Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, care să stea 4 ore pe zi la școală, cu ore de 30 de minute și restul clasei, prin rotație, face școală online – Recomandările pentru redeschiderea școlilor, de la Institutul pentru Sănătate Publică

356.459 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, elevii să stea maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs să dureze cel mult 30 de minute, în condițiile în care jumătate din elevi învață de acasă online. Acestea sunt noile reguli care trebuie aplicate la redeschiderea școlilor și care se regăsesc în recomandările oficiale realizate de Institutul Național de Sănătate Publică. Documentul cu regulile a fost publicat de Ministerul Sănătății și trimis în școli de către DSP pe 29 mai. Documentul oficial cuprinde măsurile de protecţie care trebuie aplicate “pentru reluarea activităţilor în unităţile pentru educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, clasele 0-XIII, în contextul epidemiologic al COVID 19”. Redeschiderea școlilor va avea loc pe 14 septembrie 2020, conform structurii anului școlar 2020-2021.
  • Precizăm că regulile sanitare impuse până acum de Guvern au la bază recomandări ale Institutului Național de Sănătate Publică

În timpul orelor de curs, elevii trebuie să păstreze între ei o suprafață de 4 metri pătrați, regulă impusă și la examenele din prezent. Specialiștii scriu că “este posibilă creșterea numărului de elevi în funcție de condițiile locale, dar trebuie îndeplinită condiția unui singur copil în bancă”, însă nu este precizat ce înseamnă această creștere a numărului de elevi.

Numărul maxim de elevi pe clasă trebuie să nu depășească jumătate din efectiv, iar ceilalți elevi din clasă vor face activități online, se mai arată în noul regulament. Concret, specialiștii INSP recomandă “participare alternativă a elevilor, prin rotație, la orele de clasă online a unei părți din elevi, ceilalți fiind prezenți fizic la școală (de preferat în prima etapă, întrucât asigură un timp de expunere mai redus pentru fiecare elev)”.

O altă recomandare este ca una din cele 4 ore să se deruleze în fiecare zi în spații deschise (cum ar fi curtea școlii).

Un subiect care va interfera cu obiectivele curriculumului este cel al interzicerii experimentelor de la disciplinele de științe. Institutul Național de Sănătate Publică susține că “experimentele la orele de chimie/fizică/biologie care necesită mișcare și/sau interacțiune strânsă între elevi nu trebuie organizate”. Pe lângă asta, “elevii nu se vor muta din clasa de bază în laboratoare“, mai arată recomandările care au statut de obligație, după cum reiese din modul în care sunt formulate și din faptul că toate măsurile date de Ministerul Sănătății prin INSP au avut statut de recomandare, dar au fost de fapt obligații.

Orele de curs vor fi de maximum 30 de minute, iar pauzele de maximum 20 de minute, pentru a avea toți elevii timp să se spele câte 20 de secunde pe mâini, la ieșirea și la intrarea din pauze, se mai arată în documentul citat. Copiii nu vor sta mai mult de 4 ore la școală.

Culoarele făcute în această perioadă pentru revenirea la pregătire a elevilor pentru examenele naționale vor rămâne așa cum sunt și la redeschiderea școlilor, în toamnă. Cum de altfel rămân în vigoare toate măsurile luate în prezent, mai puțin purtarea măștilor în interiorul școlii pentru pentru elevi, la cursuri, aceasta nemaifiind obligatorie decât în pauze, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.

Măștile vor fi obligatorii pentru profesori, dar purtarea măștilor în interior pentru elevi nu este recomandată – prevede documentul INSP. Este recomandată în schimb purtarea măștilor în pauze pentru elevi.

Edupedu.ro redă, pe larg, recomandările Institutului Național de Sănătate Publică:
Diminuarea timpului alocat orelor de clasă

Numărul de ore petrecute de elevi în cadrul procesului instructiv – educativ pe zi la școală să fie limitat. Recomandăm un maximum de 4 ore pe zi, durata orei să fie de maximum 30 minute, durata pauzei de maximum 20 minute, pentru a se permite timpul necesar spălatului eficient al mâinilor.

Participare alternativă a elevilor, prin rotație, la orele de clasă online a unei părți din elevi, ceilalți fiind prezenți fizic la școală (de preferat în prima etapă, întrucât asigură un timp de expunere mai redus pentru fiecare elev).

Alternarea orelor de curs cu activități în aer liber: în măsura în care este posibil una dintre ore/zi să se deruleze în spații deschise (curtea școlii).

Amânarea și anularea manifestărilor sportive, culturale, pe timpul pandemiei în vederea evitării aglomerării pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii;

Diminuarea pe cât posibil a deplasărilor cadrelor didactice, elevilor și a personalului unității în incinta acesteia.

Organizarea programului școlar:

Școlile vor trebui să se organizeze înainte de redeschiderea lor și în funcție de dimensiunea unității. Se vor organiza programul și activitățile școală (intrare în clasă, ieșire de la cursuri, mișcarea pe coridoare), astfel încât elevii unei clase nu se întâlnească cu elevii din alte clase sau cu cei de pe același etaj.

