Reacție fermă a ministrului Educației, Ligia Deca, față de atacurile AUR la adresa SNSPA: Spun nu propagandei politice în școli și universități!

458 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media
Ministrul Educației, Ligia Deca, reacționează la atacurile reprezentanților partidului AUR din prima zi a anului universitar 2023-2024, atacuri la adresa Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook, Deca scrie că acțiunile de propagandă politică încalcă legea și democrația. Mesajul vine la 48 de ore de la incident.

SNSPA a anunțat că luni, 2 octombrie, susținători ai partidului AUR au împărțit pliante studenților, la sediul universității cu ocazia deschiderii noului an universitar.

Mesajul ministrului Educației de miercuri, 4 octombrie:

„Spun, cu fermitate, NU propagandei politice în școli și universități!

Acțiuni de propagandă politică, precum cea desfășurată de reprezentanții AUR la deschiderea anului universitar, încalcă nu doar prevederi legale, ci și principii ale democrației.

Trebuie să respectăm, cu toții, neimplicarea politicului în instituțiile de învățământ! Atât Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cât și Legea învățământului superior nr. 199/2023 stabilesc principii prin care sunt interzise manifestările și propaganda de natură politică.

Dincolo de prevederile legale, din respect pentru actul educațional, este datoria noastră, a fiecăruia, să lăsăm instituțiile de învățământ să fie ceea ce ele au menirea să fie: spații ale învățării, în toate formele ei, în care propaganda politică nu își găsește locul!“, a scris Deca pe Facebook.

Ligia Deca a fost în anul universitar 2022-2023 lector universitar la SNSPA, potrivit cv-ului său publicat pe site-ul Guvernului.

Tot miercuri Universitatea din București s-a solidarizat cu SNSPA după intervenția “agitatorilor politici” în spațiul acesteia în prima zi a anului universitar: “se apropie șocant și reprobabil de practici de factură extremistă înregistrate în trecutul universitar al țării noastre, unul pe care l-am crezut depășit pentru totdeauna”

Citește și:
Remus Pricopie: Susținători AUR “au distribuit pliante” la SNSPA, în prima zi a noului an universitar, în care “îi îndeamnă pe studenți să renunțe la studiile universitare și să se înscrie” în partid / Rectorul acuză “un atac clasic de tip legionaro-fascist în spațiul academic”
Rectorul Remus Pricopie, despre tensiunile dintre partidul AUR și SNSPA: “Așa cum ieri cei de la AUR au intrat în sălile de clasă și încercau să spună că această școală nu e bună, veniți la noi la AUR, același mesaj era în perioada legionarilor, în ’39-’40”
Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Întâlnirea ambasadorului Israelului în România, Reuven Azar, “cu politicianul de factură legionară George Simion este o greşeală strategică”
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: Moscova este aici. Vizate sunt nu numai instituțiile și liderii lor legitimi, dar și valorile, cultura, tradițiile, religia. Până și naționalismul românesc, așa cum este el, bun sau rău, este în pericol să fie confiscat

4 comments
  1. Dna ministru, voi faceti doar propaganda incompetentei in scoli. Asa invatamant slab nici in cosmarurile noastre nu ne-am imaginat vreodata ca vom avea. Este oglinda voastra, a incapabililor de la putere.

  2. Credeam că se referă la organizarea ilegală de către SNSPA a penibilei „dezbateri așezate” a candidatului la președinție K.W. Johannis, el cu el însuși și câțiva preopinenți aleși pe sprânceană.

  3. Nu ca as fi de acord cu miscarea lu’ AUR.

    Cand ai politizat tot invatamantul cu incompetenti si cand faci campanie electorala cu burse de merit trebuie sa ai mult tupeu sa comentezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eveniment în limba română pentru profesorii de Fizică de liceu, la CERN în Elveția, la care cadrele didactice pot aplica până pe 9 martie, anunță Facultatea de Fizică a UB – o săptămână de formare despre fizica nucleară

Profesorii de fizică din liceele din România pot petrece în vară o săptămână la CERN, în Geneva, într-un program de formare în domeniul științelor exacte, potrivit unui anunț al Facultății…
Vezi articolul

VIDEO E important că profesorii și personalul școlar să fie fericiți, elevii să fie fericiți atunci când vin dimineața la școală, spune ministrul Educației din Franța, în mesajul de Anul Nou

Este important ca profesorii, elevii și personalul școlar să fie fericiți la școală și aceasta să fie locul în care plăcerea învățatului să se împletească cu responsabilitatea, seriozitatea și dorința…
Vezi articolul