Record de medii de 10 înregistrat la Evaluarea Națională 2020: Absolvenții de gimnaziu au obținut 892 de medii maxime, cele mai multe din ultimii 9 ani

19.215 vizualizări
Record de medii de 10
Foto: edu.ro
Record de medii de 10 – Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2020 vin cu un record al ultimilor 9 ani: cele mai multe medii de 10, din 2011 și până în prezent. Concret, după soluționarea contestațiilor, încă 53 de elevi au obținut note de 10 la toate probele de examen. În total, 892 de absolvenți de gimnaziu au terminat Evaluarea Națională 2020 cu medii maxime, pe fondul acuzațiilor că subiectele au fost simple. Spre comparație, anul trecut au fost 459 de medii de 10 în toată țara.

Ministerul Educației a anunțat în această dimineață rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2020: 76,2% dintre absolvenții de gimnaziu prezenți la examen au obținut medii egale sau mai mari cu 5, cu 0,1 punct procentual mai mulți decât înainte de contestații.

În raportul sintetic remis presei de Ministerul Educației, cu informații detaliate referitoare la Evaluarea Națională 2020, se arată că cele mai multe medii de 10 sunt în București (227 după contestații, față de 224 înainte), Cluj (67 medii de 10, față de 66) și Argeș (42, la fel ca înainte de contestații). Cele mai puține medii de 10 sunt în Harghita și Covasna (câte o medie maximă).

Topul județelor cu medii de 10 la Evaluarea Națională 2020:
  1. București: 227 de medii de 10
  2. Cluj: 67 de medii de 10
  3. Iași: 50 de medii de 10
  4. Argeș: 42 de medii de 10
  5. Brașov: 30 de medii de 10
  6. Galați: 27 de medii de 10
Județele cu cele mai puține medii de 10:
  • Harghita: 1 medie de 10
  • Covasna: 1 medie de 10
  • Tulcea: 3 medii de 10
  • Giurgiu: 4 medii de 10
Distribuția mediilor și numărul mediilor de 10 din 2011 până în 2020:

Record de medii de 10

Nota Redacției: În județul Neamț sunt 21 de medii de 10

Descarcă de aici Raportul sintetic cu datele finale de la Evaluarea Națională 2020

Dosar cu datele sintetice de la Evaluarea Nationala 2020 – Rezultatele finale, dupa contestatii

Compară cu Raportul inițial, dinainte de contestații

Admiterea la liceu se realizează pe baza mediei generale de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu.

Calendar Evaluarea Națională 2020:
2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională
15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă
17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă
18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă
22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Calendarul sesiunilor speciale de BAC și Evaluare Națională 2020:

Foto:

Citește și:


7 comments
  1. Pai, la situatia pe judete.. te uiti la fiecare judet, la ultima pagina si ala e numarul… din care mai scazi absentii.
    Nu e nimic centralizat, cel putin nu e public.
    E atat de opac acest MEC…

  2. Rușine, rușine, rușine!!
    Cum e posibil majorare nota după contestație cu 4 sau 5 puncte?? (Scoala gimnaziala nr. 1 Pesteana Gorj).
    Mai sunt angajați acei profesori care au corectat?
    Va bateți joc de copii și va jucați cu nervii părinților dincolo de orice limită, sau mai bine spus trăim în tara în care MEC are în fruntea sa pe Monica Anisie…????!!!! ..

  3. Mai contează 20% din media anilor de studiu din gimnaziu?
    Vad ca la rezultatele finale nu apare!
    Rog frumos răspuns!
    MEC la contacte nu are nici o adresa de e-mail.

  4. Foarte corect punctul dvs. de vedere. Susțin în totalitate.
    Mi s-a confirmat motivul pentru care acest MEC s-a zbătut atât pentru susținerea fizică a acestor examene. Același lucru și pentru bac.
    Le – a fost frica de mediile claselor din gimnaziu ale elevilor care s-au pregătit
    NORMAL pentru acest examen.
    Cu atâtea medii de 10 nu o sa mai avem loc în Romania de atâția deștepți!!!!
    Oricum adevărul va ieși la lumină.

  5. Unde se poate vedea lista/harta cu numarul de candidați participanți la evaluarea națională pe județe? Din sitația de la minister nu se pot face sume!?!

    1. Pai, la situatia pe judete.. te uiti la fiecare judet, la ultima pagina si ala e numarul… din care mai scazi absentii.
      Nu e nimic centralizat, cel putin nu e public.
      E atat de opac acest MEC…

  6. Trebuie sa fii prost sa nu te prinzi ca din cauza crizei Covid „oamenii cu pile, cu bani” nu isi mai risca viitorul copiilor sa-i trimita la un liceu in strainatate si au nevoie de note mari pentru ei sa-i poata baga „la un liceu bun”.
    Auditeaza cineva extern procedurile de lucru ale celor din Ministerul Educatiei, din Inspectoratele Judetene ca sa nu ne trezim peste 4 ani ca un hacker a „alterat” notele reale daca tot le-a anonimizat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Inspectoratul școlar a fost cel care a solicitat ca 30 de elevi de clasa a VIII-a, care dăduseră simularea Evaluării Naționale la Română, să fie întorși din drumul spre casă și opriți în școală ca să mai dea o dată proba, pentru că primiseră subiecte mai ușoare, din greșeală

Luni, elevii școlii Albeni din județul Gorj au dat de două ori în aceeași zi simularea Evaluarea Națională 2022 la limba și literatura română, după ce în prima fază profesorii…
Vezi articolul

Un elev din Bihor a primit 2,80 la Română, iar după ce a contestat nota a ajuns la 8,70, arată rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2022 / Ministrul Educației: A fost o eroare de borderou / Alte 16 „diferențe flagrante”

Un elev al Școlii Gimnaziale Hidișelu de Sus, din Județul Bihor, a avut nota 2,8 la Limba și literatura română la Evaluarea Națională 2022. Acesta a contestat nota și a…
Vezi articolul

Elevii își vor putea vizualiza lucrările la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025 înainte de contestații și de la școala de proveniență, nu doar de la centrul de examen, spune secretarul de stat Lixandru

Începând cu examenele naționale din 2025, elevii își vor putea vizualiza lucrările înainte de a depune contestații. Secretarul de stat în Ministerul Educației Florian Lixandru a explicat că vizualizarea va…
Vezi articolul