Sosirea și plecarea din școli ar trebui organizate astfel încât să se evite aglomerarea copiilor și a părinților la intrarea în școli. Această organizare se va face astfel încât să respecte următoarele:

Decalarea orelor de intrare:

    • intrările și ieșirile din unitate vor fi eșalonate la intervale regulate de timp pentru a se evita aglomerările
    • ora de începere a cursurilor să fie diferită pe clase de studiu, pentru a evita aglomerația școlarilor la triajul epidemiologic și la intrarea în școală (de ex. decalaj de 15-20 de minute);
    • în consecință, și intrarea în pauză se va face la ore diferite pentru a evita aglomerarea la grupurile sanitare.
    • programul școlar adus la cunoștința elevilor să conțină orele de începere și durata orelor la clasă și a pauzelor, precum și a pauzei/pauzelor de masă;
Organizarea spațiilor în clase

Predarea ar trebui organizată în clasă de maximum 10-15 elevi, astfel încât să fie alocată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare elev și 4 mp suplimentar pentru profesori. Este posibilă creșterea numărului de elevi în funcție de condițiile locale, dar trebuie îndeplinită condiția unui singur copil în bancă.

Compoziția grupurilor claselor va fi neschimbată și copilul nu va putea schimba clasa sau grupul. Contactul reciproc între grupuri va fi limitat.

Nu vor fi permise organizarea de cluburi școlare sau grupuri de hobby sau alte activități care presupun participarea simultana a unui număr mai mare de 3 elevi.

Locurile din clasă trebuie să fie fixe, adică după aranjarea elevilor, în bănci, aceștia nu vor mai schimba locurile între ei pe toată perioada cursurilor.

Fiecare elev va ocupa loc în bancă la o distanță de cel puțin 1,5 m față de ceilalți. Măsurarea se va face cu metrul între centrele scaunelor elevilor, iar numărul maxim de elevi pe clasă trebuie să nu depășească jumătate din efectiv.

Scaunele și banca trebuie dispuse astfel încât distanța între bănci să fie cât se poate de mare, de preferință lângă pereți, dacă spațiul permite acest mod de aranjament, de exemplu prin păstrarea unui pupitru gol între două pupitre ocupate.

Experimentele la orele de chimie/fizică/biologie care necesită mișcare și/sau interacțiune strânsă între elevi nu trebuie organizate. Elevii nu se vor muta din clasa de bază în laboratoare. Experimentele pot fi prezentate pe înregistrări video.

Organizarea activităților și supravegherea în timpul pauzelor

Elevii din ciclul primar să fie supravegheați pe toată durata pauzelor;

Activitățile vor fi organizate pe cât posibil în curtea școlii, cu păstrarea distanței de minimum 1,5 m între elevi. Elevii nu se vor îmbrățișa, nu își vor atinge reciproc mâinile și nu vor sta aproape unul de celălalt. Vor fi eliminate jocurile și alte activități care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanței dintre elevi. Copiii se pot juca în pauză împreună, într-un grup limitat de 3 elevi, doar din aceeași clasă;

Elevii nu vor consuma în comun mâncarea sau băuturile și nu vor schimba între ei obiectele de folosință personală (atenție la schimbul de telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc)

Comunicarea de instrucțiuni pentru părinți

Părinții și cadrele didactice trebuie să-i ajute pe copii să depășească cât mai ușor eventualele reacții de nervozitate, agitație, tristețe, dureri de cap, de stomac explicându-le că reacțiile organismului lor sunt absolut firești în raport cu această situație ieșită din comun.

Trebuie să li se arate sentimentul de siguranță și ocrotire.

Copiilor să li se explice că nu trebuie sub nicio formă să-i stigmatizeze pe cei care au avut boala, după reîntoarcerea lor la școală. Toți trebuie să înțeleagă faptul că virusul îi poate afecta pe oricare dintre ei, indiferent de zona în care locuiesc, de etnie, de vârstă, de gen sau de situația materială a părinților.

Părinții aparținători nu vor însoți copiii în interiorul școlii și nu au acces în curtea și clădirea școlii.

Comunicarea cu părinții se va realiza telefonic sau prin mijloace electronice în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și a întreprinderii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.

