Rectorii în funcție la intrarea în vigoare a noii legi pot sta încă un deceniu la conducerea universităților, după ce un amendament PSD votat de toți deputații, cu excepția celor din USR, a eliminat forma propusă de Ministerul Educației din proiectul legii

1.704 vizualizări
Foto: 46134443 © Denys Kuvaiev | Dreamstime.com
Actualii rectori care vor fi în funcție la intrarea în vigoare a proiectului legii învățământului universitar vor putea să rămână la conducerea universităților pentru încă două mandate de câte 5 ani fiecare, după ce aproape toți deputații din Comisia de Învățământ au aprobat un amendament PSD la proiect. Acest amendament a modificat propunerea Ministerului Educației, care prevedea că se ia în calcul și mandatul în derulare la intrarea în vigoare a legii, la numărul maxim.

Concret, amendamentul adoptat la articolul 137, prevede că:

„Durata mandatului de rector este de 5 ani. O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate. În calculul numărului maxim de mandate se iau în considerare și mandatele de 5 ani incomplete, întrerupte în urma demisiei, demiterii sau suspendării“.

Amendamentul a fost construit pe loc de PSD, în varianta de text cu amendamente depuse la comisie PSD cerea eliminarea integrală a calcului mandatelor.

Practic, acest text a înlocuit varianta Ministerului Educației, care avea o completare, în sensul că „în calculul numărului maxim de mandate se luau în considerare și mandatele de 5 ani incomplete, întrerupte în urma demisiei, demiterii sau suspendării, precum și mandatele în curs la momentul intrării în vigoare a prezentei legi“.

La scurt timp după aprobare, președinta de ședință a constatat că nu mai există cvorum în comisie și a suspendat ședința până săptămâna viitoare.

Camera Deputaților nu este cameră decizională pentru legile educației. Proiectele vor fi înaintate plenului pentru vot, apoi merg la Senat unde urmează o nouă dezbatere în comisii și plen.

Articol în curs de actualizare

Foto: 46134443 © Denys Kuvaiev | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Toți impostorii care conduc Romania sa fie in functii pe viață,ei și tot neamul lor pentru că așa vor securiștii din spatele lor ,securiști care conduc Romania.

  2. Trăiască comunismul de tip psd-pnl-udmr-aur! RUSINE! Ați tranformat învățământul intr-o alta cloaca guvernata de politicieni de carton/ mucava! Iar țara aceasta și oamenii competenti, tinerii studioși și o mâna de profesioniști trebuie sa plătească! RUSINE – personajelor sinistre care sunt pe cale sa distrugă definitiv și învățământul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Elevii relocați din Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași vor învăța în alte școli în perioada consolidării seismice a clădirii, chiar dacă părinții au protestat în fața primăriei. Luciana Antoci, șefa ISJ: Trebuie să înțelegem că nu există soluții alternative în acest moment

Inspectorul general școlar din Iași, Luciana Antoci, le transmite părinților elevilor Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, care au protestat în fața primăriei, nemulțumiți că elevii au fost mutați din unitatea…
Vezi articolul

Am observat diferențe mari de punctaj de la un evaluator la altul și la istorie. Unii colegi s-au cramponat foarte mult strict de baremul dat de minister, spune Laura Felea, profesoară la Liceul Tehnologic „Henri Coandă”: Aș aplauda copilul care are o gândire logică și vede și dincolo de conectorii clasici

Profesoara de istorie Laura Felea de la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din Tulcea atrage atenția că diferențe mari de punctaje la simularea de la BAC 2024 au fost și la…
Vezi articolul

Profesorul anonim: Ne întoarcem cu capul sus, pentru că noi nu am renunțat. Elevii noștri trebuie să înțeleagă că poți fi învingător și dacă ai coloană vertebrală, respecți regulile jocului și legile

În rândul profesorilor există un grad mare de nemulțumire legat de rezultatele grevei. Dezamăgirea este direct proporțională cu acele procente pe care probabil nu le vom afla niciodată, care arată…
Vezi articolul

Premierul Vietnamului, fost student în București, la Construcții, aflat zilele acestea în vizită oficială: Nu voi uita niciodată ajutorul și grija profesorilor și a studenților. De fiecare dată când vin în România, mă întorc mereu la școală

Premierul vietnamez Pham Minh Chinh se află într-o vizită oficială în România – un eveniment rar pentru șeful guvernului al unei dintre cele mai dinamice economii din Asia. Pe lângă…
Vezi articolul