai este de actualitate”.

Citește și:

 


2 comments
  1. Stânga e identică cu dreapta … E doar autocontradicție.

  2. Dar parca revenisera ca aberatiile alea erau vechi, pentru cazul in care pandemia ar fi lovit crunt in septembrie. Iar nu stie stanga ce spune dreapta???? Ce-i cu oamenii astia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România, zonă albă în privința folosirii reglementate a inteligenței artificiale în școli. Raport European Schoolnet: AI este prioritate publică în 20 din 23 de sisteme educaționale europene, iar formarea profesorilor este obiectivul principal în aproape toate statele analizate

Majoritatea sistemelor educaționale europene au introdus deja reguli explicite privind utilizarea inteligenței artificiale în școli, arată un raport European Schoolnet publicat în decembrie 2025. România nu a participat la acest…
Vezi articolul

DOCUMENTE Relocarea Colegiului Național Șincai. Profesorii trimit o scrisoare deschisă Președintelui Iohannis, în care acuză „un atac, o luare cu asalt”. Primarul Sectorului 4 ripostează cu documentele pentru reconsolidarea clădirii, plus adresa constructorului care arată că lucrările nu pot fi făcute decât cu mutarea elevilor

Peste 20 de profesori de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” i-au trimis o scrisoare deschisă lui Klaus Iohannis în care atrag atenția asupra unui „atac”, „o luare cu asalt”. De…
Vezi articolul

Legea privind educația pentru sănătate începând cu clasa a VIII-a, ce prevede programe pentru prevenirea „contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”, cu acordul părinților – promulgată de președintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea ce prevede ca în școli să se deruleze, din clasa a VIII-a, numai cu acordul scris al părinților, „programe de educaţie pentru sănătate,…
Vezi articolul

Planul de pilotare al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Curcani din județul Călărași se extinde și la învățământul primar, unde elevii de clasele a III-a și a IV-a vor avea ore de literație și numerație / Directorul Viforel Dorobanțu: La gimnaziu am introdus câte o oră de Fizică în clasa a V-a și Chimie în clasa a VI-a, în locul unei ore de Matematică

Planul de pilotare al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Curcani din județul Călărași se extinde și la învățământul primar, a declarat directorul Viforel Dorobanțu pentru Edupedu.ro. Concret, disciplinele care au două…
Vezi articolul

Rezultate „îngrijorătoare” la Evaluarea Națională la clasa a VII-a din Franța: mai mult de jumătate din elevi nu citesc la nivelul așteptat și nu stăpânesc problemele de geometrie. Ministrul Educației propune ore remediale organizate pe niveluri

Rezultatele testărilor naționale la limba franceză și matematică pentru elevii de clasa a VII-a din Franța sunt îngrijorătoare, apreciază ministrul Educației din Republică, Gabriel Attal, într-un interviu pentru Le Parisien,…
Vezi articolul