Sfaturi utile pentru părinții care au copii în clasele 0-5:

  • Vorbește cu copilul tău despre cum acesta se poate proteja pe el, dar și pe cei din jur împotriva infecției cu noul coronavirus.
  • Explică-i copilului că, chiar dacă școala se redeschide, viața de zi cu zi nu va fi la fel ca înainte, deoarece trebuie să avem grijă de noi și să evităm răspândirea infecției.
  • Acordați atenție stării mentale a copilului și discutați cu el despre orice modificări ale stării lui emoționale.
  • Învață-ți copilul cum să se spele pe mâini corespunzător și vorbește cu acesta despre cum respectăm sfaturile generale cu privire la o igienă corespunzătoare și la păstrarea distanței.
  • Roagă-ți copilul să se spele pe mâini: atunci când ajunge la școală, când se reîntoarce acasă, înainte și după utilizarea toaletei și ori de câte ori este necesar.
  • Însoțiți copilul doar până la intrarea în spațiile exterioare ale școlii. Evitați contactul la mai puțin de 1,5 m cu alte persoane la intrare în școală.
  • Asigurați-vă să fie copilul îmbrăcat corespunzător, inclusiv în eventualitatea petrecerii unei părți din timp în aer liber, amintiți-vă de crema cu protecție solară, dacă vremea este bună.
  • Sfătuiți-vă copilul să nu consume în comun mâncarea sau băuturile și să nu schimbe cu alți elevi obiectele de folosință personală (atenție la schimbul de telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc). De exemplu, nu oferiți nimic de mâncat sau de băut întregii grupe sau clase la ziua de naștere sau cu alte ocazii.
  • Curățați sau dezinfectați zilnic acasă aparatele electronice ale copilului (telefon, tabletă, computer, mouse).
  • Acordați atenție deosebită semnelor de boală. Dacă copilul prezintă cel mai mic semn de boală, atunci rețineți copilul acasă. Copilul se poate reîntoarce la școală numai după ce acesta nu am mai prezentat simptome timp de 48 de ore sau la recomandarea medicului.
  • Dacă sunteți bolnav, rămâneți acasă și nu duceți copilul la școală.
  • Dacă copilul se îmbolnăvește în timpul programului la școală, luați-l imediat acasă și contactați medicul de familie sau serviciile de urgență, după caz.
Măștile, obligatorii pentru profesori, iar pentru elevi doar în pauze

Purtarea măștilor faciale de protecție este obligatorie pentru cadrele didactice și cadrele auxiliare și recomandabilă pentru elevi (recomandăm utilizarea unor măști mărime adecvate pentru elevi și purtarea acestora doar în pauze);

Măsuri privind transportul în comun al elevilor la și de la unitatea de învățământ

Transportul la și de la școală trebuie să fie organizat astfel încât autobuzele să funcționeze la jumătate din capacitate, iar elevii trebuie să fie așezați astfel încât să se respecte distanțarea de minimum 1,5 m între pasageri. În acest sens, poate fi suplimentat numărul de autobuze sau decala în timp orarul de transport.

În drum către școală, elevii sunt supuși regulilor generale de conduită prevăzute în măsurile de criză, în special: acoperirea gurii și nasului, echipament de protecție mască și respectarea distanțelor de 1,5 m.

Șoferul autobuzului și personalul de însoțire vor respecta măsurile generale de protecție. Autobuzul va fi aerisit temeinic după fiecare cursă.

Alte măsuri

Sala de bibliotecă se recomandă fi utilizată individual numai cu scopul de a primi sau returna literatura de studiu.

Trebuie evitate activitățile cu riscul de transmitere ridicat al infecției, de exemplu activități cu contacte interpersonale apropiate sau cu număr mare de persoane, cum ar fi manifestările școlare, taberele, excursiile, alte activități extrașcolare în grup mai mare de 3 elevi.

Unitățile de învățământ care realizează în incinta unității servirea alimentelor pentru copii trebuie:

  • să adopte măsuri igienico-sanitare stricte, precum și măsurile de prevenție pentru infecția Covid-19 de distanțare fizică (echipament protecție, igienizare, dezinfecție, instruire);
  • să evite distribuirea de alimente care nu sunt ambalate individual;
  • se va evita/restricționa organizarea de evenimente la care se servesc alimente în regim de bufet deschis.”

Descarcă, în format .PDF, documentul INSP  cu Recomandari pentru măsurile de protecţie care trebuie aplicate pentru reluarea activităţilor în unităţile pentru educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, clasele 0-XIII, în contextul epidemiologic al COVID 19.

Recomandari INSP – Masurile de protectie care trebuie aplicate pentru reluarea activitatilor in unitatile s…

 

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

  • NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
  • Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro

 


62 comments
  1. Mare este gradina D-lui. Oamenii astia doresc usor sa ne faca niste sclavi moderni…. Pai MAI oameni buni!!!!! Ce face o familie cu 1 copil pe clasa 1? si altul pe clasa a 2-a??????…care nu are parinti sau bunici in localitate si ambii parinti lucreaza in schimbul 1 de la ora 8 pana la ora 18 (cand ajung acasa)?????? Cine sta online cu ei acasa 1 saptamana da, una nu???? …si au credit pentru locuinta? Stiti ce inseamna dublarea sumei pentru afterschool??? Chiar daca veniti cu rahaturi de ajutoare tot ne distrugeti. Cei care se descurcau putin, ca de cica au venituri, nu vor primi nimic…
    Ne asteapta vremuri grele…….. si nu are legatura cu COVID19 dar noi romanii stim mereu sa copiem prostii

  2. poate cu ocazia asta se va mai schimba programa scolara si se vor mai elimina din aberatiile bagate pe gat copiilor, de care nu vor avea niciodata nevoie.
    poate se vor face teste pentru alegerea carierei , teste de aptitudini si personalitate care sa-i ghideze pe parinti, elevi si profesori ce materii sa aprodundeze pentru o cariera intr-un domeniu care i se potriveste elevului. Majoritatea celor care dau Bac-ul nu stiu cu adevarat ce vor sa faca mai departe.

