Cum s-ar putea desfășura orele de sport, după redeschiderea școlilor. Fotbalul se transformă în miuță, iar baschetul se joacă fără pase „fiecare cu mingea lui” – recomandările INSP

9.359 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Orele de educație fizică și sport se transformă, după redeschiderea școlilor, potrivit recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică, publicate de Ministerul Sănătății. Documentul care detaliază măsurile care se iau în școli pentru clasele 0-XIII prevede că fotbalul se va juca la o singură poartă, cu maximum 4 elevi și portarul, adică se transformă dintr-un joc de echipă, într-o miuță sau un joc de pase la o singură poartă.  Baschetul se joacă fără pase și dribling, doar cu aruncare la coș, „fiecare cu mingea lui”.

Orele de sport „vor fi la finalul cursurilor, pentru ca elevii să poată pleca direct acasă”, prevede documentul.

Pentru orele de sport în care se joacă fotbal, noile reguli prevăd joaca la o singură poartă, atingerea mingii cu mâna este permisă doar portarului, iar repunerile din afara terenului se fac doar cu piciorul.

Jocul de baschet implică un sac special în care se in mingile, iar după joc mingile vor fi colectate în alt sac, apoi dezinfectate și puse în alt sac – proceduri pe care ar trebui să le facă profesorul de sport, cel mai probabil.

Cum recomandă INSP să aibă loc orele de educație fizică:

„Aceste ore/activități se vor desfășura la finalul cursurilor, pentru ca elevii să poată pleca direct acasă.

La orele de educație fizică, sub atenta supraveghere și îndrumare a cadrelor didactice, se pot desfășura doar anumite jocuri sportive, exclusiv în aer liber, dar cu respectarea anumitor reguli:

Fotbal: se va juca la o singură poartă, numărul maxim de jucător este 5 (4 jucători de câmp și un portar) și doar portarul (care va purta obligatoriu mănuși) poate atinge mingea cu mâna; repunerea mingii în joc de la marginea terenului se va face doar cu piciorul; mingea va fi dezinfectată după fiecare meci jucat .

Baschet: fiecare elev avea mingea proprie și va arunca la coș, pe rând, păstrând spațiu suficient de mari față de colegii lui.

După terminarea orei de educație fizică, mingile utilizate vor fi colectate într-un sac special destinat, și vor fi dezinfectate riguros utilizând substanțele dezinfectante avizate urmând a fi depozitate apoi în alt sac separat de cel în care au fost colectate (și care urmează a fi și el dezinfectat și pregătit pentru utilizarea ulterioară).

Pentru desfășurarea orelor de educație fizică, elevii vor fi instruiți, ca pe tot parcursul activității să nu-și atingă fața, gura, ochii, nasul cu mâinile ne igienizate, păstrând un comportament civilizat.

La finalul orelor de educație fizică, toți elevii trebuie să se spele pe mâini cu apă și săpun timp de 20 de secunde. Dacă nu este posibilă spălarea mâinilor este necesar să se efectueze igiena mâinilor cu un antiseptic pe bază de alcool.

Se va efectua curățenia, dezinfecția cu soluția vizate și aerisirea sălii de sport după fiecare grupă de elevi.”

Reamintim că același document recomandă clase de maximum 10-15 elevi, elevii să stea maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs să dureze cel mult 30 de minute, în condițiile în care jumătate din elevi învață de acasă online.

  • Precizăm că regulile sanitare impuse până acum de Guvern au la bază recomandări ale Institutului Național de Sănătate Publică

În timpul orelor de curs, elevii trebuie să păstreze între ei o suprafață de 4 metri pătrați, regulă impusă și la examenele din prezent. Specialiștii scriu că “este posibilă creșterea numărului de elevi în funcție de condițiile locale, dar trebuie îndeplinită condiția unui singur copil în bancă”, însă nu este precizat ce înseamnă această creștere a numărului de elevi.

Descarcă, în format .PDF, documentul INSP  cu Recomandari pentru măsurile de protecţie care trebuie aplicate pentru reluarea activităţilor în unităţile pentru educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, clasele 0-XIII, în contextul epidemiologic al COVID 19.

Recomandari INSP – Masurile de protectie care trebuie aplicate pentru reluarea activitatilor in unitatile s…

 

  • NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
  • Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro

 

Citește și:

Foto: Image by mokhtar akel from Pixabay


3 comments
  1. Nu iti vine sa crezi ce citesti.Oricum copiii mei sunt la o scoala unde profesorul de educatie fizica inainte de pandemie nu facea nimic ,,statea pe telefon” la ore impreuna cu elevii.Sunt sigura ca daca incep cursurile in toamna si au sa fie si ultimele ore , le ,,da drumul ” copiilor acasa,ia salariul ,asa ca Vivat scoala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte și bareme la Limba și literatura română, pe modelul celor de la Evaluarea Națională 2026, pentru testarea inițială a elevilor de clasa a VIII-a din județul Călărași

Elevii claselor a VIII-a din județul Călărași susțin în aceste zile testările inițiale organizate de Inspectoratul Județean Școlar Călărași. Instituția afirmă că rezultatele nu se trec în catalog și că…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Planuri-cadru 2025. Gina Müller, profesoară de matematică la Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu” din București: Am făcut un proiect de încadrare pentru colegii mei. Suntem patru profesori titulari și vom mai fi 3,7

Gina Müller, profesoară de matematică la Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu” din București, a declarat, referitor la proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025, că a făcut un proiect de încadrare…
Vezi articolul

Ursula von der Leyen, șefa Comisie Europene: În timp ce încercăm să îi învățăm pe copiii noștri câte ceva despre viață, ei înșiși ne învață ce este viața. Mă gândesc la imaginea Carolei și a Vittoriei, cele două fete care joacă tenis, fiecare de pe un acoperiș

Imaginea emblematică a celor două fete care jucau tenis de pe un acoperiș pe altul, în perioada carantinei generale din Italia, din primăvară, a fost dată ca exemplu de lecție…
Vezi articolul

Jumătate dintre liceeni sunt neliniștiți atunci când urmează să aibă oră cu un profesor cu care nu se înțeleg – studiu CNPEE / Doar 22% dintre aceștia ar apela la un cadru didactic atunci când au o problemă

50% dintre liceenii participanți la un studiu derulat de Ministerul Educației pentru a studia calitatea vieții elevilor înscriși în acest ciclu de învățământ sunt îngrijorați atunci când urmează să aibă…
Vezi articolul