  3. Niste retardati incompetenti, cei care au facut normele astea. Ar trebui trimisi la cules de capsuni sau muncitori necalificati in constructii, nu sa stea pe banii nostri intr-unbirou climatizat!

  4. Tot ce se propune pare de un absurd si poate exista in scenarii de film.Ministerul,sindicatele si profesorii propun intotdeauna solutii care stiu ca nu pot fi aplicate si vor sa dea impresia ca-i intereseaza binele elevilor ,dar realitatea este alta,toate schimbarile sunt in avantajul profesorilor.Un exemplu clar este ca nu ai cum sa faci clase cu efective cu 10-15 elevi la clasa ,asta inseamna un numar dublu de sali de clasa necesare si un numar dublu de cadre didactice.Asta este situatia si ei sustin imposibilul.Exista lege aprobata de presedinte din noiembrie 2019 in care se aproba reducerea numarului de ore la clasa,asta se putea aplica in anul scolar 2020-2021 ,dar nimeni nu mai zice nimic de aplicarea ei,se fac toti ministerul,sindicatele si profesorii ,ca nu stiu de existenta ei si ca nu exista .Legea asta se putea aplica existau conditii simple pentru aplicarea ei,dar nu doresc,pentru ca asta avantajeaza elevii .Asta este realitatea parinti si elevi profesorii vor totul numai in avantajul lor.

    1. Desi se precizeaza ca este vorba inclusiv de clase 0 -4, nu se ia in considerare urmatorul aspect: ce face copilul dupa ora 12 in situatia in care parintii sunt la munca. Daca after sch. nu mai exista, ce se intampla cu acesti copii? Nu pot veni singuri acasa si nu pot sta singuri in casa. Sau cei care invata acasa. Tot clasele mici. Cine ii va supraveghea? Perioada aceasta s-a putut lucra de acasa in contextul sit de urgenta/alerta (pentru cei care desfasoara munca la birou). Din toamna insa….nici o sansa. Ce solutii ofera statul?

    2. Corect, profesorii sunt in cardasie cu ministerul si sindicatele, nu ii intereseaza binele copiilor. Legea a fost data de ochii prostilor, nu se aplica, dar mi se pare ca totul se face ntoarce impotriva lor, daca simplificau lucrurile ar fi gestionat mult mai bine criza de acum, ar fi fost mult mai simplu. Tare mi e teama ca le a cam spart covidul mafia si se intoarce roata, sa vada cum e sa stai sapte opt ore pe zi la scoala cum stateau copiii, sa vedem le convine. Ce semeni aia aduni. Oricum sistemul e pe cale sa se prabuseasca, cu toate eforturile lor de a i tine captivi pw copii si cu toata demagogia si lipsa de caracter de care dau dovada. Sper sa nu inceapa sa se planga ca le e greu, pentru copii a fost si mai greu, dar ei trebuie sa taca si sa inghita.

  5. Bine ca am scapat si am terminat ciclul celor 12 clase.
    Oricum nu mai suportam invatamantul romanesc.

    1. Păi ai fost obligat până în clasa a X-a sa urmezi cursurile învățământului românesc. Clasele a XI-a și a XII-a le-ai facut de plăcere, din dorința ta de a absolvi 12 clase si, probabil, a concura ptr o diploma de BAC.

  6. Cu noi, elevii din cămin, ce se întâmplă?
    Se vor pune măsuri de protecție? Tot 5 oameni în 4 paturi? (nu e cazul meu, e cazul colegelor mele)

    1. Pai, da. Veti fi ca o familie. Nu-ti convine, iti iei casa in oras. Dacă te tine punga. Dacă nu, ghinion. Statul iti asigura gratuitate la invatat la orice (Si unul singur) ciclu de învățământ. La cazare nu e obligat la nimic. Ce, daca o familie de 5
      sta inghesuita intr-o camera de nefamilisti vine statul si ii mai da o altă casă?

  7. În urma articolului pus în dimineața aceasta cum ca asta era un scenariu făcut in mai si din alocuțiunea dnului Tătaru e mai mult ca sigur ca virusul nu va mai exista in toamna. Stati linistiti, ce aparea va fi tratat epidemiologic loco. Părinții speriați de scoala online sa stea liniștiți, se pot duce la serviciu, va fi cazul doar pe alocuri cazuri si rezolvare punctuală, exact cum se țipă acum ca “de ce peste tot sunt închise locații deoarece in acele județe nu sunt cazuri”. Nu mai pupa nimeni somaj tehnic. S-a văzut acum atitudinea beneficiarilor de tehnic, cum i-au “ajutat” pe profesori in activitatea online si in “tratamente”.

    Concluzie:
    – vom fi safe, cazuri punctuale
    – somaj tehnic, “esclus”
    – online, pe alocuri, si se descurcă fiecare cum poate, si părinți și profesori
    – contientizarea părinților ca sunt responsabili ptr educația urmașilor lor. Statul asigură doar baza ptr toți. Performanța se plătește.
    – lockdown? Never

    Dacă e cum zic, imi place. E ideal. Se trezeste lumea ca nimic nu mai e moca pe planeta.

  8. Ce vor face parintii a caror copii vor avea ,,saptamana online”? Cei mici inca nu se pot lasa acasa singuri pt a invata online. Vor sta acasa tot a doua saptamana?????? Care angajator isi permite acest ,,lux” ??????????

  9. Nu voi permite astfel de experimente pe copiii mei. Copiii mei nu sunt cobaii vostri! Daca astfel se va desfasura scoala, mai bine lipsa! Cu toata responsabilitatea o spun: imi voi retrage copiii de la scoala si ne vom orienta catre homeschooling.
    Ce vreti sa faceti este o bataie de joc si niciun profesor si niciun parinte nu ar trebui sa accepte asa ceva!

  10. Prin predare “online” înțeleg că elevii vor face teme individual, altfel nu vad… Ar trebui clonati profesorii! În rest, singurul lucru bun pe care il vad în adunătură asta de absurdități este reducerea numărului de elevi în clasa, o măsură care ar trebui luata oricum si in conditii normale. Celelalte reguli sunt inaplicabile în condițiile actuale, iar ei se vor preface ca le impun si noi ne vom preface ca le respectăm. Iar dacă vor apărea probleme, de vină o sa fie profesorii…

  11. Scoala on line ,cu cei mici ce facem cand suntem la serviciu … terasele ,mall urile ,magazinele mari pline si la scoli ,gradinite etc sa bata vantul ,fain o sa fie o generatie de analfabeti daca poporul Roman lasa ,sper ca nu …

  12. Elevii să nu poarte masca la ore, dar să o poarte la examenele naționale- pentru că măștile sunt deja cumpărate, fără licitație, doar suntem în stare de alertă …(Libertatea, 16 iunie, 2020). Evident că e vorba de o grijă cu sincope pentru copiii noștri și de o grijă coerentă doar pt propriile interese financiare ale membrilor ministerelor educatiei și sănătății. Ministerul educatiei le dă chiar părinților și elevilor lecții de ,,educație financiară” în stil liberal moiritic, folosindu-se cu spor de pretextul pandemiei. Ce urât…probabil se cred extrem de inteligenți. Si, cât le permitem, chiar le ies ,,scenariile”. Să ne gândim numai a cui fină e persoana care conduce DSP București…. Această spaimă de a înstrăina averea din sânul familiei ducea în alte timpuri chiar la incest. Viziunea actuală nu e cu mult alta.

  13. Masca nu te protejează împotriva contractarii virusului ci ii protejează pe ceilalti sa nu fie infectati de tine. Tipic romanesc, majorității nu ii pasa de ceilalti si nu folosesc sau folosesc incorect aceasta masca. “Sa crapati dr….lui toți, ca eu sunt buricul pământului si sunt tanar si rezistent. Si cu cat crapati mai multi cu atat se face loc si ptr noi ăștia care vrem să vă luam locul mai repede”.

    Apoi,, fara legatura cu ce am scris mai sus, se pleaca de la premisa că profesorii sunt cei infectati si pot da elevilor virusul si de aceea trebuie sa poarte masca. Nu uitati! Elevii vin fiecare din familiile lor si pozitivii sunt TOTI asimptomatici.

    Concluzia, trebuie multi dintre cei peste 50-55 de ani, daca nu avem o sanatate impecabilă, sa eliberăm societatea care nu mai are loc de noi si nici chef sa ne plătească pensiile viitoare.

    Acum inteleg filosofia lui Arafat care a ținut să fie considerat pozitivul ca un infectat cu bacilul Koch. Si ne meriitam soarta. Nu vrem sa purtam masca ptr a opri si a sfarsi raspandirea virusului, atunci nu avem decat sa stam la “puscarie” pana ne negativam.

  14. Acestia sunt OAMENII NOI pe care multi ii doreau la conducere! Nu pot mai mult! Niciodata nu am crezut ca voi vedea atat de multe ineptii propagate si intarite prin ordonante si legi, ca in aceste ultime luni! Nu am crezut ca toti cei numiti in functii inalte, pe bani multi, chiar au facut “scoli inalte” la FARA FRECVENTA, adica nu au facut nici o scoala, pentru ca altfel nu imi explic de unde scot toate tampeniile astea. Este chiar o mare bataie de joc fata de toti oamenii care le platesc indemnizatiile grase pentru lipsa lor de performanta si tupeul ridicol de mare pe care il afiseaza!

    1. Problema e ca nu renunta la populism si joaca la doua capete, vor sa impace si prostii, de aia scot ineptii pe banda rulanta. Au nevoie de prosti pentru mase electorale, dar va veni timpul cand vor trebui sa se decida. Or cu logica prostimii, care duce in gard, ori faci ce trebuie.

  15. Trebuie să fie de la purtatul măştii…..creierul nu a primit oxigen când au făcut aceste propuneri.Cei mici o să învețe să scrie on-line.Bravo domnilor!!!

  16. Ministrul și inspectorii din Educație știu ca tremura cămașa pe profesori, știind ca cei absurzi care ii conduc le pot face mult rău fără sa clipească.
    Asa ca mergând pe dictatura și pe intimidare, ei își permit sa traseze sarcini absurde și idioate cadrelor didactice.

  17. Nu am mai citit de mult o asemenea idiotenie!!! E penibil!!! La scola ne infectam, dar la mall si la terasa nu!!!

    1. Viitorul Romaniei va fi plin de Analfabeti!!!Rusine Romania rusine!!!!
      Ce vor ajunge copiii nostri!!!!

      1. Bravo !!! Mie ca mama imi place foarte mult ideea. Apropo, SA NU VA UITATI IN GURA CELOR CARE ZIC CA VOR IESI MULTI ANALFABETI ,PT CA PANA ACUM S-A FACUT SCOALA NORMAL SI SUNT MULT PREA MULTI ANALFABETI , DECI NU ARE TREABA CU SCOALA , CI CU NOI CA părinți. Din partea mea să dureze asa inca 5 ani , se trezesc toți ametitii sa faca conspirații dar ei nu stiu sa isi învețe copii cât fac 2+3 si mai ales bunele maniere, o educație emoțională perfectă și o dezvoltare personala bună copiilor. Hai, duceți va la copii, va rugam si lasăti voi parerile

        1. Întru totul decord! Nu știu saluta, doar etalam telefoane și alte accesorii in fața altor copii care poate împart 1 pâine la 5 -6 membrii în familie.
          Știm doar “răsfoi pagini virtuale și copiii sunt lăsați în baza “interacțiunii sociale” .. din păcate mulți sunt înghititi de tumultul tehnologiei care deja unora le devorează creierul.

  18. Noi nu contam! Noi dascalii n-am contat niciodata! Si ce daca avem boli si ne expunem? Pot stanuta si tusi direct pe catedra…. Ce fel de oameni sut cei care au hotarat asa ceva???

  19. Proiectul asta e o aberatie gândită la o discutie la bere!
    Copiii au nevoie de interacțiune pentru dezvoltarea normala! Voi vreti sa-i transformați in autiști!!!
    Si v-ati gandit vreun moment ce ar insemna sa se puna in practica toate punctele astea? Gandim si noi solutii viabile sau ne batem joc? (Ultima intrebare e retorica! ).

  20. Impuscati va mai bine!! Aberatiiiiiiiii tu va n gura….. imi vine sa va injur asa de tareee!! 😡😡😡🤮🤮😡

    1. Bravo!!! Si eu sunt in spume de nervi. Nu se poate sa ramana asa!! Nu imi vine sa cred ca profesorii accepta aberatiile astea!!

  21. Practic omorâm ce era diferența la un învățământ de calitate, privat: Laboratoare și cluburi separate ca să creștem mai mult decât papagali care recită pe de rost.

  22. Ce școală onli-ne? Sa reducă numărul de elevi la clasă și sa se facă ore normal.
    Altfel o sa devenim o țară de analfabeți si politicienii sa faca din ei ce vor. Cred că asta se urmărește!

    1. Pentru proiectele pe care le are ministerul trebuie sa angajeze masiv cadre didactice. Este discriminatoriu sa cereți celor care au predat certificate privind abaterile disciplinare din ultimii doi ani iar debutanții sa nu aducă nimic. Unde e egalitatea de șanse? Se pare ca doamna ministru urmărește sa ne tina în scoala 8 ore.

      1. Zau, va tine in scoala opt ore? Da’ amaratii aia de copii de a saptea care stau si cate sapte ore la scoala, basca noianul de teme si aberatii ce sa mai zica? Aia nu au niciun cuvant de spus, ca oricum sunt mici si prosti. V ati invatat sa va puneti cateva ore la scoala, ca sa dati fuga acasa sa va puneti pe meditatii si acum va plangeti ca pierdeti timpul pe la scoala, cum il pierd si copiii de altfel. Parca programul normal de lucru e de opt ore pentru un adult sau ma insel eu?

    2. Fără acordul părinților nu vor putea in veci sa duca la împlinire aceste aberatii . Dacă toți părinții s-ar revolta si nu ar accepta aceasta bătaie de joc , s-ar pune capăt acestei nenorociri.
      1.Săptămâna in care copilul de cls primară trebuie să stea acasă și să lucreze on line, cine il supraveghează?
      2. Mulți profesori sunt in varsta si nu au suficiente cunostinte in domeniul it pt a putea susține eficient aceste lecții on line, cum au de gând să îi instruiască?
      3. Profesorii nu aveau timp în 50 de min sa predea materia la clasa asa cum trebuie, daca scurtează ora la 30 min , cum vor putea parcurge toată materia unui an scolar?
      4. Au mai zis la un moment dat ca vor să amplaseze containere/corturi în curțile instituțiilor ca sa suplimenteze locurile , de unde vor avea suficiente cadre didactice? Sau copiii din container vor lucra on line?😂
      5. Pe ce criterii de departajare vor separa clasele?
      Si lista întrebărilor fără răspuns poate continua….

  23. Doamne ferește asa ceva ? Ăștia se gandesc si la noi si la copiii noștri cand fac astfel de legi? Pana cand bătaia asta de joc cu învățământul? Cine dracu o sa stea sa faca online cursuri cand părinții lucrează și pana la 12 ore pe zi? Cat ii mai ametesc?Ferească Dumnezeu!

  24. Rar am citit mai multe aberații adunate la un loc! Cata bataie de joc, cata sfidare! Va bateti joc de copii si de părinții lor! Le rapiti oamenilor sansa la normalitate, aratandu-le o sperietoare in numele careia inventati tot felul de fantasmagonii, lucru care arata clar ca nu numai ca nu va pasa, dar si faptul ca sunteti total rupti de realitate!!!! Cu profesorii si cu invatatorii cum procedati? Ii clonati???? Părinții, majoritatea lor, care au servicii la care trebuie sa ajunga, ca altfel nu au bani sa își trăiască viata de zi cu zi, cum fac? Ce vor face cu copiii cand acestia vor invata “on line” (adica o mare frecție)? Isi dau demisia de la serviciu si stau acasa sa faca lectii si conexiuni on line? Cum naiba, celelalte tari declara ca vor relua scoala normal (Anglia, Franta, Danemarca, Suedia, care nici nu a inchis macar un moment scolile), iar voi, dragi guvernanti, emiteți numai imbecilitati???? Va bateti joc de vietile oamenilor!!!!

    1. Citind asta ca profesor pot spune doar atat: tremur, pentru ca am mari probleme de respiratie si nu pot sta cu masca nici 30 de minute, apoi ca nici nu am reusit sa asimilez atatea reguli si informatii, cred ca un elev nici atata si clar le va incalca, sunt doar un om si am comorbiditati si nu stiu cum as putea sa ma impart in fizic si online atatea ore cu tot cu transport, naveta si viata personala, as muri de epuizare. Mai ales psihica, pentru ca am vazut ce inseamna online-ul si nu pot sa stau 10 ore pe tel plus la scoala si cotectat teme si pregatit online, care necesita timp. Asa ca intentionez sa-mi dau demisia. Simt ca sunt intr-o tara comunista, nu democratie si ca nu am alternativa. Sindicatele dorm. Lumea se va retrage si din ele. Mi se pare mai mult decat haos si foarte, foarte injositor.

  25. Dar, într-adevăr, 30 de minute ora nu e bine. Alternarea cu varianta on line, în condițiile în care nu dispunem de clase suficiente, este o soluție necesară deși va fi foarte greu pentru toți. Ora însă trebuie să rămână de 50 de minute. În timp poate se vor construi acolo unde se poate corpurile de clădiri care să completeze ce e nevoie.

  26. Penibil….Stam la terase linistiti, mergem la mall….Iar la scoala adoptam tot felul de aiureli.Domnilor de la Sanatate, din totalul de infectii COVID din lume circa 10% sunt persoane de sub 20 ani…Documentati-va, inaninte sa decideti prostii.

  27. Cred că reducerea duratei orelor la 30 min. nu este cea mai bună soluție. Mai bine ar fi ca durata orelor de curs să fie cea normală, cu pauze normale însă, reducând durata zilei de școală de la 4 ore la două ore sau de la 6 ore la 3 ore prin comasarea materiei cuprinzând doar activitățile de predare-învățare în așa fel încât materia aferentă a 2 ore din planificarea calendaristică să fie predată într-o singură oră. Activitățile de verificare și consolidare a cunoștințelor să se facă online iar notarea să se facă lunar.

  28. Reguli absurde, ii bine ca se pot aseza 4-6 persoane la o masa pe terase si in restaurante dar la scoala 1 elev in bancă. In supermarket îmbulzeală,nimeni ju respecta cei 2m distanta dar se pare ca nu conteaza,nu se face nici un control. Banul sa iasă. Saracii copii

  29. BRAVO!!!!!!!! Liber la formarea de analfabeti, daca pana acum erau semianalfabeti!Si ministareasa cum de a acceptat asa ceva? Programele sunt ticsite, nici in50 de minute nu aveai cum sa-i faci pe toti elevii sa inteleaga explicatiile si acum sa faci aceleasi teme de predare in MAXIM 30 DE MINUTE??????????? Vai de invatamantul romanesc! In cate scoli s-au inmultit toaletele, daca tot nu s-au frecventat cursurile din 15 martie? Cu ce s-au dotat scolile astfel incat sa se poata folosi metode alternative? Cum s-au format cadrele didactice pentru utilizarea noilor metode? Ofera statul mijloace didactice la indemana fiecarui cadru didactic sau deconteaza cadrelor didactice achizitia de mijloace didactice necesare noilor metode?Cum se desfasoara noile ore in mediul rural, unde toaletele sunt in curte? Dar in scolile din mediul urban unde programul era deja in 2-3 schimburi?Cei de la DSP-uri nu au trecut prin scoli inainte de a ajunge in acele functii? Au uitat ce neajunsuri au fost mereu? De fapt, promovam PROSTI, dar sanatosi, care asculta orbeste ceea ce se impune, nu destepti care sa aiba capacitatea de a judeca! sa le dea Dumnezeu ceea ce fac ei celor din aceasta tara!

  30. La examen nu se putea renunța,era bătător la ochi așa că introduc tot felul de lațuri pe care să ți le pună de gât.In numele partidului!Când a fost Băsescu ne-a tăiat 25% din salariu de au plecat f multi din sistem,acum au găsit altă modalitate să ne pună pe fugă:îți ia picul de cinste și independența pe care le mai ai! Rușine!

    1. Am rămas fără cuvinte, atata prostie, strigător la cer.
      Am dat examene de dragul examenelor(adică max de ușor), nu înțeleg de ce nu sau evaluat notele cred ca ar fi fost mai echitabil pentru toată lumea, acum auzi ore de 30 minute!!!!
      PSD=PNL=MIZERIE

  31. Perfect, fără laboratoare, ani de zile școlile s-au zbătut să facă laboratoare in scoli, si vine acum cineva si le desființează din pix. Cum vor face informatica fara calculatoare? si e doar un exemplu.

  32. A trebuit să vină o pandemie pentru ca să se ajungă la numărul optim de elevi în desfășurarea activității didactice cât mai aproape de individualizată. Ne place sau nu, în societatea actuală, avem de-a face cu generații care nu mai funcționează ca niște comunități unitare înainte de a fi și indivizi bine formați pentru viața adultă.

    1. Ati vrea ca un copil sa ia o boala destu de grava sau sa vorbeasca cu prietenii sai de la 1,5 metri distanta

    1. Nu.Inventeaza tot felul de aiureli.La dosar pentru examen ai nevoie de certificat de bună purtare,declarație pe propria răspundere că nu faci nimic ilegal, adeverință pe trei ani că nu ai fost sancționat de unitatea unde ai lucrat,cazier și adeverința medicală.Doamna Anisie s-a gândit să ne dea o mana de ajutor in a simplifica procedurile de înscriere.Inainte era doar adeverință medicală,declarația și cazierul,acum trebuie sa alergi din școală în școală pentru adeverințe.
      Pentru notarea elevilor am avut nevoie de acordul părinților .Acum pentru a ne face meseria avem nevoie de acordul directorului.Am și eu o întrebare:la examen pe cine trimit in locul meu:pe părintele cu pretenții,pe director sau pe doamna Anisie?

      1. În mod clar nu vom susține 30 de minute pentru activitatea didactică. Pe de altă parte, tocmai profesorii cu probleme sunt cei care pot pregăti on line. Și desigur, nu e vorba de 8 ore pentru nimeni, nici copii, nici profesori. Buna organizare și înțelegere a situației va duce la soluții potrivite pentru toți. Vreți să reveniți la 30 de elevi pe care să-i înregimentați în ce? Un profesor nu are acum toate zilele cu 8 ore și nu va fi nevoie de mai mult decât face în prezent. El poate lucra de acasă, alternativ, în zilele în care are mai puține ore până la un maxim suportabil neuronal. Și știți ceva, va fi nevoie de mai mulți profesori: noi și tineri care au mai clare abilități pentru predare on line. Și nu e nevoie de un singur profesor pentru o materie. Dar în mod cert, de comunicare între cel care poate și preferă să lucreze de acasă și cel care poate chiar preferă on line. Pentru că, cine a lucrat cu adevărat on line, a descoperit și lucruri bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Condamnații penal și cadrele didactice sancționate nu pot fi membri în consiliul de administrație al școlii – amendament adoptat la proiectul legii educației / Hotărârile CA se vor lua cu majoritate de voturi, nu cu două treimi, cum este acum

Modificări la regimul incompatibilităților pentru participarea în consiliile de administrației ale unităților de învățământ, adoptate marți dimineața de Comisia de Învățământ din Camera Deputaților, ca amendamente la proiectul de lege…
Vezi articolul

Ministrul Educației susține că a ridicat în Guvern problema facturilor mari ale școlilor, care pot pune în pericol procesul de învățământ și citează din premierul Franței: „Printre măsurile guvernamentale, cel mai dramatic lucru este închiderea școlilor”

„Printre măsurile guvernamentale, cel mai dramatic lucru este închiderea școlilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24, citându-l pe premierul Franței, Jean Castex, în legătură cu problema facturilor mari la utilități…
Vezi articolul